Rascumpararea simturilor prin credinta

Cand suntem ispititi, efectele pacatului ne apar utile, necesare si mai ales familiare. Gustul legumelor si al carnii din Egipt era inca viu in gura copiilor lui Israel, pe cand tara promisa era o necunoscuta garantata doar de marturia lui Moise.

Lumea pacatului se conecteaza direct la la firea noastra pamanteasca si la simturile noastre: poftim ceea ce ne aduce beneficii tangibile si imediate, iar beneficiul suprem este mandria personala (1 Ioan 2:16). Atractia ispitei se exprima prin pofta pe care ne-o starneste de a beneficia de un rezultat familiar si care ne pare foarte bun pe termen scurt (Iacov 1:14-17 unde in v. 16-17 ni se atrage atentia sa nu ne amagim ca neascultarea deliberata de Dumnezeu ar putea produce ceva bun cu adevarat).

Pacatul ne apare concret si gata sa ne multumeasca simturile, pe cand promisiunile lui Dumnezeu sunt platonice si abstracte pentru firea pamanteasca:

1Co 2:9  Dar, după cum este scris: „Lucruri, pe cari ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s'au suit, aşa sînt lucrurile, pe cari le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-l iubesc.”

Soarta care ne asteapta dupa planul lui Dumnezeu nu seamana cu nimic din ce am experimentat si cunoscut, de aceea nu ne poate fi descrisa in culori, arome si sunete familiare. Nu exista argumente bazate pe simturi si emotii pentru a ne convinge sa-l urmam pe Dumnezeu.

Binecuvantarile lui Dumnezeu sunt duhovnicesti  si se situeaza in locurile ceresti (Efeseni 1:3), nu sunt accesibile in felul lumii acesteia. Accesul nostru la locurile ceresti nu se petrece doar in momentul mortii, ci chiar in aceasta viata, prin primirea Duhului.

1Co 2:10  Nouă însă Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său.

1Co 2:12  Şi noi n'am primit duhul lumii, ci Duhul care vine dela Dumnezeu, ca să putem cunoaşte lucrurile, pe cari ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.

Doar prin partasia Duhului Sfant reusim sa ne exercitam “simturile” in lumea spirituala:

Evrei 6:4  Căci cei ce au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s'au făcut părtaşi Duhului Sfînt,

Evrei 6:5  şi au gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor...

Ceea ce Dumnezeu incepe in noi va fi dus la bun sfarsit:
1Co 13:12 Acum, vedem ca într'o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.

De aceea, cuvantul lui Dumnezeu ne spune ca este o “nebunie” divina sa dai concretul lumii acesteia pe promisiunile spirituale ale lumii ceresti. Ignorarea simtului de conservare al firii pamantesti si urmarea lui Cristos nu sunt decizii fundamentale care stau la indemana noastra, ci reprezinta dovada  si consecinta izbavirii si a stramutarii noastre in lumea unde valoarea suprema este dragostea ce iradiaza din Treime (Coloseni 1:13).

Odata stramutati, legatura credintei cu Dumnezeu devine mai importanta decat valorile inversate ce ne bombardeaza simturile in fiecare zi pe acest pamant (Evrei  11). Credinta ne leaga de Cel iubit in absenta legaturii vizuale si ne aduce o bucurie care nu este „in felul lumii” pentru ca are o stralucire imposibil de prins in cuvinte. Dar stim ca legati prin simturile naturale de aceasta lume vom impartasi soarta ei la judecata lui Dumnezeu, pe cand traindu-ne viata interioara prin legatura Duhului ne aduce o bucurie eterna !

Vechi si nou in Apocalipsa 1-3

Cartea are un fir narativ-descriptiv propriu (curgerea evenimentelor) dar in punctele-cheie foloseste imagini-simbol puternice, consacrate fie in vechiul Testament, fie in Noul Testament. Acest studiu in Apocalipsa 1-3 urmareste doar sa identifice, sa inventarieze si sa caute cateva trimiteri cu referire la imaginile respective.

1:1-3

Cartea este o proorocie, in sensul analizei lucrurilor in profunzimea lor si al declararii planului de actiune al lui Dumnezeu. Desi multi comentatori considera ca Apocalipsa este un gen literar unic si deosebit, eu cred ca are un format foarte familiar pentru cei care-si mai amintesc cartile profetice ale VT. Alegerea unui mesager, dezvaluirea prin cuvant si imagini, adresarea unor mesaje catre persoane concrete sau localitati specifice – toate aceasta atmosfera o regasim in Ezechiel, Ieremia, Isaia etc.

La inceput se mentioneaza clar cine transmite proorocia, consemnarea in scris (indicand o religie a cartii) si un sentiment de urgenta. Urgenta poate fi explicata si prin faptul ca primele din evenimentele descrise (vezi avertismentele catre cele 7 biserici) urmau sa aiba loc curand.

Mesajul profetic nu mai este adresat evreilor, ci „Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă”.

1:4-7

Prima serie de mesaje este adresata catre 7 biserici din provincia Asia – sa fie oare primul mesaj „oficial” de proorocie catre Biserica formata din Neamuri ? Pana in acest moment, noii crestini dintre Neamuri trebuiau sa-si gaseasca un mod de a se raporta la proorociile VT, un mod de a se simti inclusi in planul lui Dumnezeu alaturi de evrei. Acum, dupa Pavel – apostolul Neamurilor il avem pe Ioan – proorocul Neamurilor !

Oricum, in Apoc. 2:23 vedem cum scopul lui Dumnezeu prin aceste mesaje este ca „toate bisericile” sa invete cine este si cum lucreaza Domnul.

Isus isi formeaza Biserica (evrei si Neamuri) pentru a fi „o împărăţie şi preoţi pentru Dumnezeu”, obiectiv decretat prima data de Moise doar pentru evrei, dupa scoaterea din Egipt – Exodul 19:6. De aceea, Biserica trebuie sa aiba si un mesaj profetic personalizat pe masura.

Simbolurile VT utilizate aici sunt:

• ·         Cifra dumnezeiasca de 7 – biserici si duhuri (cu mentiunea ca o traducere alternativa interesanta pare sa fie „Duhul inseptit” – nota in Biblia NIV).
• ·         Scaunul de domnie al lui Dumnezeu – amintit in mai multe ocazii in VT
• ·         „Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine” (de 2 ori) este o trimitere directa la Numele lui Dumnezeu din Exodul 3:14-15
• ·         Isus – martor (Isaia 55:3-5), intai nascut (cu sensul de prima inviere deplina) si Domn al imparatilor (vezi Psalmul 2 pentru ultimele doua concepte)
• ·         Imparatie si preoti – dupa aceasta binecuvantare de a fi poporul lui Dumnezeu data intai evreilor, apoi Neamurilor urmeaza mentionarea respingerii lui Isus de catre „cei ce l-au strapuns”
• ·         Venirea pe nori (Daniel 7:13-14), strapungerea (Isaia 53:5) si parerea de rau (Zaharia 12:10) – dar proorociile care se refereau doar la evrei acum se aplica la „orice ochi” si tuturor „semintiilor pamantului”

Notiunile NT utilizate aici sunt foarte putine, dar puternice si se refera la Domnul Isus ca Mantuitor. El a realizat pentru alesii Lui, prin sangele Lui ceea ce Domnul a realizat pentru poporul ales Israel prin scoaterea din Egipt.

1:8-20

Isus se dezvaluie prin infatisarea simbolica si prin cuvantul sau. O buna parte din simbolurile declarate de Ioan mai sus se repeta. Elementele suplimentare vechi-testamentale sunt:

• ·         Alfa & Omega – prima si ultima litera a alfabetului grecesc – exprima pre-existenta si controlul lui Dumnezeu asupra istoriei – vezi Isaia 44:6 si Isaia 48:12 (contextul din Isaia privea rolul lui Dumnezeu de proorocie, turnarea Duhului si idolatria)
• ·         Glasul ca trambita – vezi Exod 19,20 unde trambita care se auzea nu pare sa fie de origine umana – in acelasi mod, prezenta lui Dumnezeu impune respect, reverenta, teama
• ·         Din seria de „7” urmeaza sfesnicele – acestea au fost prezente inca din instructiunile pentru Cortul Intalnirii - vezi Exod 25:37, Zaharia 4:2
• ·         Fiul Omului ne aduce aminte din nou de Daniel 7:13-14 (unde se prevede stapanirea lui peste „toate popoarele, neamurile, şi oamenii de toate limbile”), iar acesta pare sa poarte o imbracaminte de Mare Preot; detaliile infatisarii Domnului sunt reluate din Daniel 7:9 (in contextul judecatii), Daniel 10:5-6 (in contextul confruntarii), Ezechiel 43:2; Isaia 49:2 (unde gura ca o sabie este o caracteristica a mesagerului lui Dumnezeu)

Elementele NT sunt:

• ·         Destinatarii initiali ai revelatiei – 7 biserici din randul Neamurilor
• ·         7 stele – simbolizand „ingerii” bisericilor alese ca destinatari
• ·         „Cel viu” – pe langa descrierea Dumnezeului celui Viu din VT (in contrast cu idolii muti), NT aduce si miracolul dovedit al invierii
• ·         Cheile mortii si ale locuintei mortilor – ca cel care a invins moartea conform Fapte 2:24,31 unde regasim cei doi termeni: moartea si Hades-ul; simbolistica diverselor „chei” este iarasi prezenta in NT
• ·         Sfesnicele VT simbolizeaza aici bisericile NT ! Aceste sfesnice care vegheau in Cortul Intalnirii si in Templul Domnului aveau rolul principal de a da lumina, asa cum adunarile credinciosilor – prin legatura dragoste si slujirea reciproca cu darurile Duhului – sunt modalitatile de raspandire a Cuvantului Domnului in prezent.

Sa vedem acum ce se repeta din notiunile de mai sus si ce se adauga in plus in mesajele catre cele 7 biserici.

Efes:

2:1 - 7 stele + 7 sfesnice (se repeta)

2:7 – pomul vietii din raiul lui Dumnezeu – vezi Geneza 2:9, 3:22-24 – reapare acest simbol puternic din Geneza; omul rascumparat de Isus si dovedit printr-o viata de lupta crestina este restaurat la relatia cu Dumnezeu care i-a fost refuzata lui Adam dupa caderea in pacat.

Smirna

2:8 - Cel dintîi şi Cel de pe urmă, Cel ce a murit şi a înviat – ambele imagini se repeta

2:10 - cununa vieţii – cununile erau semnul victoriei si acest simbol non-evreiesc apare in epistolele NT; expresia integrala inseamna ca victoria va fi recompensata cu viata adevarata, ceea ce in paralelismul ebraic se completeaza cu simbolul din 2:11 – credinciosii vor fi scutiti de „a doua moarte” (existenta dupa moarte, in scop de pedeapsa este declarata si clarificata mai mult in NT)

Pergam:

2:12,16 – „Cel ce are sabia ascuţită cu două tăişuri”; „sabia gurii Mele” – simbol care se repeta

2:14 – invatatura lui Balaam – apare principiul aceleiasi vechi ispite din Numeri 25:1-2 si 31:16 – un amestec de imoralitate si religie pagana

2:17 – mana ascunsa si piatra alba cu numele nou – Dumnezeu a fost capabil sa hraneasca pe Israel in desert, bisericile vor primi mana secreta mentionata in Ioan 6:58 care asigura viata vesnica; credinciosii urmeaza destinul Domnului Isus care a primit un nou nume conform Filipeni 2:9,10; piatra alba are un sens general de simbol asociat unui vot sau un semn de acces; atat mana cat si piatra cu noul nume au un aspect secret si cunoscut doar credinciosului;

Tiatira

2:18 - Fiul lui Dumnezeu, care are ochii ca para focului, şi ale cărui picioare sînt ca arama aprinsă – imagine repetata

2:23 - „Eu sînt Cel ce cercetez rărunchii şi inima” -

2:27,28 – asocierea credinciosilor la prerogativele puterii descrise in Ps. 2 – este vorba de puterea exercitata de Mesia asupra Neamurilor ! in plus, asocierea steaua lui Iacov + toiag de carmuire este prezenta in Numeri 24:17

Sardes

3:1 – 7 duhuri + 7 stele – imagine repetata

3:3 – ca un hot – imaginea este consacrata de NT si peste tot se refera la a doua venire a lui Isus

3:5 – haine albe, cartea vietii si marturia lui Isus cu privire la cel credincios – toate acestea apar in NT; diverse „carti” sau poate aceeasi „carte” sunt mentionate in Exod 32:32-33, Ps. 69:28, Daniel 12:1

Filadelfia

3:7 - Cel Sfînt, Cel Adevărat, Celce ţine cheia lui David, Celce deschide, şi nimeni nu va închide, Celce închide, şi nimeni nu va deschide – apelative consacrate in VT, in special in Isaia 22:22 – cheia lui David si puterea de a inchide sau deschide erau prerogativele unei pozitii de autoritate in Ierusalim

3:10 - ceasul încercării, care are să vină peste lumea întreagă – conform Daniel 12:1

3:11 – cununa – s-a discutat mai sus

3:12 - un stîlp în Templul Dumnezeului Meu – Templul este binecunoscut din VT; numele cetăţii Dumnezeului Meu, noul Ierusalim – iata ca Ierusalimul cel vechi isi are un echivalent in viitor

Laodicea:

3:14 - Celce este Amin, Marturul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu – roluri si demnitati care-i apartin lui Isus si au fost dezvaluite in NT

3:21 – scaunele de domnie – notiune veche

Ca o concluzie simpla, aceasta prima parte din Apocalipsa culege imagini puternice in special din Exodul, Isaia, Daniel, Zaharia, Ezechiel si le aplica Bisericii, in care intra in special Neamurile. Imaginile respective sunt reprezentative pentru Dumnezeu in circumstante de judecata si confruntare pentru indeplinirea planului sau.

Nevoi, belsug si dragostea lui Cristos

O referinta binecunoscuta din Proverbe se refera la relatia credinciosilor cu bunurile materiale.

Pro 30:7 Două lucruri Îţi cer; nu mi le opri, înainte de moarte!
Pro 30:8 Depărtează dela mine neadevărul şi cuvîntul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pînea care-mi trebuie.
Pro 30:9 Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu.

Extrema bogatiei care merge mana in mana cu dispretuirea Celui Prea-Inalt este ilustrata in psalmul 73:
Psa 73:3 Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.
Psa 73:4 Într'adevăr, nimic nu-i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.
Psa 73:5 N'au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni.
Psa 73:6 Deaceea mîndria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte.
Psa 73:7 Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decît le-ar dori inima.
Psa 73:8 Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
Psa 73:9 îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul.

Calea de mijloc, moderatia pare sa fie solutia recomandata celor credinciosi pentru a reusi sa-si mentina relatia cu Dumnezeu. Dar aceasta moderatie nu pare sa fie o chestiune de alegere personala, ci un dar divin: „nu-mi da...”. Se pare ca autorul era convins ca omul are un raspuns reflex pacatos la circumstantele extreme (bogatie/ saracie) in care traia. Singura cale viabila parea sa fie ca Dumnezeu sa creeze omului un mediu moderat si astfel favorabil trairii in credinta.

Totusi, in Noul Legamant gasim o alta speranta, mai radicala, care sa ne sustina prin lipsuri si suferinte:

Rom 8:35 Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?

Legamantul Fiului lui Dumnezeu nu se bazeaza pe remedierea circumstantelor externe astfel incat omul care nazuieste spre Dumnezeu sa reuseasca sa-si pastreze credinta. Nu ! Lucrarea lui Cristos aduce o natura noua in omul credincios, capabila sa sustina credinta in vremuri dificile, chiar pana la moarte.

Siguranta lui Pavel se refera la cateva lucruri:
• Credinciosii urmau sa aiba parte de persecutii si lipsuri
• Credinciosii Noului Legamant primisera puterea sa treaca biruitori peste acestea, pentru Numele lui Cristos

• Lucrarea lui Cristos pe cruce a invins toate formele de putere spirituala care puteau sa-i desparta pe credinciosi de Pastorul lor

Cat despre extrema belsugului, tot Pavel ne spune:
Fil 4:12 Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m'am deprins să fiu sătul şi flămînd, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
Fil 4:13 Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.

Centurionul si ordinea in univers

Dupa zguduitoarea Predica de pe Munte, precum si dupa autenticele miracole care au precedat-o, au existat puternice (dar putine) manifestari de credinta care i-au bucurat sufletul Domnului Isus.
In Matei 8:1-13 (vezi si Luca 7:1-10), un sutas roman(centurion) ii cere Domnului vindecarea unui rob grav bolnav. Datorita reactiei de final a Domnului - „Adevărat vă spun că nici în Israel n'am găsit o credinţă aşa de mare”- trebuie sa analizam acest caz cu atentie !

Cum stateau lucrurile:
• Sutasul roman era reprezentantul armatei imperiale cotropitoare; cu toate acestea, el respecta religia, poporul si obiceiurile evreiesti; succesul (in acest caz succesul militar) nu l-a facut arogant si lipsit de sensibilitate; el a gasit in Israel un loc de manifestare a intelepciunii dumnezeiesti vechi-testamentale, chiar daca prin slujitori religiosi imperfecti
• Desi Isus era un personaj controversat, iar unele persoane publice considerau necesar sa-l abordeze doar pe ascuns (vezi Nicodim), romanul judeca singur cele auzite despre Isus (Luca 7:3) si trage concluzia ca Isus este demn de incredere si capabil de vindecari miraculoase; acesta este un exemplu corect de pragmatism si spirit practic ce nu trebuie sa lipseasca din caracterul unui credincios
• Romanul era obisnuit cu sistemul ierarhic al autoritatii, iar armata romana practica un sistem extrem de dur al autoritatii; superiorii sutasului aveau dreptul de a-l pedepsi cu moartea in caz de insubordonare, esec sau neefectuare a ordinelor; nu este de mirare ca sutasul ajunge sa vada in blandul dar puternicul Isus un Domn care are drept de viata asupra supusilor Sai !
• Ca veriga in acest lant al autoritatii, razboinicul roman avea la randul sau sclavi dar, spre deosebire de spiritul epocii, nu-i considera simple instrumente insufletite; cu siguranta el luase la cunostinta legile iudaice privind tratamentul sclavilor(vezi legile privind sarbatorile unde pana si sclavii trebuiau scutiti de munca) si prescriptiile privind eliberarea sclavilor (in mediul iudaic sclavia nu era permanenta)
• In acest caz, romanul avea chiar un sclav la care tinea si care era bolnav pe moarte; iata un conducator care se atasase de cei pe care-i conducea si avem deci toate motivele sa credem ca incerca sa isi conduca familia extinsa („casa” in terminologie biblica) spre binele lor comun

Isus nu era genul de om de care sa te apropii cu solicitari egoiste sau arogante; Cel care se amesteca in multimea saracilor si a bolnavilor impunea o atmosfera de umilinta, de evlavie, de solidaritate cu cei suferinzi, lipsiti, slabi, nedreptatiti. Aici nu avem o vedeta stridenta care sa cante manele pe bani multi la mesele bogatilor, ci pe Acela care s-a dezbracat de slava Sa pentru a se apropia de cei neputinciosi.

Centurionul era obisnuit sa execute ordinele superiorilor si de asemenea, la randul sau, sa dea ordine care sa fie executate. Mai subliniem aici inca o data ca toate detaliile indica o persoana echilibrata, generoasa si responsabila care isi exercita puterea spre binele celor din subordinea sa, sub influenta culturii si intelepciunii iudaice vechi-testamentale.

In consecinta, din momentul in care el descopera in evreul Isus un reprezentant al Autoritatii Divine, romanul se comporta practic conform bunei sale obisnuinte. El recunoaste puterea si autoritatea Domnului si se supune acesteia cu smerenie si umilinta. Romanul venit dintre Neamurile fara Lege ajunge sa asimileze rapid fundamentele vechi-testamentale si este unul dintre primii marturisitori ai Dumnezeirii lui Cristos atunci cand il onoreaza pe Domnul cerandu-i doar o porunca verbala – si nu un remediu sau o manifestare spectaculoasa - impotriva bolii si a mortii.

Romanul este tipul omului cu mintea sanatoasa care ajunge sa inteleaga ca Universul este bazat pe ordine si autoritate, fiindca este un univers creat de Dumnezeu. El se supune zilnic, chiar aici pe pamant, unui sistem imperfect de autoritate militara, fiindca i se pare cea mai buna cale pe care o cunoaste pentru a realiza idealurile umane. De asemenea, romanul a descoperit prin propria sa viata ca puterea nu ar trebui sa vina fara responsabilitate si sensibilitate la suferinta. Atunci cand il intalneste pe Fiul lui Dumnezeu, el il onoreaza prin credinta in autoritatea suprema, puterea indiscutabila si bunavointa cea mai nobila !

Rugaciunea si ce nu este ea

Pentru unii, poate pentru prea multi, rugaciunea pare sa insemne cateva lucruri importante – unele foarte clare si simple, altele ceva mai subtile si rafinate:
1. O metoda de a-l informa pe Domnul despre anumite fapte si situatii, nevoi, disfunctionalitati
2. O incercare de a-i trasa Domnului sarcini si obiective, unele din ele „religioase”, altele de-a dreptul pamantesti
3. O tehnica prin care sa-l determine pe Domnul sa-si indeplineasca sarcinile si obiectivele de la pct. 2 mai sus
4. Un substituent crestin al meditatiei orientale
5. O tehnica de imbunatatire a propriei persoane
6. O metoda de epatare a celor din afara bisericii
7. O buna scuza pentru a nu se implica personal si financiar intr-o lucrare sau situatie dificila
... samd

Problema cu toate aceste modalitati de a percepe rugaciunea este ca nu se bazeaza pe o cunoastere corecta a persoanei lui Dumnezeu sau pe o corecta evaluare a noastra ca fiinte umane decazute, ulterior rascumparate dar total dependente de harul Domnului. Despre aspectele generate de ipocrizie nu mai discutam.

Totusi, urmatoarele aspecte biblice ar trebui sa fie mult mai clare pentru fiecare copil al lui Dumnezeu:
• Domnul este omniscient si omniprezent – deci nu exista nimic nou pentru el, nimic ce ar putea afla de la noi si sa nu fi stiut mai dinainte
• Domnul este Dragoste, Bunatate si Indurare– nu avem nimic sa-l invatam in acest domeniu, nici un model de comportament pe care sa i-l sugeram, nu putem sa imbunatatim nimic la El cu privire la aceste calitati
• Planul Domnului este facut din vesnicii si va fi dus la indeplinire in cele mai mici detalii – nu vom reusi niciodata sa-l invatam intelepciunea pe Domnul, nici sa-i propunem scheme si obiective care sa-i depaseasca standardele Sale perfecte; niciodata nu vom reusi sa-l deturnam pe Domnul de la planurile Sale prin indicatiile noastre, oricat de pretioase ni s-ar parea

Si atunci, pentru ce este rugaciunea ? Cum si de ce sa ne rugam ? Care sunt efectele rugaciunii ?

Am vazut ca rugaciunea nu inseamna sa-l avertizam pe Domnul ca ceva a scapat de sub controlul Sau si nici sa-l invatam cum sa rezolve situatia. Mai degraba, Dumnezeu cel Atotstiutor ne pune in situatia de a fi deranjati de mersul schiop al lumii acesteia, lume supusa blestemului pacatului. Este un har sa fii deranjat de aspectele pacatoase care guverneaza lumea de azi, este o binecuvantare sa suferi in omul dinlauntru din cauza nedreptatilor, a blasfemiilor sau a rasturnarii adevaratelor valori in viata de zi cu zi. Iar starea de incompatibilitate cu chipul acestei lumi se exprima prin rugaciunea celui care este in lume dar nu din lume.

Rugaciunea nu inseamna nici ca stim noi mai bine ce trebuie facut. Suntem fiinte rascumparate dar limitate, care nu au patruns nici macar intelesul paginilor Scripturii, nu avem nici o sansa sa participam la sfatul lui Dumnezeu cu nimic valoros. Valoarea noastra ne este data de Domnul Isus si de jertfa sa. Rugaciunea este impartasirea noastra cu scopurile lui Dumnezeu, este angrenarea noastra in planul Sau, este amestecul nostru in torentul puterii sale desfasurate din vesnicii in vesnicii. Daca planul Sau este perfect, de ce l-ar schimba Domnul la sugestia noastra ? Daca Domnul nu ar avea un plan perfect, pe ce se mai bazeaza credinta si rascumpararea noastra ? Daca il cunoastem bine pe Domnul si avem incredere in perfectiunea sa, de ce sa ne rugam ca si cum am nega atributele Sale ?

Rugaciunea nu este mesajul unui credincios prea bun si prea milos catre un Dumnezeu prea ocupat ca sa sesizeze o situatie de lipsa si suferinta. Numai El este bun in mod suprem si sursa bunatatii. De aceea, orice gand milostiv si orice gand de binefacere ne vin numai de la El. Si orice suferinta care vine din incapacitatea de a face binele pe care-l dorim altora este o suferinta izvorata din harul Sau. Si tot Domnul ne intoarce la Sine insusi, pe genunchi, ca sa tanjim dupa implinirea acelui bine pe care el l-a pus in mintea noastra.

Rugaciunea nu este gratuita si nici ieftina, ca sa fie oferita in mod usuratic spre linistirea constiintei noastre, ca o scuza pentru a nu ne implica personal sau financiar. Astfel, rugaciunea poate ajunge sa rivalizeze cu traditia „corban” - descrisa in Noul Testament - de protejare a averii personale fata de obligatia ingrijirii parintilor. Din punct de vedere spiritual, rugaciunea este primul lucru de facut intr-o situatie de criza; din punct de vedere practic, este ultimul lucru la care sa apelam, dupa ce am pus la bataie timpul si celelalte resurse ale noastre. Si un om nemantuit se poate ruga, dar Dumnezeu a randuit o ordine a jerfelor si, de asemenea, o ordine a rugaciunilor. Jertfa de ispasire si rugaciunea pentru pocainta trebuie sa fie primele. Un om nemantuit se roaga ca si cum Hristos nu ar fi murit si nu ar fi inviat. Un copil al lui Dumnezeu se roaga pentru ca El ne-a iubit mai intai, iar in rugaciune noi raspundem iubirii sale. Comunicarea cu Dumnezeu este un act sublim si ceresc, un privilegiu scump platit cu sange sfant, iar aducerea in aceasta discutie a unui subiect sau persoane inseamna maximum de mijlocire pe care o putem avea.

In rugaciune ca relatie de iubire, propria persoana cade pe locul doi. Dar noua ne este teama, iar sentimentele ne sunt alterate. De aceea, Domnul ne invata sa cautam mai intai Imparatia si interesul Lui, iar ceea ce ne este cu adevarat necesar ne va fi dat pe deasupra. Cand cel iubit sau cea iubita te va vedea cum uiti de propria persoana si i te dedici, te va lasa oare flamand si insetat, lipsit de haine si infrigurat ? Oare stie Dumnezeu sa ne iubeasca daca noi reusim sa il iubim pe El pana la uitarea noastra ? Cum arata rugaciunea celui ce-l iubeste pe Domnul, de cate ori apare ‚eu... eu... eu... eu... eu...’ in aceasta rugaciune ? Rugaciunea celui mantuit trebuie sa reflecte relatia de dragoste si uitare de sine pe care le dau credinta si cunoasterea Celui Preasfant.

Dar cum stau lucrurile cu puterea rugaciunii, putere despre care se vorbeste atat de mult ? Oricat de mult am dezbate acest subiect, as veni tot la concluzia lui Ioan: „Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă”. Sa ne miram ca Domnul indeplineste cu putere voia Sa exprimata de cei credinciosi ? Sau mai degraba sa ne minunam de marea lucrare a puterii lui si despre ce fel de putere este aceea care transforma un copil al pacatului astfel incat acesta sa ajunga sa-si doreasca ceea ceeste in planul lui Dumnezeu ?

Iar staruinta in rugaciune, ce putem spune despre staruinta ? Cu siguranta staruinta asociata rugaciunii este un lucru bun, pentru ca numai prin staruinta ajungem ca, din starea initiala in care venim la Domnul sa cerem cu ardoare un lucru derizoriu din perspectiva vesniciei, sa sfarsim cu zdrobire si umilinta acceptand lucrurile nebune ale lui Dumnezeu pentru viata noastra.

Nicodim si profetia lui Ezechiel

Ezechiel este profetul trimis sa insoteasca o mare parte a poporului evreu in exil, unde ii dusese pedeapsa lui Dumnezeu pentru neascultarea si pacatul lor. In acelasi timp, Ieremia proorocea la Ierusalim unde se imparatii se schimbau unul dupa celalalt, iar Daniel proorocea in Babilon la cel mai inalt nivel al imperiului care cucerise Ierusalimul. In urma neascultarii poporului si a liderilor sai, Ezechiel este martor al ridicarii slavei Domnului din Templul de la Ierusalim. El prooroceste atat evreilor despre pedeapsa hotarata de Domnul, cat si Neamurilor - care au fost mai intai instrumentul pedepsei destinate evreilor, pentru ca apoi sa fie si ei pedepsiti pentru mandria si dusmania de care au dat dovada cu acest prilej. Iata cum prezinta Ezechiel judecata lui Dumnezeu asupra lui Israel:
Eze 36:16 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: Eze 36:17 „Fiul omului, cei din casa lui Israel, cînd locuiau în ţara lor, au spurcat-o prin purtarea lor şi prin faptele lor; aşa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăţiei ei. Eze 36:18 Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sîngelui pe care-l vărsaseră în ţară, şi din pricina idolilor cu cari o spurcaseră. Eze 36:19 I-am risipit printre neamuri, şi au fost împrăştiaţi în felurite ţări; i-am judecat după purtarea şi faptele lor rele.”

Pana aici, nu se intampla nimic surprinzator. De la darea Legii, Dumnezeu le-a pus evreilor in fata atat binecuvantarea, cat si blestemul – iar consecintele neascultarii erau clare:
Deu 28:15 Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate poruncile Lui şi toate legile Lui, pe cari ţi le dau astăzi, iată toate blestemurile cari vor veni peste tine şi de cari vei avea parte. ............................................. Deu 28:25 Domnul te va face să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor; şi vei fi o groază pentru toate împărăţiile pămîntului. ................................................ Deu 28:33 Un popor, pe care nu-l cunoşti, va mînca rodul pămîntului tău şi tot venitul lucrului tău, şi în toate zilele vei fi apăsat şi sdrobit. ...................................................... Deu 28:36 Domnul te va duce, pe tine şi împăratul pe care-l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Şi acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn şi de piatră. Deu 28:37 Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de rîs, printre toate popoarele la cari te va duce Domnul.

Desi Domnul era ferm in aplicarea pedepsei sale, El era dispus sa revina la binecuvantarile Legii odata ce pedeapsa pedagogica isi va fi produs efectul:
Deu 30:1 „Cînd se vor întîmpla toate aceste lucruri, binecuvîntarea şi blestemul pe cari le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între cari te va risipi Domnul, Dumnezeul tău, Deu 30:2 dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ţi poruncesc azi, Deu 30:3 atunci Domnul, Dumnezeul tău, va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strînge iarăş din mijlocul tuturor popoarelor la cari te va împrăştia Domnul, Dumnezeul tău.

Dar ce situatie prevede Domnul in cazul din Ezechiel ? Odata alungati din tara lor printre Neamuri, urma ca evreii sa se pocaiasca in mod majoritar, intelegand si marturisind pacatul lor care i-a separat de Domnul ?
Eze 36:20 Cînd au venit printre neamuri, ori încotro se duceau, pîngăreau Numele Meu cel sfînt, aşa încît se zicea despre ei: „Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din ţara lor.” Eze 36:21 Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfînt, pe care-l pîngărea casa lui Israel printre neamurile la cari se dusese.”

Aceasta nu era o supriza pentru Domnul, caci El prevazuse de demult:
Deu 28:64 Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, dela o margine a pămîntului pînă la cealaltă: şi acolo, vei sluji altor dumnezei pe cari nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră.

Vedem ca cei pedepsiti nu urmau sa invete lectia blestemului, iar suferinta lor nu urma sa-i apropie de Domnul. Ei continuau sa pangareasca numele Domnului, de data aceasta in exil.

Si totusi, Domnul anunta ca va decide sa actioneze in afara Legii !

Dupa ce legamantul Legii a fost aplicat, iar pedeapsa se va epuiza fara sa-si va produce efectul dorit, Domnul ne surprinde ! El va face bine poporului sau, desi acesta nu va pune la inima experienta pedepsei si nu se va intoarce la adevar si sfintenie. De ce se va intoarce Domnul la poporul Sau, cand poporul va umbla dupa dumnezei straini ?
Eze 36:22 „De aceea, spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfînt, pe care l-aţi pîngărit printre neamurile la cari aţi mers. Eze 36:23 De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pîngărit printre neamuri, pe care l-aţi pîngărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sînt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cînd voi fi sfinţit în voi supt ochii lor. Eze 36:24 Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strînge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăş în ţara voastră.

De ce nu au reusit evreii sa puna la inima (Vezi Deut. 30:1 mai sus) lectia lui Dumnezeu ? In aceeasi perioada, Ieremia ii da replica lui Ezechiel si ne invata:
Jer 17:9 „Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s'o cunoască?

Dumnezeu stia ca oricat ar fi asteptat, nu s-ar fi intamplat ca evreii sa-si schimbe singuri inima, sa invete lectia exilului si sa se intoarca la adevaratul Dumnezeu ! Totusi, in mila lui, Domnul ne arata ca acolo unde se termina Legea, incepe Harul. El urma sa faca schimbari fundamentale in oameni, pentru ca Numele Sau sa fie laudat:
Eze 36:25 Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Eze 36:26 Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Eze 36:27 Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.

Atunci si numai atunci, dupa ce evreii vor experimenta prin Lege limitele pacatoseniei inimii lor, dupa ce harul si bunatatea Domnului vor fi aratate pentru Numele Lui prin curatirea, schimbarea inimii si locuirea Duhului Sfant in oameni – abia atunci evreii urmau sa inteleaga si sa se pocaiasca de nelegiuri si uraciuni:
Eze 36:31 Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre, cari nu erau bune; vă va fi scîrbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urîciunilor voastre. Eze 36:32 Şi toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeul, să ştiţi! Ruşinaţi-vă şi roşiţi de purtarea voastră, casa lui Israel!”

Dar cine, cand si cum urma sa aplice promisiunile lui Dumnezeu din Ezechiel 36:25-27 ? Cand urma sa apara mantuirea celor cu inima rea si inselatoare ? Cel ales sa ne aduca harul si adevarul era Domnul Isus:
Joh 3:5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ceea ce Ezechiel a profetit evreilor – stropirea cu apa ca simbol al curatirii, locuirea Duhului ca realitate a prezentei lui Dumnezeu si schimbarea inimii ca efect al nasterii din nou – Domnul Isus a venit sa infaptuiasca.

Transformarea profunda pe care harul urma sa o realizeze in oameni este ilustrata de Domnul prin viziunea pe care i-o da lui Ezechiel despre invierea oaselor uscate. Schimbarea era atat de radicala, incat nu insemna altceva decat ridicarea din moartea pacatului la viata ascultarii de Domnul.
Eze 37:1 Mîna Domnului a venit peste mine, şi m'a luat în Duhul Domnului, şi m'a pus în mijlocul unei văi pline de oase. Eze 37:2 M'a făcut să trec pe lîngă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văiei, şi erau uscate de tot. Eze 37:3 El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Eu am răspuns: „Doamne, Dumnezeule, tu ştii lucrul acesta!” Eze 37:4 El mi-a zis: „Prooroceşte despre oasele acestea, şi spune-le: „Oase uscate, ascultaţi cuvîntul Domnului! Eze 37:5 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia! Eze 37:6 Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul.”

Profetia solemna si viziunea rascolitoare ale lui Ezechiel trebuie luate in serios. Legea e buna, dar omul este vandut pacatului si mort in pacat. Oricat ar experimenta Legea, omul nu va fi capabil sa-si schimbe inima. Nimic altceva decat invierea din randul celor cu inima de piatra nu va rezolva situatia. Impreuna cu Nicodim, ne intrebam si noi cum se poate face aceasta ? Domnul ne raspunde:
Joh 3:6 Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Joh 3:7 Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou. Joh 3:8 Vîntul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”

Simbolistica vantului ca actiune a Duhului lui Dumnezeu ne este lamurit tot de Ezechiel:
Eze 37:7 Am proorocit cum mi se poruncise. Şi pe cînd prooroceam, s'a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s'au apropiat unele de altele! Eze 37:8 M-am uitat, şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut, şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele. Eze 37:9 El mi-a zis: „Prooroceşte, şi vorbeşte duhului! Prooroceşte, fiul omului, şi zi duhului: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vînturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!”

Nasterea din Duhul are loc la initiativa suverana si prin mila Domnului, fara ca cineva sa-si poate negocia, cumpara sau initia aceasta suprema binecuvantare - la fel cum suflarea vantului este experimentata dar nu poate fi controlata.

Isus a venit in primul rand la poporul ales pentru a pune in practica viziunea lui Ezechiel:
Joh 1:11 A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.

In discutia cu Nicodim, Isus ii reproseaza acestuia ca nu a reusit nici sa inteleaga nici sa invete poporul speranta profetiei lui Ezechiel:
Joh 3:10 Isus I-a răspuns: „Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?

Ce trebuia sa inteleaga Nicodim si ce ne tine pe noi azi in viata:

Rom 10:4 Căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.

Ganduri de Nasterea Domnului

Ca sa binecuvinteze toate Neamurile, Dumnezeu a ales intai un popor si i s-a descoperit prin Lege si prin Cortul Intalnirii. In special Cortul Intalnirii il preinchipuia pe Cristos prin functiile sale (selectie):
- altarul de la intrare care impunea o jertfa pentru a te apropia de Dumnezeu
- ligheanul pentru spalare si purificare pe baza jerfei oferite anterior
- capacul ispasirii care acoperea cerintele Legii cu insusi tronul puterii lui Dumnezeu

Darea Legii s-a facut intr-un context cutremurator. Evreii au fost avertizati sa mentina distanta fata de sfintenia lui Dumnezeu sub pedeapsa cu moartea. Atmosfera creata era una de teroare si apasare:
- Exod 19: 16-18 - ‘… au fost tunete, fulgere, şi un nor gros pe munte; trîmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. Moise a scos poporul din tabără, spre întîmpinarea lui Dumnezeu, şi s'au aşezat la poalele muntelui. Muntele Sinai era tot numai fum, pentrucă Domnul Se pogorîse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.’
- Exod 20:18 - ‘Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trîmbiţei şi vedea flacările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura, şi stătea în depărtare.’
- Exod 24:16 - ‘Slava Domnului s'a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l-a acoperit timp de şase zile.’

Din fericire, ‘După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri Dumnezeu, la sfîrşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.’

Dupa ce fusese prefigurat de Cortul Intalnirii, ‘Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi (literal: si-a facut cortul printre noi), plin de har, şi de adevăr.’ Isus a revelat pe deplin si a indeplinit in mod real toate functiile Cortului Vechi Testamental.

Evanghelistul Ioan asociaza in mod repetat venirea lui Mesia cu lumina si viata. Evanghelistul Matei are si el o viziune a luminii evangheliei vestite de Cristos care inlatura umbra si intunericul din viata oamenilor: Matei 4:16 – ‘Norodul acesta, care zăcea în întunerec, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.’

Desi Dumnezeu era indreptatit sa ramana ascuns in norul, fumul si teroarea Legii, El s-a revelat si in lumina harului lui Cristos. Intai ni s-a dovedit dreptul lui Dumnezeu de viata si de moarte asupra celor pacatosi si vrajmasi ai Legii. Multi israeliti au platit cu viata in exodul prin desert, cracnind mai mult sau mai putin impotriva Stapanului.

Prin har, din bunatate, de Nasterea Pruncului, Dumnezeu a hotarat sa ne intoarca si celalalt obraz. De la intunericul Sinaiului, intruparea a facut trecerea la lumina Evangheliei aduse de Prunc.

Sa fiti binecuvantati !