Ca sa binecuvinteze toate Neamurile, Dumnezeu a ales intai un popor si i s-a descoperit prin Lege si prin Cortul Intalnirii. In special Cortul Intalnirii il preinchipuia pe Cristos prin functiile sale (selectie):
- altarul de la intrare care impunea o jertfa pentru a te apropia de Dumnezeu
- ligheanul pentru spalare si purificare pe baza jerfei oferite anterior
- capacul ispasirii care acoperea cerintele Legii cu insusi tronul puterii lui Dumnezeu
Darea Legii s-a facut intr-un context cutremurator. Evreii au fost avertizati sa mentina distanta fata de sfintenia lui Dumnezeu sub pedeapsa cu moartea. Atmosfera creata era una de teroare si apasare:
- Exod 19: 16-18 - ‘… au fost tunete, fulgere, şi un nor gros pe munte; trîmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. Moise a scos poporul din tabără, spre întîmpinarea lui Dumnezeu, şi s'au aşezat la poalele muntelui. Muntele Sinai era tot numai fum, pentrucă Domnul Se pogorîse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.’
- Exod 20:18 - ‘Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trîmbiţei şi vedea flacările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura, şi stătea în depărtare.’
- Exod 24:16 - ‘Slava Domnului s'a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l-a acoperit timp de şase zile.’
Din fericire, ‘După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri Dumnezeu, la sfîrşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.’
Dupa ce fusese prefigurat de Cortul Intalnirii, ‘Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi (literal: si-a facut cortul printre noi), plin de har, şi de adevăr.’ Isus a revelat pe deplin si a indeplinit in mod real toate functiile Cortului Vechi Testamental.
Evanghelistul Ioan asociaza in mod repetat venirea lui Mesia cu lumina si viata. Evanghelistul Matei are si el o viziune a luminii evangheliei vestite de Cristos care inlatura umbra si intunericul din viata oamenilor: Matei 4:16 – ‘Norodul acesta, care zăcea în întunerec, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.’
Desi Dumnezeu era indreptatit sa ramana ascuns in norul, fumul si teroarea Legii, El s-a revelat si in lumina harului lui Cristos. Intai ni s-a dovedit dreptul lui Dumnezeu de viata si de moarte asupra celor pacatosi si vrajmasi ai Legii. Multi israeliti au platit cu viata in exodul prin desert, cracnind mai mult sau mai putin impotriva Stapanului.
Prin har, din bunatate, de Nasterea Pruncului, Dumnezeu a hotarat sa ne intoarca si celalalt obraz. De la intunericul Sinaiului, intruparea a facut trecerea la lumina Evangheliei aduse de Prunc.
Sa fiti binecuvantati !
luni, 13 decembrie 2010
miercuri, 27 octombrie 2010
Pavel si Apolo - clarificari in 1 Corinteni 3
Nu este un studiu savant si complet, ci doar linia principala si inedita a ideilor pe care eu le gasesc in text.
Pavel denunta o problema in biserica din Corint:
1Co 1:11 Căci, fraţilor, am aflat despre voi dela ai Cloei, că între voi sînt certuri.
1Co 1:12 Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sînt al lui Pavel!” -„Şi eu, al lui Apolo!” -„Şi eu, al lui Chifa!” -„Şi eu, al lui Hristos!”
Biserica era dezbinata in 2 grupuri care se revendicau de la Pavel si de la Apolo, gasind in aceasta un motiv de mandrie si punandu-i pe acestia doi la concurenta ( 1 Cor. 4:6).
Ce raspuns da Pavel acestei probleme ?
1. Pavel si Apolo sunt pe acelasi nivel de merit in lucrarea lui Cristos, iar nivelul lor pe o scala absoluta de valori este egal cu zero – 1 Cor. 3: 7,8. Dumnezeu este cel care trebuie sa aiba parte de atentia si credinta noastra.
2. Ca slujitori ai planului divin, Pavel si Apolo actioneaza fiecare dupa capacitatea diferita primita de sus – 1 Cor. 3:5 si nu este treaba credinciosilor sa-i judece si sa le aprecieze lucrarea printr-o loialitate inutila – 1 Cor. 4:2,3,5. Judecata umana care compara efectele celor doua lucrari va fi injusta deoarece darurile si misiunile primite de cei doi lucratori remarcabili sunt diferite. Chiar o judecata justa ar fi indreptata spre un obiectiv gresit, fiindca o ierarhizare a lucratorilor nu serveste la nimic bun.
3. Exista o demarcatie clara intre lucratorii ca Pavel - Apolo si biserica locala – 1 Cor. 3: 9 ‘Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu’. Urmeaza o evaluare a modului in care fiecare din cei doi lucratori a contribuit la infiintarea si zidirea bisericii din Corint.
4. Pavel isi afirma intaietatea cronologica (el a sadit – 1 Cor. 3:6, a pus temelia – 1 Cor. 3:10), statutul unic (el este ‘parinte’ – 1 Cor. 4:15) si caracterul ireprosabil al lucrarii sale (el este un constructor intelept – 1 Cor. 3:10). Pavel se poate da ca exemplu – 1 Cor. 4:16 ‘De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele’ – si este in masura sa dea avertismente celorlalti lucratori (Apolo in acest context !) si sa le atraga atentia despre modul cum continua lucrarea inceputa de el !
5. Biserica este constructia care trebuie cladita pe temelia pusa de Pavel. O greseala este sa cladesti deasupra temeliei o structura care nu urmeaza liniile directoare ale planului initial si care va fi in dezacord cu temelia. O alta greseala este sa pui o temelie noua, asigurand astfel compatibilitatea cu noua structura, dar ignorand temelia veche. Exista o singura temelie reala care se poate pune (evanghelia descrisa de Pavel in 1 Cor. Cap. 1 si 2) si un singur mod de a construi o biserica locala solida – respectand directiile trasate de propovaduirea lui Pavel. Lucrarea despre care se vorbeste in 1 Cor. 3:12-15 este consolidarea bisericii locale prin invatatura care urmeaza evanghelizarii. Desi judecata finala asupra modului in care a fost formata o biserica va avea loc in ‘ziua Domnului’ – 1 Cor. 3.13, sunt semne puternice de avertizare ca Apolo nu facuse o treaba prea buna in biserica locala !
1Co 3:3 Pentrucă tot lumeşti sînteţi. În adevăr, cînd între voi sînt zavistii, certuri şi desbinări, nu sînteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
1Co 3:4 Cînd unul zice: „Eu sînt al lui Pavel!” Şi altul: „Eu sînt al lui Apolo”: nu sînteţi voi oameni de lume?
6. Rasplata de care se vorbeste in 1 Cor. 3 este rasplata invatatorilor din biserici. Lucrarea de care se vorbeste este in mod specific consolidarea adunarilor locale in stricta concordanta cu obiectivele simple dar puternice ale Evangheliei. Devierile care au dus la dezbinare sunt: ignorarea atat de catre Apolo cat si de corinteni a obiectivului de a construi o adunare compacta si intelegerea gresita de catre corinteni a statutului lui Pavel si Apolo.
7. Una din probleme este greseala pe care o poate face constructorul si care rezulta intr-o structura fragila. O alta problema este amenintarea din exterior, pe orizontala, inclusiv din partea unor asa-zisi credinciosi - 1 Cor. 3:17 ‘Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfînt: şi aşa sînteţi voi’.
8. In final, corintenii nu trebuie sa se laude cu apartenenta la unul sau altul din lucratorii lui Dumnezeu, pentru ca acestia nu sunt decat administratori ai lucrurilor ascunse ale lui Dumnezeu si descoperite alesilor sai – 1 Cor. 3:21 si 4:1.
9. Care era totusi motivul care ii dusese pe corinteni in greseala ? Ei judecasera doi lucratori care aveau doua daruri diferite incredintate lor (1 Cor. 4:2) si isi alesesera cate un mic idol. Ce dar avea Apolo ?
Act 18:24 La Efes, a venit un Iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi.
Act 18:25 El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat, şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decît botezul lui Ioan.
Act 18:26 A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, cînd l-au auzit, l-au luat la ei, şi i-au arătat mai cu deamăruntul Calea lui Dumnezeu.
Spre deosebire de Apolo, Pavel se pare ca se prezentase ca un vorbitor mult mai slab:
1Co 2:1 Cît despre mine, fraţilor, cînd am venit la voi, n'am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.
1Co 2:2 Căci n'am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit.
1Co 2:3 Eu însumi, cînd am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.
1Co 2:4 Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într'o dovadă dată de Duhul şi de putere,
Aceasta diferenta de daruri i-a dus pe unii corinteni la concluzia ca Apolo este mai merituos si merita loialitatea lor.
10. Dupa cum am vazut, Pavel ii mustra direct pe corinteni dar si indirect pe Apolo. Dupa ce se declara solidar cu Apolo si-si asuma o valoare nula in raport cu Ziditorul suprem, Pavel se distanteaza totusi de Apolo dupa cum urmeaza. Se descrie pe sine insusi in randul apostolilor (1 Cor. 4:9,10) care nu sunt intelesi corect de biserica, isi declara preeminenta ca parinte spiritual (1 Cor. 4:15) si-l trimite in Corint pe Timotei ca sa rezolve problemele create de Apolo (1 Cor. 4:17).
Pavel denunta o problema in biserica din Corint:
1Co 1:11 Căci, fraţilor, am aflat despre voi dela ai Cloei, că între voi sînt certuri.
1Co 1:12 Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sînt al lui Pavel!” -„Şi eu, al lui Apolo!” -„Şi eu, al lui Chifa!” -„Şi eu, al lui Hristos!”
Biserica era dezbinata in 2 grupuri care se revendicau de la Pavel si de la Apolo, gasind in aceasta un motiv de mandrie si punandu-i pe acestia doi la concurenta ( 1 Cor. 4:6).
Ce raspuns da Pavel acestei probleme ?
1. Pavel si Apolo sunt pe acelasi nivel de merit in lucrarea lui Cristos, iar nivelul lor pe o scala absoluta de valori este egal cu zero – 1 Cor. 3: 7,8. Dumnezeu este cel care trebuie sa aiba parte de atentia si credinta noastra.
2. Ca slujitori ai planului divin, Pavel si Apolo actioneaza fiecare dupa capacitatea diferita primita de sus – 1 Cor. 3:5 si nu este treaba credinciosilor sa-i judece si sa le aprecieze lucrarea printr-o loialitate inutila – 1 Cor. 4:2,3,5. Judecata umana care compara efectele celor doua lucrari va fi injusta deoarece darurile si misiunile primite de cei doi lucratori remarcabili sunt diferite. Chiar o judecata justa ar fi indreptata spre un obiectiv gresit, fiindca o ierarhizare a lucratorilor nu serveste la nimic bun.
3. Exista o demarcatie clara intre lucratorii ca Pavel - Apolo si biserica locala – 1 Cor. 3: 9 ‘Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu’. Urmeaza o evaluare a modului in care fiecare din cei doi lucratori a contribuit la infiintarea si zidirea bisericii din Corint.
4. Pavel isi afirma intaietatea cronologica (el a sadit – 1 Cor. 3:6, a pus temelia – 1 Cor. 3:10), statutul unic (el este ‘parinte’ – 1 Cor. 4:15) si caracterul ireprosabil al lucrarii sale (el este un constructor intelept – 1 Cor. 3:10). Pavel se poate da ca exemplu – 1 Cor. 4:16 ‘De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele’ – si este in masura sa dea avertismente celorlalti lucratori (Apolo in acest context !) si sa le atraga atentia despre modul cum continua lucrarea inceputa de el !
5. Biserica este constructia care trebuie cladita pe temelia pusa de Pavel. O greseala este sa cladesti deasupra temeliei o structura care nu urmeaza liniile directoare ale planului initial si care va fi in dezacord cu temelia. O alta greseala este sa pui o temelie noua, asigurand astfel compatibilitatea cu noua structura, dar ignorand temelia veche. Exista o singura temelie reala care se poate pune (evanghelia descrisa de Pavel in 1 Cor. Cap. 1 si 2) si un singur mod de a construi o biserica locala solida – respectand directiile trasate de propovaduirea lui Pavel. Lucrarea despre care se vorbeste in 1 Cor. 3:12-15 este consolidarea bisericii locale prin invatatura care urmeaza evanghelizarii. Desi judecata finala asupra modului in care a fost formata o biserica va avea loc in ‘ziua Domnului’ – 1 Cor. 3.13, sunt semne puternice de avertizare ca Apolo nu facuse o treaba prea buna in biserica locala !
1Co 3:3 Pentrucă tot lumeşti sînteţi. În adevăr, cînd între voi sînt zavistii, certuri şi desbinări, nu sînteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
1Co 3:4 Cînd unul zice: „Eu sînt al lui Pavel!” Şi altul: „Eu sînt al lui Apolo”: nu sînteţi voi oameni de lume?
6. Rasplata de care se vorbeste in 1 Cor. 3 este rasplata invatatorilor din biserici. Lucrarea de care se vorbeste este in mod specific consolidarea adunarilor locale in stricta concordanta cu obiectivele simple dar puternice ale Evangheliei. Devierile care au dus la dezbinare sunt: ignorarea atat de catre Apolo cat si de corinteni a obiectivului de a construi o adunare compacta si intelegerea gresita de catre corinteni a statutului lui Pavel si Apolo.
7. Una din probleme este greseala pe care o poate face constructorul si care rezulta intr-o structura fragila. O alta problema este amenintarea din exterior, pe orizontala, inclusiv din partea unor asa-zisi credinciosi - 1 Cor. 3:17 ‘Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfînt: şi aşa sînteţi voi’.
8. In final, corintenii nu trebuie sa se laude cu apartenenta la unul sau altul din lucratorii lui Dumnezeu, pentru ca acestia nu sunt decat administratori ai lucrurilor ascunse ale lui Dumnezeu si descoperite alesilor sai – 1 Cor. 3:21 si 4:1.
9. Care era totusi motivul care ii dusese pe corinteni in greseala ? Ei judecasera doi lucratori care aveau doua daruri diferite incredintate lor (1 Cor. 4:2) si isi alesesera cate un mic idol. Ce dar avea Apolo ?
Act 18:24 La Efes, a venit un Iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi.
Act 18:25 El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat, şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decît botezul lui Ioan.
Act 18:26 A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, cînd l-au auzit, l-au luat la ei, şi i-au arătat mai cu deamăruntul Calea lui Dumnezeu.
Spre deosebire de Apolo, Pavel se pare ca se prezentase ca un vorbitor mult mai slab:
1Co 2:1 Cît despre mine, fraţilor, cînd am venit la voi, n'am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.
1Co 2:2 Căci n'am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit.
1Co 2:3 Eu însumi, cînd am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.
1Co 2:4 Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într'o dovadă dată de Duhul şi de putere,
Aceasta diferenta de daruri i-a dus pe unii corinteni la concluzia ca Apolo este mai merituos si merita loialitatea lor.
10. Dupa cum am vazut, Pavel ii mustra direct pe corinteni dar si indirect pe Apolo. Dupa ce se declara solidar cu Apolo si-si asuma o valoare nula in raport cu Ziditorul suprem, Pavel se distanteaza totusi de Apolo dupa cum urmeaza. Se descrie pe sine insusi in randul apostolilor (1 Cor. 4:9,10) care nu sunt intelesi corect de biserica, isi declara preeminenta ca parinte spiritual (1 Cor. 4:15) si-l trimite in Corint pe Timotei ca sa rezolve problemele create de Apolo (1 Cor. 4:17).
miercuri, 3 martie 2010
Biserica
Este un manifest, nu un studiu teologic. Nu este complet si poate fi gresit inteles din acest motiv. Am descoperit ca pot scapa de 'limba de lemn' bisericeasca, iara daca in loc de 'credinciosi' le spun 'oameni' lucrurile se vad intr-o perspectiva mai buna. E timpul sa spun aceste lucruri, chiar daca numai pe blog.
Ce este adunarea si cine o conduce
Adunarea bisericii trebuie sa fie locul cel mai potrivit pentru cei interesati sa-l cunoasca pe Dumnezeu. In cadrul adunarii, interesul oamenilor trebuie indreptat spre Biblie ca sursa de cunoastere a Dumnezeului iudeo – crestin.
Conform Coloseni 1:18 ”El (Cristos) este Capul trupului, al Bisericii”, iar asta inseamna ca nici un om, indiferent de darul sau functia sa in adunare, nu poate pretinde autoritate absoluta asupra credinciosilor. Deoarece Cristos este viu, intr-adevar El poate sa-si indeplineasca functia de Cap al bisericii. Deoarece Biblia este cea mai clara, sigura si completa exprimare a vointei lui Cristos la care avem acces, rezulta ca fiecare din noi trebuie sa decida pe baza Scripturii ce trebuie sa se intample in biserica sau daca ceea ce se intampla este conform cu vointa lui Dumnezeu. Definitia corecta a bisericii este ca cei credinciosi formeaza ei insisi biserica si raspund direct in fata lui Cristos. Biserica nu este o organizatie sau institutie separata de credinciosi, care sa fie condusa in mod suprem de unul sau mai multi oameni.
Din punct de vedere pamantesc, Biserica este o comunitate, o adunare, o grupare de oameni. Prin urmare, cele mai importante sunt relatiile si contactele dintre acestia.
Celelalte lucruri necesare pentru functionarea unei biserici (sediu, regulamente, programe, bani, alte aspecte) sunt de importanta secundara. Lucrurile acestea trebuie sa fie subordonate relatiilor din biserica si nu constituie un scop in sine.
Ce trebuie facut si cum
Cei care se aduna pot avea diferite grade de apropiere de Dumnezeu, de acceptare a Bibliei, precum si diferite nevoi personale legitime. De aceea, e potrivit ca si lucrarea bisericii sa se adreseze tuturor acestora prin cele de mai jos. Veti spune ca nimeni nu impiedica oamenii sa faca multe din lucrurile de mai jos acasa, pe internet, in timpul liber. Gresit ! Marea greseala este ca aceste lucruri nu se fac pur si simplu in biserica.
• Apologetica – In mod legitim, unii oameni au nevoie sa auda argumente pentru apararea credintei crestine in fata altor conceptii. Oamenii trebuie sa stie cui anume sa se adreseze cand au nevoie sa se informeze si sa dezbata subiecte apologetice: existenta lui Dumnezeu; veridicitatea Biblia ca sursa de informare despre adevaratul Dumnezeu; istoricitatea marturiei apostolice; canonul biblic; comparatia cu alte religii.
• Evanghelizare – Mesajul specific crestin trebuie proclamat in mod clar si complet. Crestinismul prezinta o serie de aspecte comune cu alte religii (existenta supranaturalului, viata dupa moarte, necesitatea normelor morale etc), de aceea evanghelizarea trebuie sa prezinte in primul rand mesajul specific si unic despre Isus si crucea sa. Evanghelia trebuie de asemenea predicata si reamintita constant in mod solemn in adunare. Mantuirea incepe si se termina numai prin har, iar Evanghelia este mesajul harului.
• Citirea publica a Scripturilor – Un aspect neglijat este simpla citire in comun a unor portiuni cat mai mari din Biblie, in adunarea bisericii. Inainte de a studia si comenta BIblia, aceasta trebuie cunoscuta, iar cei mai multi dintre noi nu reusesc sa citeasca suficient acasa. In plus, foarte multe texte sunt suficient de clare pentru a fi aplicate fara comentarii. Biserica primara practica aceasta citire publica. De prea multe ori, predicarea actuala se concentreaza pe cateva versete pe care le aprofundeaza, in loc sa prezinte portiuni extinse de text. Chiar si studiile duminicale ale cartilor biblice au un ritm prea lent – un nou convertit ar avea de asteptat 2-3 ani ca sa cunoasca o buna parte din Noul Testament. In loc sa invinovatim oamenii pentru lipsa studiului individual, mai bine am incepe sa practicam citirea Scripturilor in adunare.
• Studiul biblic in comun – Dupa citirea si cunoasterea Scripturilor, trebuie incurajat studiul ordonat al cartilor si interpretarea acestora. Este de evitat o metoda sufocanta de studiu, care sa dureze foarte multe ore pe un capitol. Biblia ar trebui studiata iterativ – adica sa se treaca pe rand si de mai multe ori prin fiecare carte, de fiecare data intelegand textul mai bine, mai profund. De exemplu, cele patru Evanghelii trebuie studiate cel putin o data in fiecare an, iar in fiecare an credinciosii vor intelege mai multe decat in anul anterior. Sa se incurajeze oamenii sa-si noteze intrebarile importante sau nedumeririle pentru studiile ulterioare.
• Educarea fiecaruia pentru studiu personal - Credinciosii trebuie sa invete cum sa studieze Biblia pentru ei insisi. Metoda corecta de studiu biblic cuprinde principii pentru aflarea sensului textului biblic (exegeza) si principii de aplicare practica in viata noastra (hermeneutica). Dupa interesul si capacitatea de intelegere a fiecaruia, se pot preda oamenilor notiuni de logica, principii de interpretare, istorie si geografie biblica, limba greaca si ebraica, notiuni despre secte si erezii (pentru a educa discernamantul in recunoasterea interpretarilor false).
• Predicarea tematica – Biserica trebuie sa cunoasca mai intai planul general al lui Dumnezeu (Fapte 20:27, Romani 8:28, Efeseni 3:11), temele sale si legatura dintre ele. La randul sau, predicarea trebuie sa urmareasca marile teme din planul lui Dumnezeu. Oamenii trebuie sa identifice temele mari ale revelatiei, asa cum sunt expuse de Biblie si dupa cum sunt necesare trairii crestine: creatia, istoria poporului evreu ales, profetiile despre Mesia, nasterea/ viata/ crucea si invierea lui Isus, formarea bisericii, rolul apostolilor, roadele Duhului, escatologia etc. Totdeauna, predicatorul trebuie sa prezinte subiectul sau in cadrul temei respective, iar biserica trebuie sa fie atenta la argumentarea biblica si la compatibilitatea cu restul temelor. De ex. sa nu se predice din Vechiul Testament in mod legalist fara a lua in considerare intelegerea adusa de Isus asupra subiectului respectiv in Noul Testament. Cei care predica trebuie fie sa provina din randurile bisericii, fie sa intretina un dialog permanent si deschis cu oamenii pentru a fi evaluati de acestia in mod sincer si deschis. Predicarea neregulata pe teme prea diverse, care de multe ori au concluzii diferite pentru aceleasi subiecte, nu ajuta la consolidarea bisericii. Oamenii nu trebuie uimiti sau incantati cu predici, ei trebuie educati in mod sistematic si complet in lucrurile spirituale.
• Consiliere spirituala si sfaturi de viata – Multi credinciosi intampina probleme grele in viata, de natura spirituala sau nu. Biserica este locul unde se studiaza si se practica intelepciunea divina, de aceea este de asteptat ca cei aflati in situatii dificile sa gaseasca aici sfaturi practice valoroase. Oamenii necajiti trebuie sa primeasca sfaturi si raspunsuri adecvate si personalizate. Simpla trimitere a oamenilor la Scriptura la modul general nu este acceptabila intr-o comunitate frateasca. Consilierea nu trebuie sa se transforme intr-o dependenta a oamenilor de solutiile unor lideri sau in amestecul bisericii in treburile personale, ci trebuie sa fie manifestarea solidaritatii si a grijii adunarii pentru membrii sai. Problemele spirituale trebuie sa aiba intaietate, dar si problemele ne-spirituale grave si importante pentru un credincios ar trebui adresate de biserica, in masura posibilitatilor. Cu cine se va sfatui o vaduva saraca, care nu stie la ce scoala sa isi dea copiii ? Cine va instrui un student in anul I aflat departe de casa cum sa-si caute o gazda ieftina si onorabila ? Cine va ajuta un credincios de la tara sa gaseasca un medic specializat pentru boala de care acesta sufera ? Cine il va invata pe cel fara carte sa apeleze la un notar cand cumpara o casa, pentru a nu fi victima unei escrocherii ? Daca nu avem aceasta purtare de grija pentru frati, oare cum va evalua lumea necredincioasa intelepciunea adunarii in cele ceresti, daca membrii sai se vor poticni in cele lumesti ?
Oamenii trebuie sa stie cu ce scop vin la adunare si ce au de facut acolo
Oamenii care vin la adunare trebuie sa invete pentru ei insisi, sa primeasca ajutor spiritual si material (la nevoie) din partea fratilor, iar cu timpul trebuie sa ajunga si ei in postura de a-i invata pe ceilalti si de a le sluji. Ei trebuie sa cunoasca in mod clar succesiunea etapelor pe care le au de urmat pentru a-si insusi invatatura crestina si pentru a se califica pentru slujire, dar urmarea acestor etape trebuie sa fie benevola. Cand spun ‘etape’ ma refer la un bagaj de cunostinte si experienta practica, iar ’calificarea’ nu inseamna examene sau aprobari formale din partea conducerii bisericii. Credinciosilor sa li se ceara sa-si asume raspunderea propriei cresteri spirituale, adica sa urmareasca sfintenia. Ei trebuie sa stie ca nimeni nu-i va verifica in mod formal si nimeni nu-i va respinge, dar ca un final fericit al vietii si buna slujire a altora nu sunt posibile fara a fi consolidati in credinta. Cresterea spirituala a fiecaruia este un proces personal si confidential intre fiecare credincios si Domnul sau, dar aceasta crestere are loc in adunare.
Pe de o parte, adunarea va trebui sa cunoasca si sa faca public crezul sau dezvoltat, adica planul general al lui Dumnezeu asa cum il intelege comunitatea respectiva. Pe de alta parte, credinciosii trebuie incurajati si lasati sa ajunga singuri la concluzii teologice, morale si practice personale. Nici o doctrina, oricat de corecta, nu va produce efecte in viata oamenilor daca nu este descoperita si adoptata in mod personal, prin procesul de invatare. Inainte de corectitudine si exactitate doctrinara, libera constiinta si decizia personala trebuie sa fie baza functionarii adunarii. Astfel se va asigura atasamentul si devotamentul fata de valorile crestine, mai mult decat prin impunerea acestora prin autoritatea pastorului sau a vreunui comitet.
Adunarea trebuie sa fie locul de identificare si semnalare a oportunitatilor de a lucra in slujba lui Dumnezeu. Biserica trebuie sa cheme oamenii in lucrare, iar fiecare din noi trebuie sa semnaleze asemenea oportunitati sau sa anunte ca s-a implicat intr-o anumita lucrare. Nu ar trebui sa ezitam in a lua initiativa, caci fiecare din noi este biserica. In schimb, ar trebui sa ne autoevaluam corect si sa cerem sfatul celorlalti in ce priveste capacitatile noastre morale si spirituale. Inainte de a da bani pentru vreo lucrare, trebuie sa fim noi insine implicati in cel putin una.
Cat de mult trebuie sa ne prefacem in adunare ?
In adunare, oamenii trebuie lasati si incurajati sa fie ei insisi, cu pacatele, problemele si defectele lor. Nu trebuie incurajat sau permis pacatul, ci scopul este de a descuraja ipocrizia si fatarnicia religioasa. Oamenii trebuie sa stie ca participarea lor la adunare este benevola si nu aduce nici un avantaj decat lor insisi. Progresul spiritual al unui credincios nu trebuie sa fie un prilej pentru a-l lauda, ci pentru a i se da responsabilitati benevole de slujire. Presiunea de conformare prea rapida si formala la valorile si comportamentul bisericesc distrug sansele noilor credinciosi la o schimbare reala de caracter. Riscul este ca adunarea bisericii va fi mai ”colorata”, dar acesta va fi contactul cu lumea reala de care biserica are nevoie. Biserica trebuie sa fie un spital pentru cei care vin sa se vindece de pacat, nu o vitrina pentru sfinti prefacuti.
Oamenii trebuie sa stie ca vor fi bineveniti, acceptati si slujiti de biserica atata timp cat vor avea un interes real de a-si schimba viata prin cunoasterea lui Dumnezeu. Nu gradul de sfintenie practica (cum vorbesti, cum te comporti) este criteriul de acceptare in compania bisericii, ci sinceritatea si interesul pentru Dumnezeu si credinciosii Sai. Astfel, oamenii vor intelege ca, atata vreme cat isi doresc asta, adunarea ii va asista in efortul lor de a intelege Cuvantul lui Dumnezeu, de a se inchina in mod real si de a-si schimba caracterul in consecinta.
Ce se intampla cu banii ?
Aspectele financiare ale bisericii trebuie sa fie transparente pentru toti membrii si chiar pentru vizitatori. De cele mai multe ori, castigul financiar este motivatia principala a sectelor. Banii cheltuiti in lucrarea bisericii trebuie sa fie minimul necesar pentru buna desfasurare a relatiilor din adunare. Nu trebuie folositi bani din afara adunarii pentru scopurile acesteia in mod constant. Adunarea nu trebuie invinovatita pentru lipsa banilor necesari unei lucrari anume. Scopurile si obiectivele activitatii trebuie sa apartina adunarii, iar daca o activitate esueaza inseamna ca esecul reflecta starea reala si naturala a bisericii. Dintr-un esec asumat s-ar putea ca biserica sa invete o lectie, dar o falsa victorie realizata pe banii si efortul altora va mentine confuzia asupra identitatii si obiectivelor noastre.
Lucratorii platiti sunt legitimi, dar trebuie sa fie cei pe care biserica si-i permite. Mai mult decat atat, lucratorii ar fi bine sa provina din randurile membrilor, nu sa fie adusi din afara. Daca biserica nu poate sau nu doreste sa plateasca un pastor, lucrarea trebuie facuta benevol de unul sau mai multi membri in timpul liber. Este mai bine sa avem 10 invatatori in adunare care sa invete 10 grupuri, decat 1 invatator care sa invete toata biserica deodata, in timp ce 9 invatatori stau in banci. Toti cei capabili de a invata mai mult decat altii trebuie incurajati si folositi in lucrare.
Ce este adunarea si cine o conduce
Adunarea bisericii trebuie sa fie locul cel mai potrivit pentru cei interesati sa-l cunoasca pe Dumnezeu. In cadrul adunarii, interesul oamenilor trebuie indreptat spre Biblie ca sursa de cunoastere a Dumnezeului iudeo – crestin.
Conform Coloseni 1:18 ”El (Cristos) este Capul trupului, al Bisericii”, iar asta inseamna ca nici un om, indiferent de darul sau functia sa in adunare, nu poate pretinde autoritate absoluta asupra credinciosilor. Deoarece Cristos este viu, intr-adevar El poate sa-si indeplineasca functia de Cap al bisericii. Deoarece Biblia este cea mai clara, sigura si completa exprimare a vointei lui Cristos la care avem acces, rezulta ca fiecare din noi trebuie sa decida pe baza Scripturii ce trebuie sa se intample in biserica sau daca ceea ce se intampla este conform cu vointa lui Dumnezeu. Definitia corecta a bisericii este ca cei credinciosi formeaza ei insisi biserica si raspund direct in fata lui Cristos. Biserica nu este o organizatie sau institutie separata de credinciosi, care sa fie condusa in mod suprem de unul sau mai multi oameni.
Din punct de vedere pamantesc, Biserica este o comunitate, o adunare, o grupare de oameni. Prin urmare, cele mai importante sunt relatiile si contactele dintre acestia.
Celelalte lucruri necesare pentru functionarea unei biserici (sediu, regulamente, programe, bani, alte aspecte) sunt de importanta secundara. Lucrurile acestea trebuie sa fie subordonate relatiilor din biserica si nu constituie un scop in sine.
Ce trebuie facut si cum
Cei care se aduna pot avea diferite grade de apropiere de Dumnezeu, de acceptare a Bibliei, precum si diferite nevoi personale legitime. De aceea, e potrivit ca si lucrarea bisericii sa se adreseze tuturor acestora prin cele de mai jos. Veti spune ca nimeni nu impiedica oamenii sa faca multe din lucrurile de mai jos acasa, pe internet, in timpul liber. Gresit ! Marea greseala este ca aceste lucruri nu se fac pur si simplu in biserica.
• Apologetica – In mod legitim, unii oameni au nevoie sa auda argumente pentru apararea credintei crestine in fata altor conceptii. Oamenii trebuie sa stie cui anume sa se adreseze cand au nevoie sa se informeze si sa dezbata subiecte apologetice: existenta lui Dumnezeu; veridicitatea Biblia ca sursa de informare despre adevaratul Dumnezeu; istoricitatea marturiei apostolice; canonul biblic; comparatia cu alte religii.
• Evanghelizare – Mesajul specific crestin trebuie proclamat in mod clar si complet. Crestinismul prezinta o serie de aspecte comune cu alte religii (existenta supranaturalului, viata dupa moarte, necesitatea normelor morale etc), de aceea evanghelizarea trebuie sa prezinte in primul rand mesajul specific si unic despre Isus si crucea sa. Evanghelia trebuie de asemenea predicata si reamintita constant in mod solemn in adunare. Mantuirea incepe si se termina numai prin har, iar Evanghelia este mesajul harului.
• Citirea publica a Scripturilor – Un aspect neglijat este simpla citire in comun a unor portiuni cat mai mari din Biblie, in adunarea bisericii. Inainte de a studia si comenta BIblia, aceasta trebuie cunoscuta, iar cei mai multi dintre noi nu reusesc sa citeasca suficient acasa. In plus, foarte multe texte sunt suficient de clare pentru a fi aplicate fara comentarii. Biserica primara practica aceasta citire publica. De prea multe ori, predicarea actuala se concentreaza pe cateva versete pe care le aprofundeaza, in loc sa prezinte portiuni extinse de text. Chiar si studiile duminicale ale cartilor biblice au un ritm prea lent – un nou convertit ar avea de asteptat 2-3 ani ca sa cunoasca o buna parte din Noul Testament. In loc sa invinovatim oamenii pentru lipsa studiului individual, mai bine am incepe sa practicam citirea Scripturilor in adunare.
• Studiul biblic in comun – Dupa citirea si cunoasterea Scripturilor, trebuie incurajat studiul ordonat al cartilor si interpretarea acestora. Este de evitat o metoda sufocanta de studiu, care sa dureze foarte multe ore pe un capitol. Biblia ar trebui studiata iterativ – adica sa se treaca pe rand si de mai multe ori prin fiecare carte, de fiecare data intelegand textul mai bine, mai profund. De exemplu, cele patru Evanghelii trebuie studiate cel putin o data in fiecare an, iar in fiecare an credinciosii vor intelege mai multe decat in anul anterior. Sa se incurajeze oamenii sa-si noteze intrebarile importante sau nedumeririle pentru studiile ulterioare.
• Educarea fiecaruia pentru studiu personal - Credinciosii trebuie sa invete cum sa studieze Biblia pentru ei insisi. Metoda corecta de studiu biblic cuprinde principii pentru aflarea sensului textului biblic (exegeza) si principii de aplicare practica in viata noastra (hermeneutica). Dupa interesul si capacitatea de intelegere a fiecaruia, se pot preda oamenilor notiuni de logica, principii de interpretare, istorie si geografie biblica, limba greaca si ebraica, notiuni despre secte si erezii (pentru a educa discernamantul in recunoasterea interpretarilor false).
• Predicarea tematica – Biserica trebuie sa cunoasca mai intai planul general al lui Dumnezeu (Fapte 20:27, Romani 8:28, Efeseni 3:11), temele sale si legatura dintre ele. La randul sau, predicarea trebuie sa urmareasca marile teme din planul lui Dumnezeu. Oamenii trebuie sa identifice temele mari ale revelatiei, asa cum sunt expuse de Biblie si dupa cum sunt necesare trairii crestine: creatia, istoria poporului evreu ales, profetiile despre Mesia, nasterea/ viata/ crucea si invierea lui Isus, formarea bisericii, rolul apostolilor, roadele Duhului, escatologia etc. Totdeauna, predicatorul trebuie sa prezinte subiectul sau in cadrul temei respective, iar biserica trebuie sa fie atenta la argumentarea biblica si la compatibilitatea cu restul temelor. De ex. sa nu se predice din Vechiul Testament in mod legalist fara a lua in considerare intelegerea adusa de Isus asupra subiectului respectiv in Noul Testament. Cei care predica trebuie fie sa provina din randurile bisericii, fie sa intretina un dialog permanent si deschis cu oamenii pentru a fi evaluati de acestia in mod sincer si deschis. Predicarea neregulata pe teme prea diverse, care de multe ori au concluzii diferite pentru aceleasi subiecte, nu ajuta la consolidarea bisericii. Oamenii nu trebuie uimiti sau incantati cu predici, ei trebuie educati in mod sistematic si complet in lucrurile spirituale.
• Consiliere spirituala si sfaturi de viata – Multi credinciosi intampina probleme grele in viata, de natura spirituala sau nu. Biserica este locul unde se studiaza si se practica intelepciunea divina, de aceea este de asteptat ca cei aflati in situatii dificile sa gaseasca aici sfaturi practice valoroase. Oamenii necajiti trebuie sa primeasca sfaturi si raspunsuri adecvate si personalizate. Simpla trimitere a oamenilor la Scriptura la modul general nu este acceptabila intr-o comunitate frateasca. Consilierea nu trebuie sa se transforme intr-o dependenta a oamenilor de solutiile unor lideri sau in amestecul bisericii in treburile personale, ci trebuie sa fie manifestarea solidaritatii si a grijii adunarii pentru membrii sai. Problemele spirituale trebuie sa aiba intaietate, dar si problemele ne-spirituale grave si importante pentru un credincios ar trebui adresate de biserica, in masura posibilitatilor. Cu cine se va sfatui o vaduva saraca, care nu stie la ce scoala sa isi dea copiii ? Cine va instrui un student in anul I aflat departe de casa cum sa-si caute o gazda ieftina si onorabila ? Cine va ajuta un credincios de la tara sa gaseasca un medic specializat pentru boala de care acesta sufera ? Cine il va invata pe cel fara carte sa apeleze la un notar cand cumpara o casa, pentru a nu fi victima unei escrocherii ? Daca nu avem aceasta purtare de grija pentru frati, oare cum va evalua lumea necredincioasa intelepciunea adunarii in cele ceresti, daca membrii sai se vor poticni in cele lumesti ?
Oamenii trebuie sa stie cu ce scop vin la adunare si ce au de facut acolo
Oamenii care vin la adunare trebuie sa invete pentru ei insisi, sa primeasca ajutor spiritual si material (la nevoie) din partea fratilor, iar cu timpul trebuie sa ajunga si ei in postura de a-i invata pe ceilalti si de a le sluji. Ei trebuie sa cunoasca in mod clar succesiunea etapelor pe care le au de urmat pentru a-si insusi invatatura crestina si pentru a se califica pentru slujire, dar urmarea acestor etape trebuie sa fie benevola. Cand spun ‘etape’ ma refer la un bagaj de cunostinte si experienta practica, iar ’calificarea’ nu inseamna examene sau aprobari formale din partea conducerii bisericii. Credinciosilor sa li se ceara sa-si asume raspunderea propriei cresteri spirituale, adica sa urmareasca sfintenia. Ei trebuie sa stie ca nimeni nu-i va verifica in mod formal si nimeni nu-i va respinge, dar ca un final fericit al vietii si buna slujire a altora nu sunt posibile fara a fi consolidati in credinta. Cresterea spirituala a fiecaruia este un proces personal si confidential intre fiecare credincios si Domnul sau, dar aceasta crestere are loc in adunare.
Pe de o parte, adunarea va trebui sa cunoasca si sa faca public crezul sau dezvoltat, adica planul general al lui Dumnezeu asa cum il intelege comunitatea respectiva. Pe de alta parte, credinciosii trebuie incurajati si lasati sa ajunga singuri la concluzii teologice, morale si practice personale. Nici o doctrina, oricat de corecta, nu va produce efecte in viata oamenilor daca nu este descoperita si adoptata in mod personal, prin procesul de invatare. Inainte de corectitudine si exactitate doctrinara, libera constiinta si decizia personala trebuie sa fie baza functionarii adunarii. Astfel se va asigura atasamentul si devotamentul fata de valorile crestine, mai mult decat prin impunerea acestora prin autoritatea pastorului sau a vreunui comitet.
Adunarea trebuie sa fie locul de identificare si semnalare a oportunitatilor de a lucra in slujba lui Dumnezeu. Biserica trebuie sa cheme oamenii in lucrare, iar fiecare din noi trebuie sa semnaleze asemenea oportunitati sau sa anunte ca s-a implicat intr-o anumita lucrare. Nu ar trebui sa ezitam in a lua initiativa, caci fiecare din noi este biserica. In schimb, ar trebui sa ne autoevaluam corect si sa cerem sfatul celorlalti in ce priveste capacitatile noastre morale si spirituale. Inainte de a da bani pentru vreo lucrare, trebuie sa fim noi insine implicati in cel putin una.
Cat de mult trebuie sa ne prefacem in adunare ?
In adunare, oamenii trebuie lasati si incurajati sa fie ei insisi, cu pacatele, problemele si defectele lor. Nu trebuie incurajat sau permis pacatul, ci scopul este de a descuraja ipocrizia si fatarnicia religioasa. Oamenii trebuie sa stie ca participarea lor la adunare este benevola si nu aduce nici un avantaj decat lor insisi. Progresul spiritual al unui credincios nu trebuie sa fie un prilej pentru a-l lauda, ci pentru a i se da responsabilitati benevole de slujire. Presiunea de conformare prea rapida si formala la valorile si comportamentul bisericesc distrug sansele noilor credinciosi la o schimbare reala de caracter. Riscul este ca adunarea bisericii va fi mai ”colorata”, dar acesta va fi contactul cu lumea reala de care biserica are nevoie. Biserica trebuie sa fie un spital pentru cei care vin sa se vindece de pacat, nu o vitrina pentru sfinti prefacuti.
Oamenii trebuie sa stie ca vor fi bineveniti, acceptati si slujiti de biserica atata timp cat vor avea un interes real de a-si schimba viata prin cunoasterea lui Dumnezeu. Nu gradul de sfintenie practica (cum vorbesti, cum te comporti) este criteriul de acceptare in compania bisericii, ci sinceritatea si interesul pentru Dumnezeu si credinciosii Sai. Astfel, oamenii vor intelege ca, atata vreme cat isi doresc asta, adunarea ii va asista in efortul lor de a intelege Cuvantul lui Dumnezeu, de a se inchina in mod real si de a-si schimba caracterul in consecinta.
Ce se intampla cu banii ?
Aspectele financiare ale bisericii trebuie sa fie transparente pentru toti membrii si chiar pentru vizitatori. De cele mai multe ori, castigul financiar este motivatia principala a sectelor. Banii cheltuiti in lucrarea bisericii trebuie sa fie minimul necesar pentru buna desfasurare a relatiilor din adunare. Nu trebuie folositi bani din afara adunarii pentru scopurile acesteia in mod constant. Adunarea nu trebuie invinovatita pentru lipsa banilor necesari unei lucrari anume. Scopurile si obiectivele activitatii trebuie sa apartina adunarii, iar daca o activitate esueaza inseamna ca esecul reflecta starea reala si naturala a bisericii. Dintr-un esec asumat s-ar putea ca biserica sa invete o lectie, dar o falsa victorie realizata pe banii si efortul altora va mentine confuzia asupra identitatii si obiectivelor noastre.
Lucratorii platiti sunt legitimi, dar trebuie sa fie cei pe care biserica si-i permite. Mai mult decat atat, lucratorii ar fi bine sa provina din randurile membrilor, nu sa fie adusi din afara. Daca biserica nu poate sau nu doreste sa plateasca un pastor, lucrarea trebuie facuta benevol de unul sau mai multi membri in timpul liber. Este mai bine sa avem 10 invatatori in adunare care sa invete 10 grupuri, decat 1 invatator care sa invete toata biserica deodata, in timp ce 9 invatatori stau in banci. Toti cei capabili de a invata mai mult decat altii trebuie incurajati si folositi in lucrare.
joi, 25 februarie 2010
O slujba grava
Slujba de crestin este in primul rand una grava. Gravitatea are de a face cu Dumnezeu, viata si moartea, cerul si iadul.
Cei credinciosi au contact direct si continuu cu insusi Dumnezeu. Ei cunosc din paginile Scripturii adevaruri majore, pe care stiinta si filozofia lumii abia le intrezaresc. Destinul lor vesnic se trage de la crucea lui Cristos - eveniment cutremurator, dar predestinat si controlat de Dumnezeu. Avantajele credintei sunt imense si greu de inteles in totalitatea lor: invierea spirituala din randul celor condamnati, unirea prezenta cu Cristos, gloria de a domni impreuna cu Cristos in viitor, o mostenire vesnica. De aceea si credinciosii le mentioneaza destul de rar, preferand sa vorbeasca mai des despre alte aspecte ale vietii de crestin, pe care le inteleg mai usor si ei, si cei necredinciosi: veselie, bucurie, impliniri, satisfactii. Costurile vietii de crestin se anunta a fi si ele mari: persecutii si o incompatibilitate crescanda cu lumea din jur.
In acest tablou grav pe care l-am descris, se pare ca exista si o raza de optimism. Cei credinciosi vestesc Evanghelia, o lucrare plina de energie pozitiva si de satisfactii. Dar asa sa fie ?
2 Corinteni 2:15,16 ‘În adevăr, noi sîntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sînt pe calea mîntuirii şi printre cei ce sînt pe calea pierzării: pentru aceştia, o mireasmă dela moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă dela viaţă spre viaţă. Şi cine este deajuns pentru aceste lucruri?’
Asta inseamna ca atunci cand il facem cunoscut pe Cristos prin Evanghelie, punem oamenii in fata unei alegeri. Celor care resping Evanghelia nu le ramane altceva decat moartea, in toate formele si profunzimea ei. Desi noi nu suntem raspunzatori de alegerea lor, noi suntem martori la sinuciderea lor spirituala. Trebuie sa acceptam ca vestirea Evangheliei aduce condamnare la fel cum aduce mantuire, iar Cuvantul vestit, pe langa posibilitatea unirii cu Dumnezeu, poate fi si o sabie care desparte lumea in inviati si condamnati.
Ioan 3:36 ‘ Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.’
Stiu ca multi sunt gata sa raspandeasca Evanghelia de dragul si in folosul celor pierduti, asteptandu-se la raspunsuri entuziaste de la cei necredinciosi, precum si la o mare auto-multumire sufleteasca. Ma intreb ce motivatie vor avea sa faca aceasta doar pentru numele si slava lui Dumnezeu, privind in urma la spiritele lipsite de viata care raman sa-si poarte condamnarea dupa ce evanghelizarea s-a terminat.
Cei credinciosi au contact direct si continuu cu insusi Dumnezeu. Ei cunosc din paginile Scripturii adevaruri majore, pe care stiinta si filozofia lumii abia le intrezaresc. Destinul lor vesnic se trage de la crucea lui Cristos - eveniment cutremurator, dar predestinat si controlat de Dumnezeu. Avantajele credintei sunt imense si greu de inteles in totalitatea lor: invierea spirituala din randul celor condamnati, unirea prezenta cu Cristos, gloria de a domni impreuna cu Cristos in viitor, o mostenire vesnica. De aceea si credinciosii le mentioneaza destul de rar, preferand sa vorbeasca mai des despre alte aspecte ale vietii de crestin, pe care le inteleg mai usor si ei, si cei necredinciosi: veselie, bucurie, impliniri, satisfactii. Costurile vietii de crestin se anunta a fi si ele mari: persecutii si o incompatibilitate crescanda cu lumea din jur.
In acest tablou grav pe care l-am descris, se pare ca exista si o raza de optimism. Cei credinciosi vestesc Evanghelia, o lucrare plina de energie pozitiva si de satisfactii. Dar asa sa fie ?
2 Corinteni 2:15,16 ‘În adevăr, noi sîntem, înaintea lui Dumnezeu, o mireasmă a lui Hristos printre cei ce sînt pe calea mîntuirii şi printre cei ce sînt pe calea pierzării: pentru aceştia, o mireasmă dela moarte spre moarte; pentru aceia, o mireasmă dela viaţă spre viaţă. Şi cine este deajuns pentru aceste lucruri?’
Asta inseamna ca atunci cand il facem cunoscut pe Cristos prin Evanghelie, punem oamenii in fata unei alegeri. Celor care resping Evanghelia nu le ramane altceva decat moartea, in toate formele si profunzimea ei. Desi noi nu suntem raspunzatori de alegerea lor, noi suntem martori la sinuciderea lor spirituala. Trebuie sa acceptam ca vestirea Evangheliei aduce condamnare la fel cum aduce mantuire, iar Cuvantul vestit, pe langa posibilitatea unirii cu Dumnezeu, poate fi si o sabie care desparte lumea in inviati si condamnati.
Ioan 3:36 ‘ Cine crede în Fiul, are viaţa vecinică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viaţa, ci mînia lui Dumnezeu rămîne peste el.’
Stiu ca multi sunt gata sa raspandeasca Evanghelia de dragul si in folosul celor pierduti, asteptandu-se la raspunsuri entuziaste de la cei necredinciosi, precum si la o mare auto-multumire sufleteasca. Ma intreb ce motivatie vor avea sa faca aceasta doar pentru numele si slava lui Dumnezeu, privind in urma la spiritele lipsite de viata care raman sa-si poarte condamnarea dupa ce evanghelizarea s-a terminat.
miercuri, 3 februarie 2010
Predica de pe Munte - scurte note
Mat 5:1 Cînd a văzut Isus noroadele, S'a suit pe munte; şi dupăce a şezut jos, ucenicii Lui s'au apropiat de El.
Mat 5:2 Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:
De la inceput, Isus anunta ca va descrie starea spirituala care ne poate asigura fericirea suprema de a intra in Imparatia cerurilor. Aspectul prezent inseamna ca Imparatia este deja (v. 3,10) a celor care corespund descrierii, iar aspectul viitor se refera la promisiuni foarte concrete pentru acestia (v. 4-9).
Mat 5:3 Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Mat 5:4 Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi!
Mat 5:5 Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul!
Mat 5:6 Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
Mat 5:7 Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Mat 5:8 Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Mat 5:9 Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
Mat 5:10 Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Starea celor credinciosi cunoaste un progres marcat in v. 3,6,10. Cei care se vad saraci pe ei insisi in duhul lor sunt cei care iau in serios avertismentul lui Isus din Apocalipsa 3:17-18 - ''Pentrucă zici: „Sînt bogat, m'am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi dela Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi.''
Asemenea oameni isi recunosc dezastrul spiritual personal, recunosc ca numai Dumnezeu are solutia si ajung sa caute neprihanirea cel putin la fel de mult cum cauta cele necesare existentei zilnice. Odata primit, acest har al neprihanirii duce la o diferenta atat de mare fata de lumea in care traim, incat consecinta nu poate fi alta decat persecutia.
Isus anunta ca primirea neprihanirii duce la o relatie atat de stransa cu Sine, incat dusmania contra Sa se va reflecta si asupra urmasilor sai. Apoi, descrie relatia dintre Sine si credinciosi prin comparatie cu relatia dintre profetii Vechiului Testament si Dumnezeul lor. Asa cum profetii primeau si raspandeau Cuvantul Domnului, tot asa si noii credinciosi vor primi Evanghelia pentru a o proclama. La fel ca in vechime, 'profetii' lui Isus isi vor primi partea de persecutii, ca si rasplata care este in Imparatia din ceruri.
Mat 5:11 Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Mat 5:12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, cari au fost înainte de voi.
Functia de profet pe care urmeaza sa o indeplineasca cei credinciosi este explicata prin apelul la conceptele de sare si lumina, doua moduri de a se raspandi in lume. Scopul final al proclamarii noastre este slava Tatalui care este in Imparatia din ceruri.
Mat 5:13 Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.
Mat 5:14 Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă.
Mat 5:15 Şi oamenii n'aprind lumina ca s'o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
Mat 5:16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
Deja Isus a anuntat ca urmasii sai vor fi in conflict cu lumea in care traiesc, dupa modelul profetilor din vechime. Dar cum anume difera comportamentul celor credinciosi ('faptele voastre bune') de comportamentul celorlalti oameni ?
Mat 5:17 Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
Mat 5:18 Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile.
Mat 5:19 Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
Mat 5:20 Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
Existenta unui conflict intre cei ce sunt ai lui Isus si ceilalti ar putea sa creeze impresia ca gruparea lui Isus este in conflict cu religia iudaica vechi testamentala. Oare Isus era un fals Mesia care urmarea sa indeparteze evreii de la religia parintilor lor ? Pentru a-si linisti ascultatorii, Domnul isi afirma loialitatea fata de esenta Vechiului Testament si defineste cauza conflictului. Conflictul se va crea tocmai prin aceea ca neprihanirea schitata in Vechiul Testament isi va gasi implinirea in Domnul si in urmasii sai, implinire de care nu se vor bucura liderii religiosi ai vremii. Imparatia cerurilor ramane domeniul de care apartin cei credinciosi si locul unde se judeca lucrurile in mod final.
Intelegerea modului practic in care se va manifesta neprihanirea in vietile credinciosilor necesita cat mai multe exemple. Isus isi asuma o autoritate egala cu Cel care a dat Legea vechi testamentala. Iata cum noii credinciosi vor implini cerintele Legii si vor depasi standardul religios al liderilor iudei.
Mat 5:21 Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii.”
Mat 5:22 Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule”, va cădea supt pedeapsa focului gheenei.
Mat 5:23 Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,
Mat 5:24 lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întîi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.
Mat 5:25 Caută de te împacă de grab cu pîrîşul tău, cîtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pîrîşul să te dea pe mîna judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă.
Mat 5:26 Adevărat îţi spun că nu vei ieşi deacolo pînă nu vei plăti cel din urmă bănuţ.”
Mat 5:27 Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.”
Mat 5:28 Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s'o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.
Mat 5:29 Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Mat 5:30 Dacă mîna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapădă-o dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
Mat 5:31 S'a zis iarăş: „Oricine îşi va lăsa nevasta, să-i dea o carte de despărţire.”
Mat 5:32 Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.
Mat 5:33 Aţi mai auzit iarăş că s'a zis celor din vechime: „Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.”
Mat 5:34 Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;
Mat 5:35 nici pe pămînt, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentrucă este cetatea marelui Împărat.
Mat 5:36 Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.
Mat 5:37 Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine dela cel rău.
Mat 5:38 Aţi auzit că s'a zis: „Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.”
Mat 5:39 Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celalt.
Mat 5:40 Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.
Mat 5:41 Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
Mat 5:42 Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute dela tine.
Mat 5:43 Aţi auzit că s'a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
Mat 5:44 Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc,
Mat 5:45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Mat 5:46 Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Mat 5:47 Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel?
In concluzie, modelul ucenicilor nu trebuie sa fie standardul de neprihanire al liderilor religiosi, ci neprihanirea Tatalui ceresc. Si nu doar atat, dar credinciosii nu trebuie sa urmareasca in primul rand respectul oamenilor, ci aprobarea din partea Tatalui.
Mat 6:2 Tu, dar, cînd faci milostenie, nu suna cu trîmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
Mat 6:3 Ci tu, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta,
Mat 6:4 pentruca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Mat 6:5 Cînd vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentruca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
Mat 6:6 Ci tu, cînd te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Mat 6:7 Cînd vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.
Mat 6:8 Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-i cereţi voi.
Mat 6:9 Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;
Mat 6:10 vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt.
Mat 6:11 Pînea noastră cea de toate zilele (Sau: pentru mîne.) dă-ne-o nouă astăzi;
Mat 6:12 şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.);
Mat 6:13 şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
Mat 6:14 Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.
Mat 6:15 Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
Mat 6:16 Cînd postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorîtă, ca făţarnicii, cari îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
Mat 6:17 Ci tu, cînd posteşti, unge-ţi capul, şi spală-ţi faţa,
Mat 6:18 ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Isus vesteste pentru ucenicii sai o viata de persecutii, de moralitate dusa la extrem si lipsita de avantajul unei pozitii sociale bazate pe merite religioase. De ce si-ar dori cineva o astfel de viata ? Este momentul ca ucenicii sa fie motivati prin descrierea rasplatii mai bune pe care o vor primi in cer.
Mat 6:19 Nu vă strîngeţi comori pe pămînt, unde le mănîncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii;
Mat 6:20 ci strîngeţi-vă comori în cer, unde nu le mănîncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
Chiar daca ascultatorii au sesizat avantajele rasplatii ceresti, cu siguranta se intrebau daca totusi nu exista o cale mai usoara decat sa-ti sacrifici viata pamanteasca. Isus enunta regula dupa care destinul nostru este legat de valorile noastre, asa cum destinul servitorului este legat de unicul sau stapan.
Mat 6:21 Pentrucă unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
Mat 6:22 Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
Mat 6:23 dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întunerec. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întunerec, cît de mare trebuie să fie întunerecul acesta!
Mat 6:24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Atitudinea corecta fata de lucrurile materiale este atat de importanta incat merita cateva exemple practice. Goana dupa avutii este exprimarea nevoii de securitate. Pentru aceasta nevoie trebuie sa ne bazam pe grija Tatalui.
Mat 6:25 Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea?
Mat 6:26 Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele?
Mat 6:27 Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
Mat 6:28 Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
Mat 6:29 totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei.
Mat 6:30 Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
Mat 6:31 Nu vă îngrijoraţi dar, zicînd: „Ce vom mînca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
Goana dupa avutii este o caracteristica a celor care nu-l cunosc pe Dumnezeu ('Neamurile' - popoarele care nu au avut un contact cu Dumnezeu precum evreii). Pentru cei care au luat cunostinta in mod profund de existenta lui Dumnezeu, prioritatile sunt altele: Imparatia cerurilor si neprihanirea.
Mat 6:32 Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
Mat 6:33 Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Mat 6:34 Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei.
Acum continuam ideea din Matei 5:11, 12, cum anume trebuie sa ne exercitam functia de profeti care vestesc mesajul lui Isus. Trebuie in primul rand ca noi sa fim curati, altfel am fi ipocriti (fatarnici), atitudine care a fost deja condamnata mai sus in 6:2-18. Trebuie apoi ca ascultatorii nostri sa fie interesati ('saraci in duh' si 'flămînzi şi însetaţi după neprihănire').
Mat 7:1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
Mat 7:2 Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.
Mat 7:3 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău?
Mat 7:4 Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într'al tău?...
Mat 7:5 Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
Mat 7:6 Să nu daţi cînilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă.
Continua argumentatia ca ne putem lasa in grija Domnului, care va raspunde la rugaciuni cu mult mai mult decat un parinte pamantesc, cu conditia de a cere 'lucruri bune'. Cu toate acestea, sa nu uitam ca rugaciunile nu ne pot scuti totdeauna de persecutia in numele lui Isus, de care am fost avertizati mai sus.
Mat 7:7 Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
Mat 7:8 Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.
Mat 7:9 Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pîne, să-i dea o piatră?
Mat 7:10 Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe?
Mat 7:11 Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!
Isus dat deja exemple practice despre ce inseamna sa implinesti Legea si Proorocii. Acum trage concluzia ca implinirea Legii sta in tratarea celorlalti cu aceeasi bunavointa pe care ne-o dorim pentru noi insine. Atentie - aici nu avem o regula care sa ne asigure ca, daca ii tratam bine pe oameni vom fi si noi bine tratati de acestia ! Mai sus am fost deja avertizati ca soarta crestinilor este persecutia. 'Ce voiti sa va faca voua oamenii' nu ne asigura un tratament reciproc din partea lumii, ci reprezinta un standard de comportament pentru noi.
Mat 7:12 Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii.
Din cauza exigentelor descrise mai sus, primirea si practicarea neprihanirii nu reprezinta un hobby relaxant, ci o cale ingusta si o poarta stramta. Popularitatea va fi ultima caracteristica a caii lui Isus.
Mat 7:13 Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea.
Mat 7:14 Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află.
Isus a identificat adevarata Lege si adevaratii Prooroci. Noi trebuie sa fim in stare sa identificam falsii prooroci care urmaresc sa ne atraga in multimea celor care merg pe calea cea lata si pe poarta cea larga.
Mat 7:15 Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sînt nişte lupi răpitori.
Mat 7:16 Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?
Mat 7:17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
Mat 7:18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
Mat 7:19 Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc.
Mat 7:20 Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.
Comportamentul falsilor profeti ii va da de gol, pentru ca ei practica fatarnicia, mentionand Numele Domnului in fata oamenilor dar nepracticand viata de intimitate cu Dumnezeu (vezi cap. 6:1-18). Fatarnicia poate induce oamenii in eroare o vreme, dar un asemenea comportament nu rezista analizei unui credincios care si-a invatat lectia Predicii de pe Munte.
Mat 7:21 Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
Mat 7:22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N'am proorocit noi în Numele Tău? N'am scos noi draci în Numele Tău? Şi n'am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
Mat 7:23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v'am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.”
Dupa ce Isus si-a luat dreptul de a interpreta Legea cu o autoritate egala cu cea a Datatorului Legii (cap 5:21-47), acum ne spune ca si accesul in Imparatia Cerurilor va fi reglementata de el ! Realizarile noastre religioase spectaculoase nu par sa-l impresioneze pe Isus, care pune primul plan relatia personala ('´nu v-am cunoscut'). Multimea religioasa care se indreapta catre iad isi bifeaza in gand realizarile religioase personale. Minoritatea care ajunge in Imparatie canta numai despre intimitatea si unirea cu Isus, Cel care ii conduce pe poarta stramta si pe calea ingusta.
Pilda finala intareste indemnul de a asculta si implini ce ne invata adevaratul Prooroc.
Mat 7:24 De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stîncă.
Mat 7:25 A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vînturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s'a prăbuşit, pentrucă avea temelia zidită pe stîncă.
Mat 7:26 Însă ori şi cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip.
Mat 7:27 A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vînturile, şi au izbit în casa aceea: ea s'a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”
Ascultatorii erau de acord ca Isus era cu totul diferit de invatatorii lor. Se considera suficient de important pentru ca ucenicii sai sa accepte persecutii din cauza Sa; considera ca are autoritatea de a decide asupra adevaratului inteles final al Vechiului Testament; urma sa decida asupra celor care vor intra in Imparatia Cerurilor. De aceasta data, oamenii nu mai aveau in fata un simplu predicator, ci pe insusi Mesia !
Mat 7:28 După ce a sfîrşit Isus cuvîntările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui;
Mat 7:29 căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.
Mat 5:2 Apoi a început să vorbească şi să-i înveţe astfel:
De la inceput, Isus anunta ca va descrie starea spirituala care ne poate asigura fericirea suprema de a intra in Imparatia cerurilor. Aspectul prezent inseamna ca Imparatia este deja (v. 3,10) a celor care corespund descrierii, iar aspectul viitor se refera la promisiuni foarte concrete pentru acestia (v. 4-9).
Mat 5:3 Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Mat 5:4 Ferice de ceice plîng, căci ei vor fi mîngîiaţi!
Mat 5:5 Ferice de cei blînzi, căci ei vor moşteni pămîntul!
Mat 5:6 Ferice de cei flămînzi şi însetaţi după neprihănire, căci ei vor fi săturaţi!
Mat 5:7 Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă!
Mat 5:8 Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!
Mat 5:9 Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!
Mat 5:10 Ferice de cei prigoniţi din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăţia cerurilor!
Starea celor credinciosi cunoaste un progres marcat in v. 3,6,10. Cei care se vad saraci pe ei insisi in duhul lor sunt cei care iau in serios avertismentul lui Isus din Apocalipsa 3:17-18 - ''Pentrucă zici: „Sînt bogat, m'am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic”, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, te sfătuiesc să cumperi dela Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doftorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi.''
Asemenea oameni isi recunosc dezastrul spiritual personal, recunosc ca numai Dumnezeu are solutia si ajung sa caute neprihanirea cel putin la fel de mult cum cauta cele necesare existentei zilnice. Odata primit, acest har al neprihanirii duce la o diferenta atat de mare fata de lumea in care traim, incat consecinta nu poate fi alta decat persecutia.
Isus anunta ca primirea neprihanirii duce la o relatie atat de stransa cu Sine, incat dusmania contra Sa se va reflecta si asupra urmasilor sai. Apoi, descrie relatia dintre Sine si credinciosi prin comparatie cu relatia dintre profetii Vechiului Testament si Dumnezeul lor. Asa cum profetii primeau si raspandeau Cuvantul Domnului, tot asa si noii credinciosi vor primi Evanghelia pentru a o proclama. La fel ca in vechime, 'profetii' lui Isus isi vor primi partea de persecutii, ca si rasplata care este in Imparatia din ceruri.
Mat 5:11 Ferice va fi de voi cînd, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră!
Mat 5:12 Bucuraţi-vă şi veseliţi-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot aşa au prigonit pe proorocii, cari au fost înainte de voi.
Functia de profet pe care urmeaza sa o indeplineasca cei credinciosi este explicata prin apelul la conceptele de sare si lumina, doua moduri de a se raspandi in lume. Scopul final al proclamarii noastre este slava Tatalui care este in Imparatia din ceruri.
Mat 5:13 Voi sînteţi sarea pămîntului. Dar dacă sarea îşi pierde gustul, prin ce îşi va căpăta iarăş puterea de a săra? Atunci nu mai este bună la nimic decît să fie lepădată afară, şi călcată în picioare de oameni.
Mat 5:14 Voi sînteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte, nu poate să rămînă ascunsă.
Mat 5:15 Şi oamenii n'aprind lumina ca s'o pună supt obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
Mat 5:16 Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.
Deja Isus a anuntat ca urmasii sai vor fi in conflict cu lumea in care traiesc, dupa modelul profetilor din vechime. Dar cum anume difera comportamentul celor credinciosi ('faptele voastre bune') de comportamentul celorlalti oameni ?
Mat 5:17 Să nu credeţi că am venit să stric Legea sau Proorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc.
Mat 5:18 Căci adevărat vă spun, cîtă vreme nu va trece cerul şi pămîntul, nu va trece o iotă sau o frîntură de slovă din Lege, înainte ca să se fi întîmplat toate lucrurile.
Mat 5:19 Aşa că, ori cine va strica una din cele mai mici din aceste porunci, şi va învăţa pe oameni aşa, va fi chemat cel mai mic în Împărăţia cerurilor; dar oricine le va păzi, şi va învăţa pe alţii să le păzească, va fi chemat mare în Împărăţia cerurilor.
Mat 5:20 Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor şi a Fariseilor, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor.
Existenta unui conflict intre cei ce sunt ai lui Isus si ceilalti ar putea sa creeze impresia ca gruparea lui Isus este in conflict cu religia iudaica vechi testamentala. Oare Isus era un fals Mesia care urmarea sa indeparteze evreii de la religia parintilor lor ? Pentru a-si linisti ascultatorii, Domnul isi afirma loialitatea fata de esenta Vechiului Testament si defineste cauza conflictului. Conflictul se va crea tocmai prin aceea ca neprihanirea schitata in Vechiul Testament isi va gasi implinirea in Domnul si in urmasii sai, implinire de care nu se vor bucura liderii religiosi ai vremii. Imparatia cerurilor ramane domeniul de care apartin cei credinciosi si locul unde se judeca lucrurile in mod final.
Intelegerea modului practic in care se va manifesta neprihanirea in vietile credinciosilor necesita cat mai multe exemple. Isus isi asuma o autoritate egala cu Cel care a dat Legea vechi testamentala. Iata cum noii credinciosi vor implini cerintele Legii si vor depasi standardul religios al liderilor iudei.
Mat 5:21 Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: „Să nu ucizi; oricine va ucide, va cădea supt pedeapsa judecăţii.”
Mat 5:22 Dar Eu vă spun că ori şi cine se mînie pe fratele său, va cădea supt pedeapsa judecăţii; şi oricine va zice fratelui său: „Prostule!” va cădea supt pedeapsa Soborului; iar oricine-i va zice: „Nebunule”, va cădea supt pedeapsa focului gheenei.
Mat 5:23 Aşa că, dacă îţi aduci darul la altar, şi acolo îţi aduci aminte că fratele tău are ceva împotriva ta,
Mat 5:24 lasă-ţi darul acolo înaintea altarului, şi du-te întîi de împacă-te cu fratele tău; apoi vino de adu-ţi darul.
Mat 5:25 Caută de te împacă de grab cu pîrîşul tău, cîtă vreme eşti cu el pe drum; ca nu cumva pîrîşul să te dea pe mîna judecătorului, judecătorul să te dea pe mîna temnicerului, şi să fii aruncat în temniţă.
Mat 5:26 Adevărat îţi spun că nu vei ieşi deacolo pînă nu vei plăti cel din urmă bănuţ.”
Mat 5:27 Aţi auzit că s'a zis celor din vechime: „Să nu preacurveşti.”
Mat 5:28 Dar Eu vă spun că ori şi cine se uită la o femeie, ca s'o poftească, a şi preacurvit cu ea în inima lui.
Mat 5:29 Dacă deci ochiul tău cel drept te face să cazi în păcat, scoate-l şi leapădă-l dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă. Mat 5:30 Dacă mîna ta cea dreaptă te face să cazi în păcat, taie-o şi leapădă-o dela tine; căci este spre folosul tău să piară unul din mădularele tale, şi să nu-ţi fie aruncat tot trupul în gheenă.
Mat 5:31 S'a zis iarăş: „Oricine îşi va lăsa nevasta, să-i dea o carte de despărţire.”
Mat 5:32 Dar Eu vă spun că ori şi cine îşi va lăsa nevasta, afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.
Mat 5:33 Aţi mai auzit iarăş că s'a zis celor din vechime: „Să nu juri strîmb; ci să împlineşti faţă de Domnul jurămintele tale.”
Mat 5:34 Dar Eu vă spun: Să nu juraţi nicidecum; nici pe cer, pentru că este scaunul de domnie al lui Dumnezeu;
Mat 5:35 nici pe pămînt, pentru că este aşternutul picioarelor Lui; nici pe Ierusalim, pentrucă este cetatea marelui Împărat.
Mat 5:36 Să nu juri nici pe capul tău, căci nu poţi face un singur păr alb sau negru.
Mat 5:37 Felul vostru de vorbire să fie: „Da, da; nu, nu”; ce trece peste aceste cuvinte, vine dela cel rău.
Mat 5:38 Aţi auzit că s'a zis: „Ochi pentru ochi, şi dinte pentru dinte.”
Mat 5:39 Dar Eu vă spun: Să nu vă împotriviţi celui ce vă face rău. Ci, oricui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celalt.
Mat 5:40 Orişicui vrea să se judece cu tine, şi să-ţi ia haina, lasă-i şi cămaşa.
Mat 5:41 Dacă te sileşte cineva să mergi cu el o milă de loc, mergi cu el două.
Mat 5:42 Celui ce-ţi cere, dă-i; şi nu întoarce spatele celui ce vrea să se împrumute dela tine.
Mat 5:43 Aţi auzit că s'a zis: „Să iubeşti pe aproapele tău, şi să urăşti pe vrăjmaşul tău.”
Mat 5:44 Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celorce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru ceice vă asupresc şi vă prigonesc,
Mat 5:45 ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.
Mat 5:46 Dacă iubiţi numai pe cei ce vă iubesc, ce răsplată mai aşteptaţi? Nu fac aşa şi vameşii? Mat 5:47 Şi dacă îmbrăţişaţi cu dragoste numai pe fraţii voştri, ce lucru neobicinuit faceţi? Oare păgînii nu fac la fel?
In concluzie, modelul ucenicilor nu trebuie sa fie standardul de neprihanire al liderilor religiosi, ci neprihanirea Tatalui ceresc. Si nu doar atat, dar credinciosii nu trebuie sa urmareasca in primul rand respectul oamenilor, ci aprobarea din partea Tatalui.
Mat 5:48 Voi fiţi dar desăvîrşiţi, după cum şi Tatăl vostru cel ceresc este desăvîrşit.
Mat 6:1 Luaţi seama să nu vă îndepliniţi neprihănirea voastră înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altminteri, nu veţi avea răsplată dela Tatăl vostru care este în ceruri.
Din nou avem un set de exemple practice, de data aceasta despre ce inseamna o viata de neprihanire traita in relatie cu Dumnezeu. Aflam despre adevarata darnicie, adevarata rugaciune si adevaratul post. Ucenicii sunt avertizati despre pericolul fatarniciei - ipocrizie (in greaca). Ipocrizia inseamna sa avem 'doua fete', una cunoscuta de oameni (o religie legalista mimata) si alta cunoscuta de Dumnezeu (de care nu ne putem ascunde).Mat 6:2 Tu, dar, cînd faci milostenie, nu suna cu trîmbiţa înaintea ta, cum fac făţarnicii, în sinagogi şi în uliţe, pentru ca să fie slăviţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
Mat 6:3 Ci tu, cînd faci milostenie, să nu ştie stînga ta ce face dreapta,
Mat 6:4 pentruca milostenia ta să fie făcută în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Mat 6:5 Cînd vă rugaţi, să nu fiţi ca făţarnicii, cărora le place să se roage stînd în picioare în sinagogi şi la colţurile uliţelor, pentruca să fie văzuţi de oameni. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
Mat 6:6 Ci tu, cînd te rogi, intră în odăiţa ta, încuie-ţi uşa, şi roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Mat 6:7 Cînd vă rugaţi, să nu bolborosiţi aceleaşi vorbe, ca păgînii, cărora li se pare că, dacă spun o mulţime de vorbe, vor fi ascultaţi.
Mat 6:8 Să nu vă asemănaţi cu ei; căci Tatăl vostru ştie de ce aveţi trebuinţă, mai înainte ca să-i cereţi voi.
Mat 6:9 Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău;
Mat 6:10 vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pămînt.
Mat 6:11 Pînea noastră cea de toate zilele (Sau: pentru mîne.) dă-ne-o nouă astăzi;
Mat 6:12 şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri (Greceşte: Lasă-ne datoriile noastre, cum şi noi am lăsat pe ale datornicilor noştri.);
Mat 6:13 şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
Mat 6:14 Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.
Mat 6:15 Dar dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.
Mat 6:16 Cînd postiţi, să nu vă luaţi o înfăţişare posomorîtă, ca făţarnicii, cari îşi sluţesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat vă spun, că şi-au luat răsplata.
Mat 6:17 Ci tu, cînd posteşti, unge-ţi capul, şi spală-ţi faţa,
Mat 6:18 ca să te arăţi că posteşti nu oamenilor, ci Tatălui tău, care este în ascuns; şi Tatăl tău, care vede în ascuns, îţi va răsplăti.
Isus vesteste pentru ucenicii sai o viata de persecutii, de moralitate dusa la extrem si lipsita de avantajul unei pozitii sociale bazate pe merite religioase. De ce si-ar dori cineva o astfel de viata ? Este momentul ca ucenicii sa fie motivati prin descrierea rasplatii mai bune pe care o vor primi in cer.
Mat 6:19 Nu vă strîngeţi comori pe pămînt, unde le mănîncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoţii;
Mat 6:20 ci strîngeţi-vă comori în cer, unde nu le mănîncă moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură.
Chiar daca ascultatorii au sesizat avantajele rasplatii ceresti, cu siguranta se intrebau daca totusi nu exista o cale mai usoara decat sa-ti sacrifici viata pamanteasca. Isus enunta regula dupa care destinul nostru este legat de valorile noastre, asa cum destinul servitorului este legat de unicul sau stapan.
Mat 6:21 Pentrucă unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.
Mat 6:22 Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
Mat 6:23 dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întunerec. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întunerec, cît de mare trebuie să fie întunerecul acesta!
Mat 6:24 Nimeni nu poate sluji la doi stăpîni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul, şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.
Atitudinea corecta fata de lucrurile materiale este atat de importanta incat merita cateva exemple practice. Goana dupa avutii este exprimarea nevoii de securitate. Pentru aceasta nevoie trebuie sa ne bazam pe grija Tatalui.
Mat 6:25 Deaceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gîndindu-vă ce veţi mînca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gîndindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decît hrana, şi trupul mai mult decît îmbrăcămintea?
Mat 6:26 Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strîng nimic în grînare; şi totuş Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sînteţi voi cu mult mai de preţ decît ele?
Mat 6:27 Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorîndu-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?
Mat 6:28 Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe cîmp: ei nici nu torc, nici nu ţes;
Mat 6:29 totuş vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s'a îmbrăcat ca unul din ei.
Mat 6:30 Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe cîmp, care astăzi este, dar mîne va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?
Mat 6:31 Nu vă îngrijoraţi dar, zicînd: „Ce vom mînca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?”
Goana dupa avutii este o caracteristica a celor care nu-l cunosc pe Dumnezeu ('Neamurile' - popoarele care nu au avut un contact cu Dumnezeu precum evreii). Pentru cei care au luat cunostinta in mod profund de existenta lui Dumnezeu, prioritatile sunt altele: Imparatia cerurilor si neprihanirea.
Mat 6:32 Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele.
Mat 6:33 Căutaţi mai întîi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Mat 6:34 Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mîne; căci ziua de mîne se va îngrijora de ea însăş. Ajunge zilei necazul ei.
Acum continuam ideea din Matei 5:11, 12, cum anume trebuie sa ne exercitam functia de profeti care vestesc mesajul lui Isus. Trebuie in primul rand ca noi sa fim curati, altfel am fi ipocriti (fatarnici), atitudine care a fost deja condamnata mai sus in 6:2-18. Trebuie apoi ca ascultatorii nostri sa fie interesati ('saraci in duh' si 'flămînzi şi însetaţi după neprihănire').
Mat 7:1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.
Mat 7:2 Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura.
Mat 7:3 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău?
Mat 7:4 Sau, cum poţi zice fratelui tău: „Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău”, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într'al tău?...
Mat 7:5 Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.
Mat 7:6 Să nu daţi cînilor lucrurile sfinte, şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare, şi să se întoarcă să vă rupă.
Continua argumentatia ca ne putem lasa in grija Domnului, care va raspunde la rugaciuni cu mult mai mult decat un parinte pamantesc, cu conditia de a cere 'lucruri bune'. Cu toate acestea, sa nu uitam ca rugaciunile nu ne pot scuti totdeauna de persecutia in numele lui Isus, de care am fost avertizati mai sus.
Mat 7:7 Cereţi, şi vi se va da; căutaţi şi veţi găsi; bateţi, şi vi se va deschide.
Mat 7:8 Căci ori şi cine cere, capătă; cine caută, găseşte; şi celui ce bate, i se deschide.
Mat 7:9 Cine este omul acela dintre voi, care, dacă-i cere fiul său o pîne, să-i dea o piatră?
Mat 7:10 Sau, dacă-i cere un peşte, să-i dea un şarpe?
Mat 7:11 Deci, dacă voi, cari sînteţi răi, ştiţi să daţi daruri bune copiilor voştri, cu cît mai mult Tatăl vostru, care este în ceruri, va da lucruri bune celor ce I le cer!
Isus dat deja exemple practice despre ce inseamna sa implinesti Legea si Proorocii. Acum trage concluzia ca implinirea Legii sta in tratarea celorlalti cu aceeasi bunavointa pe care ne-o dorim pentru noi insine. Atentie - aici nu avem o regula care sa ne asigure ca, daca ii tratam bine pe oameni vom fi si noi bine tratati de acestia ! Mai sus am fost deja avertizati ca soarta crestinilor este persecutia. 'Ce voiti sa va faca voua oamenii' nu ne asigura un tratament reciproc din partea lumii, ci reprezinta un standard de comportament pentru noi.
Mat 7:12 Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta este cuprinsă Legea şi Proorocii.
Din cauza exigentelor descrise mai sus, primirea si practicarea neprihanirii nu reprezinta un hobby relaxant, ci o cale ingusta si o poarta stramta. Popularitatea va fi ultima caracteristica a caii lui Isus.
Mat 7:13 Intraţi pe poarta cea strîmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, şi mulţi sînt ceice intră pe ea.
Mat 7:14 Dar strîmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viaţă, şi puţini sînt ceice o află.
Isus a identificat adevarata Lege si adevaratii Prooroci. Noi trebuie sa fim in stare sa identificam falsii prooroci care urmaresc sa ne atraga in multimea celor care merg pe calea cea lata si pe poarta cea larga.
Mat 7:15 Păziţi-vă de prooroci mincinoşi. Ei vin la voi îmbrăcaţi în haine de oi, dar pe dinlăuntru sînt nişte lupi răpitori.
Mat 7:16 Îi veţi cunoaşte după roadele lor. Culeg oamenii struguri din spini, sau smochine din mărăcini?
Mat 7:17 Tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.
Mat 7:18 Pomul bun nu poate face roade rele, nici pomul rău nu poate face roade bune.
Mat 7:19 Orice pom, care nu face roade bune, este tăiat şi aruncat în foc.
Mat 7:20 Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte.
Comportamentul falsilor profeti ii va da de gol, pentru ca ei practica fatarnicia, mentionand Numele Domnului in fata oamenilor dar nepracticand viata de intimitate cu Dumnezeu (vezi cap. 6:1-18). Fatarnicia poate induce oamenii in eroare o vreme, dar un asemenea comportament nu rezista analizei unui credincios care si-a invatat lectia Predicii de pe Munte.
Mat 7:21 Nu orişicine-Mi zice: „Doamne, Doamne!” va intra în Împărăţia cerurilor, ci celce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.
Mat 7:22 Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: „Doamne, Doamne! N'am proorocit noi în Numele Tău? N'am scos noi draci în Numele Tău? Şi n'am făcut noi multe minuni în Numele Tău?”
Mat 7:23 Atunci le voi spune curat: „Niciodată nu v'am cunoscut; depărtaţi-vă dela Mine, voi toţi cari lucraţi fărădelege.”
Dupa ce Isus si-a luat dreptul de a interpreta Legea cu o autoritate egala cu cea a Datatorului Legii (cap 5:21-47), acum ne spune ca si accesul in Imparatia Cerurilor va fi reglementata de el ! Realizarile noastre religioase spectaculoase nu par sa-l impresioneze pe Isus, care pune primul plan relatia personala ('´nu v-am cunoscut'). Multimea religioasa care se indreapta catre iad isi bifeaza in gand realizarile religioase personale. Minoritatea care ajunge in Imparatie canta numai despre intimitatea si unirea cu Isus, Cel care ii conduce pe poarta stramta si pe calea ingusta.
Pilda finala intareste indemnul de a asculta si implini ce ne invata adevaratul Prooroc.
Mat 7:24 De aceea, pe orişicine aude aceste cuvinte ale Mele, şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stîncă.
Mat 7:25 A dat ploaia, au venit şivoaele, au suflat vînturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s'a prăbuşit, pentrucă avea temelia zidită pe stîncă.
Mat 7:26 Însă ori şi cine aude aceste cuvinte ale Mele, şi nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip.
Mat 7:27 A dat ploaia, au venit şivoaiele, au suflat vînturile, şi au izbit în casa aceea: ea s'a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”
Ascultatorii erau de acord ca Isus era cu totul diferit de invatatorii lor. Se considera suficient de important pentru ca ucenicii sai sa accepte persecutii din cauza Sa; considera ca are autoritatea de a decide asupra adevaratului inteles final al Vechiului Testament; urma sa decida asupra celor care vor intra in Imparatia Cerurilor. De aceasta data, oamenii nu mai aveau in fata un simplu predicator, ci pe insusi Mesia !
Mat 7:28 După ce a sfîrşit Isus cuvîntările acestea, noroadele au rămas uimite de învăţătura Lui;
Mat 7:29 căci El îi învăţa ca unul care avea putere, nu cum îi învăţau cărturarii lor.
duminică, 10 ianuarie 2010
Conceptia arminianista despre rascumparare – OBIECTII
Nota: articolul este o traducere si prelucrare dupa http://www.banneroftruth.org/pages/articles/article_detail.php?1654
Teologic, cea mai raspandita conceptie despre lucrarea de rascumparare a lui Cristos se numeste arminianista. Aceasta conceptie sustine ca:
• Cristos a murit pentru pacatele intregii lumi
• Cei alesi pentru mantuire sunt cei care iau decizia personala sa creada in Isus
• Cristos si-a facut partea lui, iar noi trebuie sa credem si sa ne pocaim
• Cristos a murit pentru toti, dar numai o parte vor fi mantuiti
In contrast, conceptia calvinista sustine ca:
• Isus a murit numai pentru cei alesi
• Dumnezeu a ales pentru mantuire un numar limitat de oameni
• Credinta si pocainta sunt efectele jertfei lui Cristos asupra celor alesi, nu conditii pe care trebuie sa le indeplinim pentru a beneficia de jertfa Sa
• Toti cei pentru care a murit Cristos vor fi mantuiti
Obiectiile calviniste contra conceptiei arminiene despre lucrarea de mantuire a lui Cristos sunt urmatoarele:
• Aceasta conceptie nu intelege dragostea lui Dumnezeu. Prezinta o iubire care nu salveaza de fapt, ci doar face salvarea posibila; prezinta o iubire care, daca este refuzata se transforma in ura si manie. Sa credem oare ca Dumnezeu a murit pentru toti oamenii, inclusiv cei din cea mai adanca jungla si alte locuri indepartate, pentru ca apoi in dragostea Sa Dumnezeu sa nu fie in stare sa dea misionari care sa predice acelora si sa le aduca beneficiile iubirii Sale ?
• Aceasta conceptie nu intelege intelepciunea lui Dumnezeu. De ce ar face Dumnezeu un plan pentru salvarea tuturor oamenilor, pe care sa nu-l duca la bun sfarsit ? Oare Cristos si-a dat viata pe cruce stiind ca nu va putea realiza integral scopul pentru care s-a sacrificat ? Arminienii ne cer sa credem ca Isus a platit pretul, a facut rascumpararea, dupa care a parasit scena fara o parte din cei pe care i-a rascumparat.
• Aceasta conceptie nu intelege puterea lui Dumnezeu. Arminienii spun asa: ca Dumnezeu a facut partea lui iar noi trebuie sa ne facem partea noastra; ca Dumnezeu a infaptuit mantuirea fiecarui om, dar doar pana la un punct, dupa care nu a mai facut nimic; ca Dumnezeu a facut foarte mult, dar este nevoie ca omul sa completeze mantuirea prin efortul sau. Calvinistii raspund ca o asemenea conceptie face ca mantuirea sa depinda de vointa umana, reducand din meritele puterii lui Dumnezeu.
• Aceasta conceptie nu intelege dreptatea lui Dumnezeu. Daca jertfa lui Cristos a platit pedeapsa ceruta de dreptatea lui Dumnezeu pentru toti oamenii, cum ar putea Dumnezeu sa pedepseasca a doua oara pe cineva care nu a crezut in Cristos ? Dubla pedeapsa este o nedreptate.
• Aceasta conceptie infirma dumnezeirea lui Cristos. Un Mantuitor invins nu poate fi Dumnezeu. Conceptia gresita pretinde ca Isus a incercat sa salveze pe toata lumea dar nu a reusit; neaga puterea si eficacitatea sangelui lui Cristos, de vreme ce nu toti cei pentru care a murit sunt salvati. Considerand Isaia 53:11 ’Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora’, inseamna ca Isus nu se bucura de tot rezultatul muncii sufletului sau.
• Aceasta conceptie submineaza unitatea Treimii. Tatal, Fiul si Duhul Sfant colaboreaza in mod unitar pentru mantuirea unui pacatos. Conceptia gresita pune in contradictie alegerea limitata a Tatalui (doar unele persoane) cu moartea lui Isus pentru toti oamenii. Astfel, ar rezulta ca Tatal si Isus au planuri diferite. Totusi, in Ioan 6:38-39 Isus spune: ’căci M'am pogorît din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M'a trimes. Şi voia Celuice M'a trimes, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi’. Isus sustine deci ca intreaga sa lucrare de mantuire a fost planificata astfel incat sa indeplineasca exact scopul Tatalui.
Dragostea rascumparatoare a Tatalui pentru oameni este consecinta si nu cauza vointei Sale de a salva pacatosii. Iar Mantuitorul insusi are grija sa prezinte in aceasta lumina dragostea Tatalui. Isus nu spune ca Tatal este sfant si sever pe cand El (Isus) este milos si iubitor, ci ne asigura ca Fiul a venit cu misiunea de a proclama mesajul de iubire al Tatalui si de a pune in practica dragostea Tatalui. Procesul de rascumparare nu inseamna ca pacatosii fug din fata unui Tata sever care vrea sa ne condamna, refugiindu-se la Fiul care ar fi mai milos decat Tatal. Mai degraba, rascumpararea inseamna ca noi ne refugiem la Tatal si ne odihnim in El, in Numele lui Isus.
Apoi, conceptia gresita arminiana submineaza persoana lui Cristos. Calvinistii insista ca lucrarea de Mare Preot a lui Cristos trebuie considerata ca una unitara, in care rugaciunea de Mare Preot si jertfa de pe cruce se refera la aceleasi persoane. Ce paradox este sa crezi ca Isus a murit pentru toti oamenii dar s-a rugat ca jertfa lui sa aiba efect numai asupra unora – Ioan 17:2, 4, 6, 9, 12, 20, 24.
Conceptia gresita despre rascumparare neaga puterea salvatoare a Duhului Sfant, deoarece pretinde ca sangele lui Cristos s-a varsat pentru mai multe persoane decat salveaza Duhul.
In concluzie, orice prezentare a rascumpararii noastre care indica o neconcordanta intre lucrarea mantuitoare a Tatalui, Duhului si Fiului duce la subminarea unitatii din cadrul Treimii. Fiul nu avea cum sa moara pentru cei pe care Tatal nu a hotarat din vesnicii sa-i salveze si in care Duhul nu-si face lucrarea. Dumnezeu nu se poate contrazice.
• Aceasta conceptie contrazice toate celelalte puncte principale ale calvinismului. Astfel, respinge doctrina depravarii totale a omului, pretinzand ca omul are capacitatea in sine insusi sa primeasca harul si sa-l accepte pe Cristos. Respinge ideea ca Dumnezeu alege in mod neconditionat, sustinand ca El alege pe baza credintei fiecaruia. Respinge caracterul irezistibil al harului, pretinzand ca vointa omului e mai tare decat vointa lui Dumnezeu. Respinge siguranta perseverentei sfintilor, pretinzand ca cei credinciosi pot cadea din mantuire.
• Aceasta conceptie micsoreaza slava lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu face totul in procesul de mantuire, El primeste toata slava. Dar, daca Dumnezeu face doar o parte, inseamna ca si persoana care face restul merita o parte din slava. In evanghelizarile publice, nu se pune accentul pe slava lui Dumnezeu si nici Cristos nu este inaltat pentru ca a realizat o mantuire perfecta si completa. Oamenilor li se spune sa-si exercite vointa proprie fara de care mantuirea nu e posibila. Dar oamenilor nu li se spune ca vointa este captiva a naturii umane decazute. Noi nu putem alege in mod liber pe Dumnezeu si mantuirea. Dumnezeu face ceea ce noi nu putem, dupa cum scrie in 1 Cor 1:18-31, pentru ca ’ nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu’.
• Aceasta conceptie submineaza recunostinta si siguranta credinciosilor. De ce sa-i multumesc Domnului pentru mantuirea care a depins de vointa mea ? Daca Domnul a facut pentru mine tot atata cat a facut pentru tradatorul Iuda si pentru locuitorii Sodomei, de ce sa-i multumesc Lui si nu mie ? Si daca unii din cei pentru care a murit Cristos ajung in iad, cum pot fi sigur ca jertfa sa este suficienta ca sa-mi asigure iertarea vesnica ?
• Aceasta conceptie perverteste evanghelizarea. Auzim mesaje repetate ca ’Isus a murit pentru tine. Ce vei face tu pentru El ?’ Dar nu vom gasi in Biblie mesajul personal catre cineva ca ’Isus a murit pentru el’. Mai degraba, este explicata lucrarea lui Isus, urmata de chemarea adresata tuturor ’Pocaiti-va si credeti in Evanghelie’. Mesajul evanghelistic nu trebuie sa fie ’Credeti ca Isus a murit pentru voi’ sau ’Credeti ca ati fost alesi de Dumnezeu pentru mantuire’, ci ’Credeti in Domnul Isus Cristos si veti fi mantuiti’.
• Aceasta conceptie neaga puterea mantuitoare a jertfei lui Cristos. Cand Tatal iarta pacatosii prin har, El nu face aceasta in detrimentul sfinteniei si dreptatii Sale. Aceasta iertare este posibila pentru ca Isus a primit pedeapsa in locul celor alesi. Nu jertfa lui Cristos ne asigura dragostea lui Dumnezeu, ci insasi aceasta jertfa este expresia acestei iubiri. Exprimand aceasta iubire, Isus a platit pretul complet pentru rascumparare, nu a platit doar un avans, urmand ca noi sa facem restul. Dupa cum spune Evrei 10:14-18 ’Căci printr'o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi. Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul sfînt. Căci, după ce a zis: „Iată legămîntul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor”, adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.’
De fapt, arminianismul este un universalism incomplet si inconsecvent. Universalismul afirma ca, deoarece Cristos a murit pentru toti oamenii, nimeni nu va ajunge in iad.
Iata cum expune cunoscutul teolog John Owen greseala arminianismului:
Tatal si-a varsat mania asupra lui Cristos, care a suferit pedeapsa pentru pacat dupa cum urmeaza:
1. Pentru toate pacatele tuturor oamenilor
sau
2. Pentru toate pacatele unora dintre oameni (pozitia calvinista)
sau
3. Pentru unele pacate (dar nu toate) ale tuturor oamenilor
In cazul 3, inseamna ca nimeni nu are pacatele ispasite in totalitate, deci nimeni nu va fi mantuit.
In cazul 2, inseamna ca Isus a suferit pentru toate pacatele in locul tuturor celor alesi din intreaga lume.
In cazul 1, de ce atunci nu sunt toti oamenii eliberati de pacatele lor ? Veti spune ca din cauza necredintei lor. Dar calvinistii intreaba: necredinta nu este si ea un pacat ? daca nu este un pacat, atunci de ce sa fie pedepsiti pentru necredinta ? daca este un pacat, atunci nu a murit Cristos pentru ca toate pacatele lor sa fie iertate ? daca acest pacat al necredintei nu le este iertat, nu inseamna ca Isus nu a murit pentru toate pacatele lor ?
Teologic, cea mai raspandita conceptie despre lucrarea de rascumparare a lui Cristos se numeste arminianista. Aceasta conceptie sustine ca:
• Cristos a murit pentru pacatele intregii lumi
• Cei alesi pentru mantuire sunt cei care iau decizia personala sa creada in Isus
• Cristos si-a facut partea lui, iar noi trebuie sa credem si sa ne pocaim
• Cristos a murit pentru toti, dar numai o parte vor fi mantuiti
In contrast, conceptia calvinista sustine ca:
• Isus a murit numai pentru cei alesi
• Dumnezeu a ales pentru mantuire un numar limitat de oameni
• Credinta si pocainta sunt efectele jertfei lui Cristos asupra celor alesi, nu conditii pe care trebuie sa le indeplinim pentru a beneficia de jertfa Sa
• Toti cei pentru care a murit Cristos vor fi mantuiti
Obiectiile calviniste contra conceptiei arminiene despre lucrarea de mantuire a lui Cristos sunt urmatoarele:
• Aceasta conceptie nu intelege dragostea lui Dumnezeu. Prezinta o iubire care nu salveaza de fapt, ci doar face salvarea posibila; prezinta o iubire care, daca este refuzata se transforma in ura si manie. Sa credem oare ca Dumnezeu a murit pentru toti oamenii, inclusiv cei din cea mai adanca jungla si alte locuri indepartate, pentru ca apoi in dragostea Sa Dumnezeu sa nu fie in stare sa dea misionari care sa predice acelora si sa le aduca beneficiile iubirii Sale ?
• Aceasta conceptie nu intelege intelepciunea lui Dumnezeu. De ce ar face Dumnezeu un plan pentru salvarea tuturor oamenilor, pe care sa nu-l duca la bun sfarsit ? Oare Cristos si-a dat viata pe cruce stiind ca nu va putea realiza integral scopul pentru care s-a sacrificat ? Arminienii ne cer sa credem ca Isus a platit pretul, a facut rascumpararea, dupa care a parasit scena fara o parte din cei pe care i-a rascumparat.
• Aceasta conceptie nu intelege puterea lui Dumnezeu. Arminienii spun asa: ca Dumnezeu a facut partea lui iar noi trebuie sa ne facem partea noastra; ca Dumnezeu a infaptuit mantuirea fiecarui om, dar doar pana la un punct, dupa care nu a mai facut nimic; ca Dumnezeu a facut foarte mult, dar este nevoie ca omul sa completeze mantuirea prin efortul sau. Calvinistii raspund ca o asemenea conceptie face ca mantuirea sa depinda de vointa umana, reducand din meritele puterii lui Dumnezeu.
• Aceasta conceptie nu intelege dreptatea lui Dumnezeu. Daca jertfa lui Cristos a platit pedeapsa ceruta de dreptatea lui Dumnezeu pentru toti oamenii, cum ar putea Dumnezeu sa pedepseasca a doua oara pe cineva care nu a crezut in Cristos ? Dubla pedeapsa este o nedreptate.
• Aceasta conceptie infirma dumnezeirea lui Cristos. Un Mantuitor invins nu poate fi Dumnezeu. Conceptia gresita pretinde ca Isus a incercat sa salveze pe toata lumea dar nu a reusit; neaga puterea si eficacitatea sangelui lui Cristos, de vreme ce nu toti cei pentru care a murit sunt salvati. Considerand Isaia 53:11 ’Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi se va înviora’, inseamna ca Isus nu se bucura de tot rezultatul muncii sufletului sau.
• Aceasta conceptie submineaza unitatea Treimii. Tatal, Fiul si Duhul Sfant colaboreaza in mod unitar pentru mantuirea unui pacatos. Conceptia gresita pune in contradictie alegerea limitata a Tatalui (doar unele persoane) cu moartea lui Isus pentru toti oamenii. Astfel, ar rezulta ca Tatal si Isus au planuri diferite. Totusi, in Ioan 6:38-39 Isus spune: ’căci M'am pogorît din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M'a trimes. Şi voia Celuice M'a trimes, este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi’. Isus sustine deci ca intreaga sa lucrare de mantuire a fost planificata astfel incat sa indeplineasca exact scopul Tatalui.
Dragostea rascumparatoare a Tatalui pentru oameni este consecinta si nu cauza vointei Sale de a salva pacatosii. Iar Mantuitorul insusi are grija sa prezinte in aceasta lumina dragostea Tatalui. Isus nu spune ca Tatal este sfant si sever pe cand El (Isus) este milos si iubitor, ci ne asigura ca Fiul a venit cu misiunea de a proclama mesajul de iubire al Tatalui si de a pune in practica dragostea Tatalui. Procesul de rascumparare nu inseamna ca pacatosii fug din fata unui Tata sever care vrea sa ne condamna, refugiindu-se la Fiul care ar fi mai milos decat Tatal. Mai degraba, rascumpararea inseamna ca noi ne refugiem la Tatal si ne odihnim in El, in Numele lui Isus.
Apoi, conceptia gresita arminiana submineaza persoana lui Cristos. Calvinistii insista ca lucrarea de Mare Preot a lui Cristos trebuie considerata ca una unitara, in care rugaciunea de Mare Preot si jertfa de pe cruce se refera la aceleasi persoane. Ce paradox este sa crezi ca Isus a murit pentru toti oamenii dar s-a rugat ca jertfa lui sa aiba efect numai asupra unora – Ioan 17:2, 4, 6, 9, 12, 20, 24.
Conceptia gresita despre rascumparare neaga puterea salvatoare a Duhului Sfant, deoarece pretinde ca sangele lui Cristos s-a varsat pentru mai multe persoane decat salveaza Duhul.
In concluzie, orice prezentare a rascumpararii noastre care indica o neconcordanta intre lucrarea mantuitoare a Tatalui, Duhului si Fiului duce la subminarea unitatii din cadrul Treimii. Fiul nu avea cum sa moara pentru cei pe care Tatal nu a hotarat din vesnicii sa-i salveze si in care Duhul nu-si face lucrarea. Dumnezeu nu se poate contrazice.
• Aceasta conceptie contrazice toate celelalte puncte principale ale calvinismului. Astfel, respinge doctrina depravarii totale a omului, pretinzand ca omul are capacitatea in sine insusi sa primeasca harul si sa-l accepte pe Cristos. Respinge ideea ca Dumnezeu alege in mod neconditionat, sustinand ca El alege pe baza credintei fiecaruia. Respinge caracterul irezistibil al harului, pretinzand ca vointa omului e mai tare decat vointa lui Dumnezeu. Respinge siguranta perseverentei sfintilor, pretinzand ca cei credinciosi pot cadea din mantuire.
• Aceasta conceptie micsoreaza slava lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu face totul in procesul de mantuire, El primeste toata slava. Dar, daca Dumnezeu face doar o parte, inseamna ca si persoana care face restul merita o parte din slava. In evanghelizarile publice, nu se pune accentul pe slava lui Dumnezeu si nici Cristos nu este inaltat pentru ca a realizat o mantuire perfecta si completa. Oamenilor li se spune sa-si exercite vointa proprie fara de care mantuirea nu e posibila. Dar oamenilor nu li se spune ca vointa este captiva a naturii umane decazute. Noi nu putem alege in mod liber pe Dumnezeu si mantuirea. Dumnezeu face ceea ce noi nu putem, dupa cum scrie in 1 Cor 1:18-31, pentru ca ’ nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu’.
• Aceasta conceptie submineaza recunostinta si siguranta credinciosilor. De ce sa-i multumesc Domnului pentru mantuirea care a depins de vointa mea ? Daca Domnul a facut pentru mine tot atata cat a facut pentru tradatorul Iuda si pentru locuitorii Sodomei, de ce sa-i multumesc Lui si nu mie ? Si daca unii din cei pentru care a murit Cristos ajung in iad, cum pot fi sigur ca jertfa sa este suficienta ca sa-mi asigure iertarea vesnica ?
• Aceasta conceptie perverteste evanghelizarea. Auzim mesaje repetate ca ’Isus a murit pentru tine. Ce vei face tu pentru El ?’ Dar nu vom gasi in Biblie mesajul personal catre cineva ca ’Isus a murit pentru el’. Mai degraba, este explicata lucrarea lui Isus, urmata de chemarea adresata tuturor ’Pocaiti-va si credeti in Evanghelie’. Mesajul evanghelistic nu trebuie sa fie ’Credeti ca Isus a murit pentru voi’ sau ’Credeti ca ati fost alesi de Dumnezeu pentru mantuire’, ci ’Credeti in Domnul Isus Cristos si veti fi mantuiti’.
• Aceasta conceptie neaga puterea mantuitoare a jertfei lui Cristos. Cand Tatal iarta pacatosii prin har, El nu face aceasta in detrimentul sfinteniei si dreptatii Sale. Aceasta iertare este posibila pentru ca Isus a primit pedeapsa in locul celor alesi. Nu jertfa lui Cristos ne asigura dragostea lui Dumnezeu, ci insasi aceasta jertfa este expresia acestei iubiri. Exprimand aceasta iubire, Isus a platit pretul complet pentru rascumparare, nu a platit doar un avans, urmand ca noi sa facem restul. Dupa cum spune Evrei 10:14-18 ’Căci printr'o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi. Lucrul acesta ni-l adevereşte şi Duhul sfînt. Căci, după ce a zis: „Iată legămîntul pe care-l voi face cu ei după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în inimile lor, şi le voi scrie în mintea lor”, adaugă: „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” Dar acolo unde este iertare de păcate, nu mai este nevoie de jertfă pentru păcat.’
De fapt, arminianismul este un universalism incomplet si inconsecvent. Universalismul afirma ca, deoarece Cristos a murit pentru toti oamenii, nimeni nu va ajunge in iad.
Iata cum expune cunoscutul teolog John Owen greseala arminianismului:
Tatal si-a varsat mania asupra lui Cristos, care a suferit pedeapsa pentru pacat dupa cum urmeaza:
1. Pentru toate pacatele tuturor oamenilor
sau
2. Pentru toate pacatele unora dintre oameni (pozitia calvinista)
sau
3. Pentru unele pacate (dar nu toate) ale tuturor oamenilor
In cazul 3, inseamna ca nimeni nu are pacatele ispasite in totalitate, deci nimeni nu va fi mantuit.
In cazul 2, inseamna ca Isus a suferit pentru toate pacatele in locul tuturor celor alesi din intreaga lume.
In cazul 1, de ce atunci nu sunt toti oamenii eliberati de pacatele lor ? Veti spune ca din cauza necredintei lor. Dar calvinistii intreaba: necredinta nu este si ea un pacat ? daca nu este un pacat, atunci de ce sa fie pedepsiti pentru necredinta ? daca este un pacat, atunci nu a murit Cristos pentru ca toate pacatele lor sa fie iertate ? daca acest pacat al necredintei nu le este iertat, nu inseamna ca Isus nu a murit pentru toate pacatele lor ?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)