vineri, 8 iunie 2012

Vechi si nou in Apocalipsa 1-3


Cartea are un fir narativ-descriptiv propriu (curgerea evenimentelor) dar in punctele-cheie foloseste imagini-simbol puternice, consacrate fie in vechiul Testament, fie in Noul Testament. Acest studiu in Apocalipsa 1-3 urmareste doar sa identifice, sa inventarieze si sa caute cateva trimiteri cu referire la imaginile respective.

1:1-3
Cartea este o proorocie, in sensul analizei lucrurilor in profunzimea lor si al declararii planului de actiune al lui Dumnezeu. Desi multi comentatori considera ca Apocalipsa este un gen literar unic si deosebit, eu cred ca are un format foarte familiar pentru cei care-si mai amintesc cartile profetice ale VT. Alegerea unui mesager, dezvaluirea prin cuvant si imagini, adresarea unor mesaje catre persoane concrete sau localitati specifice – toate aceasta atmosfera o regasim in Ezechiel, Ieremia, Isaia etc.
La inceput se mentioneaza clar cine transmite proorocia, consemnarea in scris (indicand o religie a cartii) si un sentiment de urgenta. Urgenta poate fi explicata si prin faptul ca primele din evenimentele descrise (vezi avertismentele catre cele 7 biserici) urmau sa aiba loc curand.
Mesajul profetic nu mai este adresat evreilor, ci „Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă”.

1:4-7
Prima serie de mesaje este adresata catre 7 biserici din provincia Asia – sa fie oare primul mesaj „oficial” de proorocie catre Biserica formata din Neamuri ? Pana in acest moment, noii crestini dintre Neamuri trebuiau sa-si gaseasca un mod de a se raporta la proorociile VT, un mod de a se simti inclusi in planul lui Dumnezeu alaturi de evrei. Acum, dupa Pavel – apostolul Neamurilor il avem pe Ioan – proorocul Neamurilor !
Oricum, in Apoc. 2:23 vedem cum scopul lui Dumnezeu prin aceste mesaje este ca „toate bisericile” sa invete cine este si cum lucreaza Domnul.
Isus isi formeaza Biserica (evrei si Neamuri) pentru a fi „o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu”, obiectiv decretat prima data de Moise doar pentru evrei, dupa scoaterea din Egipt – Exodul 19:6. De aceea, Biserica trebuie sa aiba si un mesaj profetic personalizat pe masura.

Simbolurile VT utilizate aici sunt:
  • ·         Cifra dumnezeiasca de 7 – biserici si duhuri (cu mentiunea ca o traducere alternativa interesanta pare sa fie „Duhul inseptit” – nota in Biblia NIV).
  • ·         Scaunul de domnie al lui Dumnezeu – amintit in mai multe ocazii in VT
  • ·         „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine” (de 2 ori) este o trimitere directa la Numele lui Dumnezeu din Exodul 3:14-15
  • ·         Isus – martor (Isaia 55:3-5), intai nascut (cu sensul de prima inviere deplina) si Domn al imparatilor (vezi Psalmul 2 pentru ultimele doua concepte)
  • ·         Imparatie si preoti – dupa aceasta binecuvantare de a fi poporul lui Dumnezeu data intai evreilor, apoi Neamurilor urmeaza mentionarea respingerii lui Isus de catre „cei ce l-au strapuns”
  • ·         Venirea pe nori (Daniel 7:13-14), strapungerea (Isaia 53:5) si parerea de rau (Zaharia 12:10) – dar proorociile care se refereau doar la evrei acum se aplica la „orice ochi” si tuturor „semintiilor pamantului”
Notiunile NT utilizate aici sunt foarte putine, dar puternice si se refera la Domnul Isus ca Mantuitor. El a realizat pentru alesii Lui, prin sangele Lui ceea ce Domnul a realizat pentru poporul ales Israel prin scoaterea din Egipt.

1:8-20
Isus se dezvaluie prin infatisarea simbolica si prin cuvantul sau. O buna parte din simbolurile declarate de Ioan mai sus se repeta. Elementele suplimentare vechi-testamentale sunt:
  • ·         Alfa & Omega – prima si ultima litera a alfabetului grecesc – exprima pre-existenta si controlul lui Dumnezeu asupra istoriei – vezi Isaia 44:6 si Isaia 48:12 (contextul din Isaia privea rolul lui Dumnezeu de proorocie, turnarea Duhului si idolatria)
  • ·         Glasul ca trambita – vezi Exod 19,20 unde trambita care se auzea nu pare sa fie de origine umana – in acelasi mod, prezenta lui Dumnezeu impune respect, reverenta, teama
  • ·         Din seria de „7” urmeaza sfesnicele – acestea au fost prezente inca din instructiunile pentru Cortul Intalnirii - vezi Exod 25:37, Zaharia 4:2
  • ·         Fiul Omului ne aduce aminte din nou de Daniel 7:13-14 (unde se prevede stapanirea lui peste „toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile”), iar acesta pare sa poarte o imbracaminte de Mare Preot; detaliile infatisarii Domnului sunt reluate din Daniel 7:9 (in contextul judecatii), Daniel 10:5-6 (in contextul confruntarii), Ezechiel 43:2; Isaia 49:2 (unde gura ca o sabie este o caracteristica a mesagerului lui Dumnezeu)
Elementele NT sunt:
  • ·         Destinatarii initiali ai revelatiei – 7 biserici din randul Neamurilor
  • ·         7 stele – simbolizand „ingerii” bisericilor alese ca destinatari
  • ·         „Cel viu” – pe langa descrierea Dumnezeului celui Viu din VT (in contrast cu idolii muti), NT aduce si miracolul dovedit al invierii
  • ·         Cheile mortii si ale locuintei mortilor – ca cel care a invins moartea conform Fapte 2:24,31 unde regasim cei doi termeni: moartea si Hades-ul; simbolistica diverselor „chei” este iarasi prezenta in NT
  • ·         Sfesnicele VT simbolizeaza aici bisericile NT ! Aceste sfesnice care vegheau in Cortul Intalnirii si in Templul Domnului aveau rolul principal de a da lumina, asa cum adunarile credinciosilor – prin legatura dragoste si slujirea reciproca cu darurile Duhului – sunt modalitatile de raspandire a Cuvantului Domnului in prezent.
Sa vedem acum ce se repeta din notiunile de mai sus si ce se adauga in plus in mesajele catre cele 7 biserici.

Efes:
2:1 - 7 stele + 7 sfesnice (se repeta)
2:7 – pomul vietii din raiul lui Dumnezeu – vezi Geneza 2:9, 3:22-24 – reapare acest simbol puternic din Geneza; omul rascumparat de Isus si dovedit printr-o viata de lupta crestina este restaurat la relatia cu Dumnezeu care i-a fost refuzata lui Adam dupa caderea in pacat.
Smirna
2:8 - Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat – ambele imagini se repeta
2:10 - cununa vieţii – cununile erau semnul victoriei si acest simbol non-evreiesc apare in epistolele NT; expresia integrala inseamna ca victoria va fi recompensata cu viata adevarata, ceea ce in paralelismul ebraic se completeaza cu simbolul din 2:11 – credinciosii vor fi scutiti de „a doua moarte” (existenta dupa moarte, in scop de pedeapsa este declarata si clarificata mai mult in NT)

Pergam:
2:12,16 – „Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri”; „sabia gurii Mele” – simbol care se repeta
2:14 – invatatura lui Balaam – apare principiul aceleiasi vechi ispite din Numeri 25:1-2 si 31:16 – un amestec de imoralitate si religie pagana
2:17 – mana ascunsa si piatra alba cu numele nou – Dumnezeu a fost capabil sa hraneasca pe Israel in desert, bisericile vor primi mana secreta mentionata in Ioan 6:58 care asigura viata vesnica; credinciosii urmeaza destinul Domnului Isus care a primit un nou nume conform Filipeni 2:9,10; piatra alba are un sens general de simbol asociat unui vot sau un semn de acces; atat mana cat si piatra cu noul nume au un aspect secret si cunoscut doar credinciosului;

Tiatira
2:18 - Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sînt ca arama aprinsă – imagine repetata
2:23 - „Eu sînt Cel ce cercetez rărunchii şi inima” -
2:27,28 – asocierea credinciosilor la prerogativele puterii descrise in Ps. 2 – este vorba de puterea exercitata de Mesia asupra Neamurilor ! in plus, asocierea steaua lui Iacov + toiag de carmuire este prezenta in Numeri 24:17

Sardes
3:1 – 7 duhuri + 7 stele – imagine repetata
3:3 – ca un hot – imaginea este consacrata de NT si peste tot se refera la a doua venire a lui Isus
3:5 – haine albe, cartea vietii si marturia lui Isus cu privire la cel credincios – toate acestea apar in NT; diverse „carti” sau poate aceeasi „carte” sunt mentionate in Exod 32:32-33, Ps. 69:28, Daniel 12:1

Filadelfia
3:7 - Cel Sfînt, Cel Adevărat, Celce ţine cheia lui David, Celce deschide, şi nimeni nu va închide, Celce închide, şi nimeni nu va deschide – apelative consacrate in VT, in special in Isaia 22:22 – cheia lui David si puterea de a inchide sau deschide erau prerogativele unei pozitii de autoritate in Ierusalim
3:10 - ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă – conform Daniel 12:1
3:11 – cununa – s-a discutat mai sus
3:12 - un stîlp în Templul Dumnezeului Meu – Templul este binecunoscut din VT; numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim – iata ca Ierusalimul cel vechi isi are un echivalent in viitor

Laodicea:
3:14 - Celce este Amin, Marturul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu – roluri si demnitati care-i apartin lui Isus si au fost dezvaluite in NT
3:21 – scaunele de domnie – notiune veche

Ca o concluzie simpla, aceasta prima parte din Apocalipsa culege imagini puternice in special din Exodul, Isaia, Daniel, Zaharia, Ezechiel si le aplica Bisericii, in care intra in special Neamurile. Imaginile respective sunt reprezentative pentru Dumnezeu in circumstante de judecata si confruntare pentru indeplinirea planului sau.

Un comentariu:

Whos spunea...

Foarte deep , nu e pentru toată lumea o lectura așa de grea.

Goe blues bro.