Dupa zguduitoarea Predica de pe Munte, precum si dupa autenticele miracole care au precedat-o, au existat puternice (dar putine) manifestari de credinta care i-au bucurat sufletul Domnului Isus.
In Matei 8:1-13 (vezi si Luca 7:1-10), un sutas roman(centurion) ii cere Domnului vindecarea unui rob grav bolnav. Datorita reactiei de final a Domnului - „Adevărat vă spun că nici în Israel n'am găsit o credinţă aşa de mare”- trebuie sa analizam acest caz cu atentie !
Cum stateau lucrurile:
• Sutasul roman era reprezentantul armatei imperiale cotropitoare; cu toate acestea, el respecta religia, poporul si obiceiurile evreiesti; succesul (in acest caz succesul militar) nu l-a facut arogant si lipsit de sensibilitate; el a gasit in Israel un loc de manifestare a intelepciunii dumnezeiesti vechi-testamentale, chiar daca prin slujitori religiosi imperfecti
• Desi Isus era un personaj controversat, iar unele persoane publice considerau necesar sa-l abordeze doar pe ascuns (vezi Nicodim), romanul judeca singur cele auzite despre Isus (Luca 7:3) si trage concluzia ca Isus este demn de incredere si capabil de vindecari miraculoase; acesta este un exemplu corect de pragmatism si spirit practic ce nu trebuie sa lipseasca din caracterul unui credincios
• Romanul era obisnuit cu sistemul ierarhic al autoritatii, iar armata romana practica un sistem extrem de dur al autoritatii; superiorii sutasului aveau dreptul de a-l pedepsi cu moartea in caz de insubordonare, esec sau neefectuare a ordinelor; nu este de mirare ca sutasul ajunge sa vada in blandul dar puternicul Isus un Domn care are drept de viata asupra supusilor Sai !
• Ca veriga in acest lant al autoritatii, razboinicul roman avea la randul sau sclavi dar, spre deosebire de spiritul epocii, nu-i considera simple instrumente insufletite; cu siguranta el luase la cunostinta legile iudaice privind tratamentul sclavilor(vezi legile privind sarbatorile unde pana si sclavii trebuiau scutiti de munca) si prescriptiile privind eliberarea sclavilor (in mediul iudaic sclavia nu era permanenta)
• In acest caz, romanul avea chiar un sclav la care tinea si care era bolnav pe moarte; iata un conducator care se atasase de cei pe care-i conducea si avem deci toate motivele sa credem ca incerca sa isi conduca familia extinsa („casa” in terminologie biblica) spre binele lor comun
Isus nu era genul de om de care sa te apropii cu solicitari egoiste sau arogante; Cel care se amesteca in multimea saracilor si a bolnavilor impunea o atmosfera de umilinta, de evlavie, de solidaritate cu cei suferinzi, lipsiti, slabi, nedreptatiti. Aici nu avem o vedeta stridenta care sa cante manele pe bani multi la mesele bogatilor, ci pe Acela care s-a dezbracat de slava Sa pentru a se apropia de cei neputinciosi.
Centurionul era obisnuit sa execute ordinele superiorilor si de asemenea, la randul sau, sa dea ordine care sa fie executate. Mai subliniem aici inca o data ca toate detaliile indica o persoana echilibrata, generoasa si responsabila care isi exercita puterea spre binele celor din subordinea sa, sub influenta culturii si intelepciunii iudaice vechi-testamentale.
In consecinta, din momentul in care el descopera in evreul Isus un reprezentant al Autoritatii Divine, romanul se comporta practic conform bunei sale obisnuinte. El recunoaste puterea si autoritatea Domnului si se supune acesteia cu smerenie si umilinta. Romanul venit dintre Neamurile fara Lege ajunge sa asimileze rapid fundamentele vechi-testamentale si este unul dintre primii marturisitori ai Dumnezeirii lui Cristos atunci cand il onoreaza pe Domnul cerandu-i doar o porunca verbala – si nu un remediu sau o manifestare spectaculoasa - impotriva bolii si a mortii.
Romanul este tipul omului cu mintea sanatoasa care ajunge sa inteleaga ca Universul este bazat pe ordine si autoritate, fiindca este un univers creat de Dumnezeu. El se supune zilnic, chiar aici pe pamant, unui sistem imperfect de autoritate militara, fiindca i se pare cea mai buna cale pe care o cunoaste pentru a realiza idealurile umane. De asemenea, romanul a descoperit prin propria sa viata ca puterea nu ar trebui sa vina fara responsabilitate si sensibilitate la suferinta. Atunci cand il intalneste pe Fiul lui Dumnezeu, el il onoreaza prin credinta in autoritatea suprema, puterea indiscutabila si bunavointa cea mai nobila !
joi, 13 octombrie 2011
duminică, 31 iulie 2011
Rugaciunea si ce nu este ea
Pentru unii, poate pentru prea multi, rugaciunea pare sa insemne cateva lucruri importante – unele foarte clare si simple, altele ceva mai subtile si rafinate:
1. O metoda de a-l informa pe Domnul despre anumite fapte si situatii, nevoi, disfunctionalitati
2. O incercare de a-i trasa Domnului sarcini si obiective, unele din ele „religioase”, altele de-a dreptul pamantesti
3. O tehnica prin care sa-l determine pe Domnul sa-si indeplineasca sarcinile si obiectivele de la pct. 2 mai sus
4. Un substituent crestin al meditatiei orientale
5. O tehnica de imbunatatire a propriei persoane
6. O metoda de epatare a celor din afara bisericii
7. O buna scuza pentru a nu se implica personal si financiar intr-o lucrare sau situatie dificila
... samd
Problema cu toate aceste modalitati de a percepe rugaciunea este ca nu se bazeaza pe o cunoastere corecta a persoanei lui Dumnezeu sau pe o corecta evaluare a noastra ca fiinte umane decazute, ulterior rascumparate dar total dependente de harul Domnului. Despre aspectele generate de ipocrizie nu mai discutam.
Totusi, urmatoarele aspecte biblice ar trebui sa fie mult mai clare pentru fiecare copil al lui Dumnezeu:
• Domnul este omniscient si omniprezent – deci nu exista nimic nou pentru el, nimic ce ar putea afla de la noi si sa nu fi stiut mai dinainte
• Domnul este Dragoste, Bunatate si Indurare– nu avem nimic sa-l invatam in acest domeniu, nici un model de comportament pe care sa i-l sugeram, nu putem sa imbunatatim nimic la El cu privire la aceste calitati
• Planul Domnului este facut din vesnicii si va fi dus la indeplinire in cele mai mici detalii – nu vom reusi niciodata sa-l invatam intelepciunea pe Domnul, nici sa-i propunem scheme si obiective care sa-i depaseasca standardele Sale perfecte; niciodata nu vom reusi sa-l deturnam pe Domnul de la planurile Sale prin indicatiile noastre, oricat de pretioase ni s-ar parea
Si atunci, pentru ce este rugaciunea ? Cum si de ce sa ne rugam ? Care sunt efectele rugaciunii ?
Am vazut ca rugaciunea nu inseamna sa-l avertizam pe Domnul ca ceva a scapat de sub controlul Sau si nici sa-l invatam cum sa rezolve situatia. Mai degraba, Dumnezeu cel Atotstiutor ne pune in situatia de a fi deranjati de mersul schiop al lumii acesteia, lume supusa blestemului pacatului. Este un har sa fii deranjat de aspectele pacatoase care guverneaza lumea de azi, este o binecuvantare sa suferi in omul dinlauntru din cauza nedreptatilor, a blasfemiilor sau a rasturnarii adevaratelor valori in viata de zi cu zi. Iar starea de incompatibilitate cu chipul acestei lumi se exprima prin rugaciunea celui care este in lume dar nu din lume.
Rugaciunea nu inseamna nici ca stim noi mai bine ce trebuie facut. Suntem fiinte rascumparate dar limitate, care nu au patruns nici macar intelesul paginilor Scripturii, nu avem nici o sansa sa participam la sfatul lui Dumnezeu cu nimic valoros. Valoarea noastra ne este data de Domnul Isus si de jertfa sa. Rugaciunea este impartasirea noastra cu scopurile lui Dumnezeu, este angrenarea noastra in planul Sau, este amestecul nostru in torentul puterii sale desfasurate din vesnicii in vesnicii. Daca planul Sau este perfect, de ce l-ar schimba Domnul la sugestia noastra ? Daca Domnul nu ar avea un plan perfect, pe ce se mai bazeaza credinta si rascumpararea noastra ? Daca il cunoastem bine pe Domnul si avem incredere in perfectiunea sa, de ce sa ne rugam ca si cum am nega atributele Sale ?
Rugaciunea nu este mesajul unui credincios prea bun si prea milos catre un Dumnezeu prea ocupat ca sa sesizeze o situatie de lipsa si suferinta. Numai El este bun in mod suprem si sursa bunatatii. De aceea, orice gand milostiv si orice gand de binefacere ne vin numai de la El. Si orice suferinta care vine din incapacitatea de a face binele pe care-l dorim altora este o suferinta izvorata din harul Sau. Si tot Domnul ne intoarce la Sine insusi, pe genunchi, ca sa tanjim dupa implinirea acelui bine pe care el l-a pus in mintea noastra.
Rugaciunea nu este gratuita si nici ieftina, ca sa fie oferita in mod usuratic spre linistirea constiintei noastre, ca o scuza pentru a nu ne implica personal sau financiar. Astfel, rugaciunea poate ajunge sa rivalizeze cu traditia „corban” - descrisa in Noul Testament - de protejare a averii personale fata de obligatia ingrijirii parintilor. Din punct de vedere spiritual, rugaciunea este primul lucru de facut intr-o situatie de criza; din punct de vedere practic, este ultimul lucru la care sa apelam, dupa ce am pus la bataie timpul si celelalte resurse ale noastre. Si un om nemantuit se poate ruga, dar Dumnezeu a randuit o ordine a jerfelor si, de asemenea, o ordine a rugaciunilor. Jertfa de ispasire si rugaciunea pentru pocainta trebuie sa fie primele. Un om nemantuit se roaga ca si cum Hristos nu ar fi murit si nu ar fi inviat. Un copil al lui Dumnezeu se roaga pentru ca El ne-a iubit mai intai, iar in rugaciune noi raspundem iubirii sale. Comunicarea cu Dumnezeu este un act sublim si ceresc, un privilegiu scump platit cu sange sfant, iar aducerea in aceasta discutie a unui subiect sau persoane inseamna maximum de mijlocire pe care o putem avea.
In rugaciune ca relatie de iubire, propria persoana cade pe locul doi. Dar noua ne este teama, iar sentimentele ne sunt alterate. De aceea, Domnul ne invata sa cautam mai intai Imparatia si interesul Lui, iar ceea ce ne este cu adevarat necesar ne va fi dat pe deasupra. Cand cel iubit sau cea iubita te va vedea cum uiti de propria persoana si i te dedici, te va lasa oare flamand si insetat, lipsit de haine si infrigurat ? Oare stie Dumnezeu sa ne iubeasca daca noi reusim sa il iubim pe El pana la uitarea noastra ? Cum arata rugaciunea celui ce-l iubeste pe Domnul, de cate ori apare ‚eu... eu... eu... eu... eu...’ in aceasta rugaciune ? Rugaciunea celui mantuit trebuie sa reflecte relatia de dragoste si uitare de sine pe care le dau credinta si cunoasterea Celui Preasfant.
Dar cum stau lucrurile cu puterea rugaciunii, putere despre care se vorbeste atat de mult ? Oricat de mult am dezbate acest subiect, as veni tot la concluzia lui Ioan: „Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă”. Sa ne miram ca Domnul indeplineste cu putere voia Sa exprimata de cei credinciosi ? Sau mai degraba sa ne minunam de marea lucrare a puterii lui si despre ce fel de putere este aceea care transforma un copil al pacatului astfel incat acesta sa ajunga sa-si doreasca ceea ceeste in planul lui Dumnezeu ?
Iar staruinta in rugaciune, ce putem spune despre staruinta ? Cu siguranta staruinta asociata rugaciunii este un lucru bun, pentru ca numai prin staruinta ajungem ca, din starea initiala in care venim la Domnul sa cerem cu ardoare un lucru derizoriu din perspectiva vesniciei, sa sfarsim cu zdrobire si umilinta acceptand lucrurile nebune ale lui Dumnezeu pentru viata noastra.
1. O metoda de a-l informa pe Domnul despre anumite fapte si situatii, nevoi, disfunctionalitati
2. O incercare de a-i trasa Domnului sarcini si obiective, unele din ele „religioase”, altele de-a dreptul pamantesti
3. O tehnica prin care sa-l determine pe Domnul sa-si indeplineasca sarcinile si obiectivele de la pct. 2 mai sus
4. Un substituent crestin al meditatiei orientale
5. O tehnica de imbunatatire a propriei persoane
6. O metoda de epatare a celor din afara bisericii
7. O buna scuza pentru a nu se implica personal si financiar intr-o lucrare sau situatie dificila
... samd
Problema cu toate aceste modalitati de a percepe rugaciunea este ca nu se bazeaza pe o cunoastere corecta a persoanei lui Dumnezeu sau pe o corecta evaluare a noastra ca fiinte umane decazute, ulterior rascumparate dar total dependente de harul Domnului. Despre aspectele generate de ipocrizie nu mai discutam.
Totusi, urmatoarele aspecte biblice ar trebui sa fie mult mai clare pentru fiecare copil al lui Dumnezeu:
• Domnul este omniscient si omniprezent – deci nu exista nimic nou pentru el, nimic ce ar putea afla de la noi si sa nu fi stiut mai dinainte
• Domnul este Dragoste, Bunatate si Indurare– nu avem nimic sa-l invatam in acest domeniu, nici un model de comportament pe care sa i-l sugeram, nu putem sa imbunatatim nimic la El cu privire la aceste calitati
• Planul Domnului este facut din vesnicii si va fi dus la indeplinire in cele mai mici detalii – nu vom reusi niciodata sa-l invatam intelepciunea pe Domnul, nici sa-i propunem scheme si obiective care sa-i depaseasca standardele Sale perfecte; niciodata nu vom reusi sa-l deturnam pe Domnul de la planurile Sale prin indicatiile noastre, oricat de pretioase ni s-ar parea
Si atunci, pentru ce este rugaciunea ? Cum si de ce sa ne rugam ? Care sunt efectele rugaciunii ?
Am vazut ca rugaciunea nu inseamna sa-l avertizam pe Domnul ca ceva a scapat de sub controlul Sau si nici sa-l invatam cum sa rezolve situatia. Mai degraba, Dumnezeu cel Atotstiutor ne pune in situatia de a fi deranjati de mersul schiop al lumii acesteia, lume supusa blestemului pacatului. Este un har sa fii deranjat de aspectele pacatoase care guverneaza lumea de azi, este o binecuvantare sa suferi in omul dinlauntru din cauza nedreptatilor, a blasfemiilor sau a rasturnarii adevaratelor valori in viata de zi cu zi. Iar starea de incompatibilitate cu chipul acestei lumi se exprima prin rugaciunea celui care este in lume dar nu din lume.
Rugaciunea nu inseamna nici ca stim noi mai bine ce trebuie facut. Suntem fiinte rascumparate dar limitate, care nu au patruns nici macar intelesul paginilor Scripturii, nu avem nici o sansa sa participam la sfatul lui Dumnezeu cu nimic valoros. Valoarea noastra ne este data de Domnul Isus si de jertfa sa. Rugaciunea este impartasirea noastra cu scopurile lui Dumnezeu, este angrenarea noastra in planul Sau, este amestecul nostru in torentul puterii sale desfasurate din vesnicii in vesnicii. Daca planul Sau este perfect, de ce l-ar schimba Domnul la sugestia noastra ? Daca Domnul nu ar avea un plan perfect, pe ce se mai bazeaza credinta si rascumpararea noastra ? Daca il cunoastem bine pe Domnul si avem incredere in perfectiunea sa, de ce sa ne rugam ca si cum am nega atributele Sale ?
Rugaciunea nu este mesajul unui credincios prea bun si prea milos catre un Dumnezeu prea ocupat ca sa sesizeze o situatie de lipsa si suferinta. Numai El este bun in mod suprem si sursa bunatatii. De aceea, orice gand milostiv si orice gand de binefacere ne vin numai de la El. Si orice suferinta care vine din incapacitatea de a face binele pe care-l dorim altora este o suferinta izvorata din harul Sau. Si tot Domnul ne intoarce la Sine insusi, pe genunchi, ca sa tanjim dupa implinirea acelui bine pe care el l-a pus in mintea noastra.
Rugaciunea nu este gratuita si nici ieftina, ca sa fie oferita in mod usuratic spre linistirea constiintei noastre, ca o scuza pentru a nu ne implica personal sau financiar. Astfel, rugaciunea poate ajunge sa rivalizeze cu traditia „corban” - descrisa in Noul Testament - de protejare a averii personale fata de obligatia ingrijirii parintilor. Din punct de vedere spiritual, rugaciunea este primul lucru de facut intr-o situatie de criza; din punct de vedere practic, este ultimul lucru la care sa apelam, dupa ce am pus la bataie timpul si celelalte resurse ale noastre. Si un om nemantuit se poate ruga, dar Dumnezeu a randuit o ordine a jerfelor si, de asemenea, o ordine a rugaciunilor. Jertfa de ispasire si rugaciunea pentru pocainta trebuie sa fie primele. Un om nemantuit se roaga ca si cum Hristos nu ar fi murit si nu ar fi inviat. Un copil al lui Dumnezeu se roaga pentru ca El ne-a iubit mai intai, iar in rugaciune noi raspundem iubirii sale. Comunicarea cu Dumnezeu este un act sublim si ceresc, un privilegiu scump platit cu sange sfant, iar aducerea in aceasta discutie a unui subiect sau persoane inseamna maximum de mijlocire pe care o putem avea.
In rugaciune ca relatie de iubire, propria persoana cade pe locul doi. Dar noua ne este teama, iar sentimentele ne sunt alterate. De aceea, Domnul ne invata sa cautam mai intai Imparatia si interesul Lui, iar ceea ce ne este cu adevarat necesar ne va fi dat pe deasupra. Cand cel iubit sau cea iubita te va vedea cum uiti de propria persoana si i te dedici, te va lasa oare flamand si insetat, lipsit de haine si infrigurat ? Oare stie Dumnezeu sa ne iubeasca daca noi reusim sa il iubim pe El pana la uitarea noastra ? Cum arata rugaciunea celui ce-l iubeste pe Domnul, de cate ori apare ‚eu... eu... eu... eu... eu...’ in aceasta rugaciune ? Rugaciunea celui mantuit trebuie sa reflecte relatia de dragoste si uitare de sine pe care le dau credinta si cunoasterea Celui Preasfant.
Dar cum stau lucrurile cu puterea rugaciunii, putere despre care se vorbeste atat de mult ? Oricat de mult am dezbate acest subiect, as veni tot la concluzia lui Ioan: „Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă”. Sa ne miram ca Domnul indeplineste cu putere voia Sa exprimata de cei credinciosi ? Sau mai degraba sa ne minunam de marea lucrare a puterii lui si despre ce fel de putere este aceea care transforma un copil al pacatului astfel incat acesta sa ajunga sa-si doreasca ceea ceeste in planul lui Dumnezeu ?
Iar staruinta in rugaciune, ce putem spune despre staruinta ? Cu siguranta staruinta asociata rugaciunii este un lucru bun, pentru ca numai prin staruinta ajungem ca, din starea initiala in care venim la Domnul sa cerem cu ardoare un lucru derizoriu din perspectiva vesniciei, sa sfarsim cu zdrobire si umilinta acceptand lucrurile nebune ale lui Dumnezeu pentru viata noastra.
luni, 28 martie 2011
Nicodim si profetia lui Ezechiel
Ezechiel este profetul trimis sa insoteasca o mare parte a poporului evreu in exil, unde ii dusese pedeapsa lui Dumnezeu pentru neascultarea si pacatul lor. In acelasi timp, Ieremia proorocea la Ierusalim unde se imparatii se schimbau unul dupa celalalt, iar Daniel proorocea in Babilon la cel mai inalt nivel al imperiului care cucerise Ierusalimul. In urma neascultarii poporului si a liderilor sai, Ezechiel este martor al ridicarii slavei Domnului din Templul de la Ierusalim. El prooroceste atat evreilor despre pedeapsa hotarata de Domnul, cat si Neamurilor - care au fost mai intai instrumentul pedepsei destinate evreilor, pentru ca apoi sa fie si ei pedepsiti pentru mandria si dusmania de care au dat dovada cu acest prilej. Iata cum prezinta Ezechiel judecata lui Dumnezeu asupra lui Israel:
Eze 36:16 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: Eze 36:17 „Fiul omului, cei din casa lui Israel, cînd locuiau în ţara lor, au spurcat-o prin purtarea lor şi prin faptele lor; aşa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăţiei ei. Eze 36:18 Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sîngelui pe care-l vărsaseră în ţară, şi din pricina idolilor cu cari o spurcaseră. Eze 36:19 I-am risipit printre neamuri, şi au fost împrăştiaţi în felurite ţări; i-am judecat după purtarea şi faptele lor rele.”
Pana aici, nu se intampla nimic surprinzator. De la darea Legii, Dumnezeu le-a pus evreilor in fata atat binecuvantarea, cat si blestemul – iar consecintele neascultarii erau clare:
Deu 28:15 Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate poruncile Lui şi toate legile Lui, pe cari ţi le dau astăzi, iată toate blestemurile cari vor veni peste tine şi de cari vei avea parte. ............................................. Deu 28:25 Domnul te va face să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor; şi vei fi o groază pentru toate împărăţiile pămîntului. ................................................ Deu 28:33 Un popor, pe care nu-l cunoşti, va mînca rodul pămîntului tău şi tot venitul lucrului tău, şi în toate zilele vei fi apăsat şi sdrobit. ...................................................... Deu 28:36 Domnul te va duce, pe tine şi împăratul pe care-l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Şi acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn şi de piatră. Deu 28:37 Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de rîs, printre toate popoarele la cari te va duce Domnul.
Desi Domnul era ferm in aplicarea pedepsei sale, El era dispus sa revina la binecuvantarile Legii odata ce pedeapsa pedagogica isi va fi produs efectul:
Deu 30:1 „Cînd se vor întîmpla toate aceste lucruri, binecuvîntarea şi blestemul pe cari le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între cari te va risipi Domnul, Dumnezeul tău, Deu 30:2 dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ţi poruncesc azi, Deu 30:3 atunci Domnul, Dumnezeul tău, va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strînge iarăş din mijlocul tuturor popoarelor la cari te va împrăştia Domnul, Dumnezeul tău.
Dar ce situatie prevede Domnul in cazul din Ezechiel ? Odata alungati din tara lor printre Neamuri, urma ca evreii sa se pocaiasca in mod majoritar, intelegand si marturisind pacatul lor care i-a separat de Domnul ?
Eze 36:20 Cînd au venit printre neamuri, ori încotro se duceau, pîngăreau Numele Meu cel sfînt, aşa încît se zicea despre ei: „Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din ţara lor.” Eze 36:21 Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfînt, pe care-l pîngărea casa lui Israel printre neamurile la cari se dusese.”
Aceasta nu era o supriza pentru Domnul, caci El prevazuse de demult:
Deu 28:64 Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, dela o margine a pămîntului pînă la cealaltă: şi acolo, vei sluji altor dumnezei pe cari nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră.
Vedem ca cei pedepsiti nu urmau sa invete lectia blestemului, iar suferinta lor nu urma sa-i apropie de Domnul. Ei continuau sa pangareasca numele Domnului, de data aceasta in exil.
Dupa ce legamantul Legii a fost aplicat, iar pedeapsa se va epuiza fara sa-si va produce efectul dorit, Domnul ne surprinde ! El va face bine poporului sau, desi acesta nu va pune la inima experienta pedepsei si nu se va intoarce la adevar si sfintenie. De ce se va intoarce Domnul la poporul Sau, cand poporul va umbla dupa dumnezei straini ?
Eze 36:22 „De aceea, spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfînt, pe care l-aţi pîngărit printre neamurile la cari aţi mers. Eze 36:23 De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pîngărit printre neamuri, pe care l-aţi pîngărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sînt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cînd voi fi sfinţit în voi supt ochii lor. Eze 36:24 Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strînge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăş în ţara voastră.
De ce nu au reusit evreii sa puna la inima (Vezi Deut. 30:1 mai sus) lectia lui Dumnezeu ? In aceeasi perioada, Ieremia ii da replica lui Ezechiel si ne invata:
Jer 17:9 „Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s'o cunoască?
Dumnezeu stia ca oricat ar fi asteptat, nu s-ar fi intamplat ca evreii sa-si schimbe singuri inima, sa invete lectia exilului si sa se intoarca la adevaratul Dumnezeu ! Totusi, in mila lui, Domnul ne arata ca acolo unde se termina Legea, incepe Harul. El urma sa faca schimbari fundamentale in oameni, pentru ca Numele Sau sa fie laudat:
Eze 36:25 Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Eze 36:26 Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Eze 36:27 Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.
Atunci si numai atunci, dupa ce evreii vor experimenta prin Lege limitele pacatoseniei inimii lor, dupa ce harul si bunatatea Domnului vor fi aratate pentru Numele Lui prin curatirea, schimbarea inimii si locuirea Duhului Sfant in oameni – abia atunci evreii urmau sa inteleaga si sa se pocaiasca de nelegiuri si uraciuni:
Eze 36:31 Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre, cari nu erau bune; vă va fi scîrbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urîciunilor voastre. Eze 36:32 Şi toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeul, să ştiţi! Ruşinaţi-vă şi roşiţi de purtarea voastră, casa lui Israel!”
Dar cine, cand si cum urma sa aplice promisiunile lui Dumnezeu din Ezechiel 36:25-27 ? Cand urma sa apara mantuirea celor cu inima rea si inselatoare ? Cel ales sa ne aduca harul si adevarul era Domnul Isus:
Joh 3:5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Ceea ce Ezechiel a profetit evreilor – stropirea cu apa ca simbol al curatirii, locuirea Duhului ca realitate a prezentei lui Dumnezeu si schimbarea inimii ca efect al nasterii din nou – Domnul Isus a venit sa infaptuiasca.
Transformarea profunda pe care harul urma sa o realizeze in oameni este ilustrata de Domnul prin viziunea pe care i-o da lui Ezechiel despre invierea oaselor uscate. Schimbarea era atat de radicala, incat nu insemna altceva decat ridicarea din moartea pacatului la viata ascultarii de Domnul.
Eze 37:1 Mîna Domnului a venit peste mine, şi m'a luat în Duhul Domnului, şi m'a pus în mijlocul unei văi pline de oase. Eze 37:2 M'a făcut să trec pe lîngă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văiei, şi erau uscate de tot. Eze 37:3 El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Eu am răspuns: „Doamne, Dumnezeule, tu ştii lucrul acesta!” Eze 37:4 El mi-a zis: „Prooroceşte despre oasele acestea, şi spune-le: „Oase uscate, ascultaţi cuvîntul Domnului! Eze 37:5 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia! Eze 37:6 Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul.”
Profetia solemna si viziunea rascolitoare ale lui Ezechiel trebuie luate in serios. Legea e buna, dar omul este vandut pacatului si mort in pacat. Oricat ar experimenta Legea, omul nu va fi capabil sa-si schimbe inima. Nimic altceva decat invierea din randul celor cu inima de piatra nu va rezolva situatia. Impreuna cu Nicodim, ne intrebam si noi cum se poate face aceasta ? Domnul ne raspunde:
Joh 3:6 Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Joh 3:7 Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou. Joh 3:8 Vîntul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”
Simbolistica vantului ca actiune a Duhului lui Dumnezeu ne este lamurit tot de Ezechiel:
Eze 37:7 Am proorocit cum mi se poruncise. Şi pe cînd prooroceam, s'a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s'au apropiat unele de altele! Eze 37:8 M-am uitat, şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut, şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele. Eze 37:9 El mi-a zis: „Prooroceşte, şi vorbeşte duhului! Prooroceşte, fiul omului, şi zi duhului: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vînturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!”
Nasterea din Duhul are loc la initiativa suverana si prin mila Domnului, fara ca cineva sa-si poate negocia, cumpara sau initia aceasta suprema binecuvantare - la fel cum suflarea vantului este experimentata dar nu poate fi controlata.
Isus a venit in primul rand la poporul ales pentru a pune in practica viziunea lui Ezechiel:
Joh 1:11 A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
In discutia cu Nicodim, Isus ii reproseaza acestuia ca nu a reusit nici sa inteleaga nici sa invete poporul speranta profetiei lui Ezechiel:
Joh 3:10 Isus I-a răspuns: „Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?
Ce trebuia sa inteleaga Nicodim si ce ne tine pe noi azi in viata:
Rom 10:4 Căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.
Eze 36:16 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: Eze 36:17 „Fiul omului, cei din casa lui Israel, cînd locuiau în ţara lor, au spurcat-o prin purtarea lor şi prin faptele lor; aşa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăţiei ei. Eze 36:18 Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sîngelui pe care-l vărsaseră în ţară, şi din pricina idolilor cu cari o spurcaseră. Eze 36:19 I-am risipit printre neamuri, şi au fost împrăştiaţi în felurite ţări; i-am judecat după purtarea şi faptele lor rele.”
Pana aici, nu se intampla nimic surprinzator. De la darea Legii, Dumnezeu le-a pus evreilor in fata atat binecuvantarea, cat si blestemul – iar consecintele neascultarii erau clare:
Deu 28:15 Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate poruncile Lui şi toate legile Lui, pe cari ţi le dau astăzi, iată toate blestemurile cari vor veni peste tine şi de cari vei avea parte. ............................................. Deu 28:25 Domnul te va face să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor; şi vei fi o groază pentru toate împărăţiile pămîntului. ................................................ Deu 28:33 Un popor, pe care nu-l cunoşti, va mînca rodul pămîntului tău şi tot venitul lucrului tău, şi în toate zilele vei fi apăsat şi sdrobit. ...................................................... Deu 28:36 Domnul te va duce, pe tine şi împăratul pe care-l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Şi acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn şi de piatră. Deu 28:37 Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de rîs, printre toate popoarele la cari te va duce Domnul.
Desi Domnul era ferm in aplicarea pedepsei sale, El era dispus sa revina la binecuvantarile Legii odata ce pedeapsa pedagogica isi va fi produs efectul:
Deu 30:1 „Cînd se vor întîmpla toate aceste lucruri, binecuvîntarea şi blestemul pe cari le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între cari te va risipi Domnul, Dumnezeul tău, Deu 30:2 dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ţi poruncesc azi, Deu 30:3 atunci Domnul, Dumnezeul tău, va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strînge iarăş din mijlocul tuturor popoarelor la cari te va împrăştia Domnul, Dumnezeul tău.
Dar ce situatie prevede Domnul in cazul din Ezechiel ? Odata alungati din tara lor printre Neamuri, urma ca evreii sa se pocaiasca in mod majoritar, intelegand si marturisind pacatul lor care i-a separat de Domnul ?
Eze 36:20 Cînd au venit printre neamuri, ori încotro se duceau, pîngăreau Numele Meu cel sfînt, aşa încît se zicea despre ei: „Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din ţara lor.” Eze 36:21 Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfînt, pe care-l pîngărea casa lui Israel printre neamurile la cari se dusese.”
Aceasta nu era o supriza pentru Domnul, caci El prevazuse de demult:
Deu 28:64 Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, dela o margine a pămîntului pînă la cealaltă: şi acolo, vei sluji altor dumnezei pe cari nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră.
Vedem ca cei pedepsiti nu urmau sa invete lectia blestemului, iar suferinta lor nu urma sa-i apropie de Domnul. Ei continuau sa pangareasca numele Domnului, de data aceasta in exil.
Si totusi, Domnul anunta ca va decide sa actioneze in afara Legii !
Dupa ce legamantul Legii a fost aplicat, iar pedeapsa se va epuiza fara sa-si va produce efectul dorit, Domnul ne surprinde ! El va face bine poporului sau, desi acesta nu va pune la inima experienta pedepsei si nu se va intoarce la adevar si sfintenie. De ce se va intoarce Domnul la poporul Sau, cand poporul va umbla dupa dumnezei straini ?
Eze 36:22 „De aceea, spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfînt, pe care l-aţi pîngărit printre neamurile la cari aţi mers. Eze 36:23 De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pîngărit printre neamuri, pe care l-aţi pîngărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sînt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cînd voi fi sfinţit în voi supt ochii lor. Eze 36:24 Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strînge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăş în ţara voastră.
De ce nu au reusit evreii sa puna la inima (Vezi Deut. 30:1 mai sus) lectia lui Dumnezeu ? In aceeasi perioada, Ieremia ii da replica lui Ezechiel si ne invata:
Jer 17:9 „Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s'o cunoască?
Dumnezeu stia ca oricat ar fi asteptat, nu s-ar fi intamplat ca evreii sa-si schimbe singuri inima, sa invete lectia exilului si sa se intoarca la adevaratul Dumnezeu ! Totusi, in mila lui, Domnul ne arata ca acolo unde se termina Legea, incepe Harul. El urma sa faca schimbari fundamentale in oameni, pentru ca Numele Sau sa fie laudat:
Eze 36:25 Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Eze 36:26 Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Eze 36:27 Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.
Atunci si numai atunci, dupa ce evreii vor experimenta prin Lege limitele pacatoseniei inimii lor, dupa ce harul si bunatatea Domnului vor fi aratate pentru Numele Lui prin curatirea, schimbarea inimii si locuirea Duhului Sfant in oameni – abia atunci evreii urmau sa inteleaga si sa se pocaiasca de nelegiuri si uraciuni:
Eze 36:31 Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre, cari nu erau bune; vă va fi scîrbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urîciunilor voastre. Eze 36:32 Şi toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeul, să ştiţi! Ruşinaţi-vă şi roşiţi de purtarea voastră, casa lui Israel!”
Dar cine, cand si cum urma sa aplice promisiunile lui Dumnezeu din Ezechiel 36:25-27 ? Cand urma sa apara mantuirea celor cu inima rea si inselatoare ? Cel ales sa ne aduca harul si adevarul era Domnul Isus:
Joh 3:5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Ceea ce Ezechiel a profetit evreilor – stropirea cu apa ca simbol al curatirii, locuirea Duhului ca realitate a prezentei lui Dumnezeu si schimbarea inimii ca efect al nasterii din nou – Domnul Isus a venit sa infaptuiasca.
Transformarea profunda pe care harul urma sa o realizeze in oameni este ilustrata de Domnul prin viziunea pe care i-o da lui Ezechiel despre invierea oaselor uscate. Schimbarea era atat de radicala, incat nu insemna altceva decat ridicarea din moartea pacatului la viata ascultarii de Domnul.
Eze 37:1 Mîna Domnului a venit peste mine, şi m'a luat în Duhul Domnului, şi m'a pus în mijlocul unei văi pline de oase. Eze 37:2 M'a făcut să trec pe lîngă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văiei, şi erau uscate de tot. Eze 37:3 El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Eu am răspuns: „Doamne, Dumnezeule, tu ştii lucrul acesta!” Eze 37:4 El mi-a zis: „Prooroceşte despre oasele acestea, şi spune-le: „Oase uscate, ascultaţi cuvîntul Domnului! Eze 37:5 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia! Eze 37:6 Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul.”
Profetia solemna si viziunea rascolitoare ale lui Ezechiel trebuie luate in serios. Legea e buna, dar omul este vandut pacatului si mort in pacat. Oricat ar experimenta Legea, omul nu va fi capabil sa-si schimbe inima. Nimic altceva decat invierea din randul celor cu inima de piatra nu va rezolva situatia. Impreuna cu Nicodim, ne intrebam si noi cum se poate face aceasta ? Domnul ne raspunde:
Joh 3:6 Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Joh 3:7 Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou. Joh 3:8 Vîntul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”
Simbolistica vantului ca actiune a Duhului lui Dumnezeu ne este lamurit tot de Ezechiel:
Eze 37:7 Am proorocit cum mi se poruncise. Şi pe cînd prooroceam, s'a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s'au apropiat unele de altele! Eze 37:8 M-am uitat, şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut, şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele. Eze 37:9 El mi-a zis: „Prooroceşte, şi vorbeşte duhului! Prooroceşte, fiul omului, şi zi duhului: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vînturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!”
Nasterea din Duhul are loc la initiativa suverana si prin mila Domnului, fara ca cineva sa-si poate negocia, cumpara sau initia aceasta suprema binecuvantare - la fel cum suflarea vantului este experimentata dar nu poate fi controlata.
Isus a venit in primul rand la poporul ales pentru a pune in practica viziunea lui Ezechiel:
Joh 1:11 A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
In discutia cu Nicodim, Isus ii reproseaza acestuia ca nu a reusit nici sa inteleaga nici sa invete poporul speranta profetiei lui Ezechiel:
Joh 3:10 Isus I-a răspuns: „Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?
Ce trebuia sa inteleaga Nicodim si ce ne tine pe noi azi in viata:
Rom 10:4 Căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)