Nevoi, belsug si dragostea lui Cristos

O referinta binecunoscuta din Proverbe se refera la relatia credinciosilor cu bunurile materiale.

Pro 30:7 Două lucruri Îţi cer; nu mi le opri, înainte de moarte!
Pro 30:8 Depărtează dela mine neadevărul şi cuvîntul mincinos; nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie, dă-mi pînea care-mi trebuie.
Pro 30:9 Ca nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine, şi să zic: „Cine este Domnul?” Sau ca nu cumva în sărăcie, să fur, şi să iau în deşert Numele Dumnezeului Meu.

Extrema bogatiei care merge mana in mana cu dispretuirea Celui Prea-Inalt este ilustrata in psalmul 73:
Psa 73:3 Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiţi, cînd vedeam fericirea celor răi.
Psa 73:4 Într'adevăr, nimic nu-i turbură pînă la moarte, şi trupul le este încărcat de grăsime.
Psa 73:5 N'au parte de suferinţele omeneşti, şi nu sînt loviţi ca ceilalţi oameni.
Psa 73:6 Deaceea mîndria le slujeşte ca salbă, şi asuprirea este haina care-i înveleşte.
Psa 73:7 Li se bulbucă ochii de grăsime, şi au mai mult decît le-ar dori inima.
Psa 73:8 Rîd, şi vorbesc cu răutate de asuprire: vorbesc de sus,
Psa 73:9 îşi înalţă gura pînă la ceruri, şi limba le cutreieră pămîntul.

Calea de mijloc, moderatia pare sa fie solutia recomandata celor credinciosi pentru a reusi sa-si mentina relatia cu Dumnezeu. Dar aceasta moderatie nu pare sa fie o chestiune de alegere personala, ci un dar divin: „nu-mi da...”. Se pare ca autorul era convins ca omul are un raspuns reflex pacatos la circumstantele extreme (bogatie/ saracie) in care traia. Singura cale viabila parea sa fie ca Dumnezeu sa creeze omului un mediu moderat si astfel favorabil trairii in credinta.

Totusi, in Noul Legamant gasim o alta speranta, mai radicala, care sa ne sustina prin lipsuri si suferinte:

Rom 8:35 Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau strîmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia sau sabia?

Legamantul Fiului lui Dumnezeu nu se bazeaza pe remedierea circumstantelor externe astfel incat omul care nazuieste spre Dumnezeu sa reuseasca sa-si pastreze credinta. Nu ! Lucrarea lui Cristos aduce o natura noua in omul credincios, capabila sa sustina credinta in vremuri dificile, chiar pana la moarte.

Siguranta lui Pavel se refera la cateva lucruri:
• Credinciosii urmau sa aiba parte de persecutii si lipsuri
• Credinciosii Noului Legamant primisera puterea sa treaca biruitori peste acestea, pentru Numele lui Cristos

• Lucrarea lui Cristos pe cruce a invins toate formele de putere spirituala care puteau sa-i desparta pe credinciosi de Pastorul lor

Cat despre extrema belsugului, tot Pavel ne spune:
Fil 4:12 Ştiu să trăiesc smerit, şi ştiu să trăiesc în belşug. În totul şi pretutindeni m'am deprins să fiu sătul şi flămînd, să fiu în belşug şi să fiu în lipsă.
Fil 4:13 Pot totul în Hristos, care mă întăreşte.

Centurionul si ordinea in univers

Dupa zguduitoarea Predica de pe Munte, precum si dupa autenticele miracole care au precedat-o, au existat puternice (dar putine) manifestari de credinta care i-au bucurat sufletul Domnului Isus.
In Matei 8:1-13 (vezi si Luca 7:1-10), un sutas roman(centurion) ii cere Domnului vindecarea unui rob grav bolnav. Datorita reactiei de final a Domnului - „Adevărat vă spun că nici în Israel n'am găsit o credinţă aşa de mare”- trebuie sa analizam acest caz cu atentie !

Cum stateau lucrurile:
• Sutasul roman era reprezentantul armatei imperiale cotropitoare; cu toate acestea, el respecta religia, poporul si obiceiurile evreiesti; succesul (in acest caz succesul militar) nu l-a facut arogant si lipsit de sensibilitate; el a gasit in Israel un loc de manifestare a intelepciunii dumnezeiesti vechi-testamentale, chiar daca prin slujitori religiosi imperfecti
• Desi Isus era un personaj controversat, iar unele persoane publice considerau necesar sa-l abordeze doar pe ascuns (vezi Nicodim), romanul judeca singur cele auzite despre Isus (Luca 7:3) si trage concluzia ca Isus este demn de incredere si capabil de vindecari miraculoase; acesta este un exemplu corect de pragmatism si spirit practic ce nu trebuie sa lipseasca din caracterul unui credincios
• Romanul era obisnuit cu sistemul ierarhic al autoritatii, iar armata romana practica un sistem extrem de dur al autoritatii; superiorii sutasului aveau dreptul de a-l pedepsi cu moartea in caz de insubordonare, esec sau neefectuare a ordinelor; nu este de mirare ca sutasul ajunge sa vada in blandul dar puternicul Isus un Domn care are drept de viata asupra supusilor Sai !
• Ca veriga in acest lant al autoritatii, razboinicul roman avea la randul sau sclavi dar, spre deosebire de spiritul epocii, nu-i considera simple instrumente insufletite; cu siguranta el luase la cunostinta legile iudaice privind tratamentul sclavilor(vezi legile privind sarbatorile unde pana si sclavii trebuiau scutiti de munca) si prescriptiile privind eliberarea sclavilor (in mediul iudaic sclavia nu era permanenta)
• In acest caz, romanul avea chiar un sclav la care tinea si care era bolnav pe moarte; iata un conducator care se atasase de cei pe care-i conducea si avem deci toate motivele sa credem ca incerca sa isi conduca familia extinsa („casa” in terminologie biblica) spre binele lor comun

Isus nu era genul de om de care sa te apropii cu solicitari egoiste sau arogante; Cel care se amesteca in multimea saracilor si a bolnavilor impunea o atmosfera de umilinta, de evlavie, de solidaritate cu cei suferinzi, lipsiti, slabi, nedreptatiti. Aici nu avem o vedeta stridenta care sa cante manele pe bani multi la mesele bogatilor, ci pe Acela care s-a dezbracat de slava Sa pentru a se apropia de cei neputinciosi.

Centurionul era obisnuit sa execute ordinele superiorilor si de asemenea, la randul sau, sa dea ordine care sa fie executate. Mai subliniem aici inca o data ca toate detaliile indica o persoana echilibrata, generoasa si responsabila care isi exercita puterea spre binele celor din subordinea sa, sub influenta culturii si intelepciunii iudaice vechi-testamentale.

In consecinta, din momentul in care el descopera in evreul Isus un reprezentant al Autoritatii Divine, romanul se comporta practic conform bunei sale obisnuinte. El recunoaste puterea si autoritatea Domnului si se supune acesteia cu smerenie si umilinta. Romanul venit dintre Neamurile fara Lege ajunge sa asimileze rapid fundamentele vechi-testamentale si este unul dintre primii marturisitori ai Dumnezeirii lui Cristos atunci cand il onoreaza pe Domnul cerandu-i doar o porunca verbala – si nu un remediu sau o manifestare spectaculoasa - impotriva bolii si a mortii.

Romanul este tipul omului cu mintea sanatoasa care ajunge sa inteleaga ca Universul este bazat pe ordine si autoritate, fiindca este un univers creat de Dumnezeu. El se supune zilnic, chiar aici pe pamant, unui sistem imperfect de autoritate militara, fiindca i se pare cea mai buna cale pe care o cunoaste pentru a realiza idealurile umane. De asemenea, romanul a descoperit prin propria sa viata ca puterea nu ar trebui sa vina fara responsabilitate si sensibilitate la suferinta. Atunci cand il intalneste pe Fiul lui Dumnezeu, el il onoreaza prin credinta in autoritatea suprema, puterea indiscutabila si bunavointa cea mai nobila !

Rugaciunea si ce nu este ea

Pentru unii, poate pentru prea multi, rugaciunea pare sa insemne cateva lucruri importante – unele foarte clare si simple, altele ceva mai subtile si rafinate:
1. O metoda de a-l informa pe Domnul despre anumite fapte si situatii, nevoi, disfunctionalitati
2. O incercare de a-i trasa Domnului sarcini si obiective, unele din ele „religioase”, altele de-a dreptul pamantesti
3. O tehnica prin care sa-l determine pe Domnul sa-si indeplineasca sarcinile si obiectivele de la pct. 2 mai sus
4. Un substituent crestin al meditatiei orientale
5. O tehnica de imbunatatire a propriei persoane
6. O metoda de epatare a celor din afara bisericii
7. O buna scuza pentru a nu se implica personal si financiar intr-o lucrare sau situatie dificila
... samd

Problema cu toate aceste modalitati de a percepe rugaciunea este ca nu se bazeaza pe o cunoastere corecta a persoanei lui Dumnezeu sau pe o corecta evaluare a noastra ca fiinte umane decazute, ulterior rascumparate dar total dependente de harul Domnului. Despre aspectele generate de ipocrizie nu mai discutam.

Totusi, urmatoarele aspecte biblice ar trebui sa fie mult mai clare pentru fiecare copil al lui Dumnezeu:
• Domnul este omniscient si omniprezent – deci nu exista nimic nou pentru el, nimic ce ar putea afla de la noi si sa nu fi stiut mai dinainte
• Domnul este Dragoste, Bunatate si Indurare– nu avem nimic sa-l invatam in acest domeniu, nici un model de comportament pe care sa i-l sugeram, nu putem sa imbunatatim nimic la El cu privire la aceste calitati
• Planul Domnului este facut din vesnicii si va fi dus la indeplinire in cele mai mici detalii – nu vom reusi niciodata sa-l invatam intelepciunea pe Domnul, nici sa-i propunem scheme si obiective care sa-i depaseasca standardele Sale perfecte; niciodata nu vom reusi sa-l deturnam pe Domnul de la planurile Sale prin indicatiile noastre, oricat de pretioase ni s-ar parea

Si atunci, pentru ce este rugaciunea ? Cum si de ce sa ne rugam ? Care sunt efectele rugaciunii ?

Am vazut ca rugaciunea nu inseamna sa-l avertizam pe Domnul ca ceva a scapat de sub controlul Sau si nici sa-l invatam cum sa rezolve situatia. Mai degraba, Dumnezeu cel Atotstiutor ne pune in situatia de a fi deranjati de mersul schiop al lumii acesteia, lume supusa blestemului pacatului. Este un har sa fii deranjat de aspectele pacatoase care guverneaza lumea de azi, este o binecuvantare sa suferi in omul dinlauntru din cauza nedreptatilor, a blasfemiilor sau a rasturnarii adevaratelor valori in viata de zi cu zi. Iar starea de incompatibilitate cu chipul acestei lumi se exprima prin rugaciunea celui care este in lume dar nu din lume.

Rugaciunea nu inseamna nici ca stim noi mai bine ce trebuie facut. Suntem fiinte rascumparate dar limitate, care nu au patruns nici macar intelesul paginilor Scripturii, nu avem nici o sansa sa participam la sfatul lui Dumnezeu cu nimic valoros. Valoarea noastra ne este data de Domnul Isus si de jertfa sa. Rugaciunea este impartasirea noastra cu scopurile lui Dumnezeu, este angrenarea noastra in planul Sau, este amestecul nostru in torentul puterii sale desfasurate din vesnicii in vesnicii. Daca planul Sau este perfect, de ce l-ar schimba Domnul la sugestia noastra ? Daca Domnul nu ar avea un plan perfect, pe ce se mai bazeaza credinta si rascumpararea noastra ? Daca il cunoastem bine pe Domnul si avem incredere in perfectiunea sa, de ce sa ne rugam ca si cum am nega atributele Sale ?

Rugaciunea nu este mesajul unui credincios prea bun si prea milos catre un Dumnezeu prea ocupat ca sa sesizeze o situatie de lipsa si suferinta. Numai El este bun in mod suprem si sursa bunatatii. De aceea, orice gand milostiv si orice gand de binefacere ne vin numai de la El. Si orice suferinta care vine din incapacitatea de a face binele pe care-l dorim altora este o suferinta izvorata din harul Sau. Si tot Domnul ne intoarce la Sine insusi, pe genunchi, ca sa tanjim dupa implinirea acelui bine pe care el l-a pus in mintea noastra.

Rugaciunea nu este gratuita si nici ieftina, ca sa fie oferita in mod usuratic spre linistirea constiintei noastre, ca o scuza pentru a nu ne implica personal sau financiar. Astfel, rugaciunea poate ajunge sa rivalizeze cu traditia „corban” - descrisa in Noul Testament - de protejare a averii personale fata de obligatia ingrijirii parintilor. Din punct de vedere spiritual, rugaciunea este primul lucru de facut intr-o situatie de criza; din punct de vedere practic, este ultimul lucru la care sa apelam, dupa ce am pus la bataie timpul si celelalte resurse ale noastre. Si un om nemantuit se poate ruga, dar Dumnezeu a randuit o ordine a jerfelor si, de asemenea, o ordine a rugaciunilor. Jertfa de ispasire si rugaciunea pentru pocainta trebuie sa fie primele. Un om nemantuit se roaga ca si cum Hristos nu ar fi murit si nu ar fi inviat. Un copil al lui Dumnezeu se roaga pentru ca El ne-a iubit mai intai, iar in rugaciune noi raspundem iubirii sale. Comunicarea cu Dumnezeu este un act sublim si ceresc, un privilegiu scump platit cu sange sfant, iar aducerea in aceasta discutie a unui subiect sau persoane inseamna maximum de mijlocire pe care o putem avea.

In rugaciune ca relatie de iubire, propria persoana cade pe locul doi. Dar noua ne este teama, iar sentimentele ne sunt alterate. De aceea, Domnul ne invata sa cautam mai intai Imparatia si interesul Lui, iar ceea ce ne este cu adevarat necesar ne va fi dat pe deasupra. Cand cel iubit sau cea iubita te va vedea cum uiti de propria persoana si i te dedici, te va lasa oare flamand si insetat, lipsit de haine si infrigurat ? Oare stie Dumnezeu sa ne iubeasca daca noi reusim sa il iubim pe El pana la uitarea noastra ? Cum arata rugaciunea celui ce-l iubeste pe Domnul, de cate ori apare ‚eu... eu... eu... eu... eu...’ in aceasta rugaciune ? Rugaciunea celui mantuit trebuie sa reflecte relatia de dragoste si uitare de sine pe care le dau credinta si cunoasterea Celui Preasfant.

Dar cum stau lucrurile cu puterea rugaciunii, putere despre care se vorbeste atat de mult ? Oricat de mult am dezbate acest subiect, as veni tot la concluzia lui Ioan: „Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă”. Sa ne miram ca Domnul indeplineste cu putere voia Sa exprimata de cei credinciosi ? Sau mai degraba sa ne minunam de marea lucrare a puterii lui si despre ce fel de putere este aceea care transforma un copil al pacatului astfel incat acesta sa ajunga sa-si doreasca ceea ceeste in planul lui Dumnezeu ?

Iar staruinta in rugaciune, ce putem spune despre staruinta ? Cu siguranta staruinta asociata rugaciunii este un lucru bun, pentru ca numai prin staruinta ajungem ca, din starea initiala in care venim la Domnul sa cerem cu ardoare un lucru derizoriu din perspectiva vesniciei, sa sfarsim cu zdrobire si umilinta acceptand lucrurile nebune ale lui Dumnezeu pentru viata noastra.

Nicodim si profetia lui Ezechiel

Ezechiel este profetul trimis sa insoteasca o mare parte a poporului evreu in exil, unde ii dusese pedeapsa lui Dumnezeu pentru neascultarea si pacatul lor. In acelasi timp, Ieremia proorocea la Ierusalim unde se imparatii se schimbau unul dupa celalalt, iar Daniel proorocea in Babilon la cel mai inalt nivel al imperiului care cucerise Ierusalimul. In urma neascultarii poporului si a liderilor sai, Ezechiel este martor al ridicarii slavei Domnului din Templul de la Ierusalim. El prooroceste atat evreilor despre pedeapsa hotarata de Domnul, cat si Neamurilor - care au fost mai intai instrumentul pedepsei destinate evreilor, pentru ca apoi sa fie si ei pedepsiti pentru mandria si dusmania de care au dat dovada cu acest prilej. Iata cum prezinta Ezechiel judecata lui Dumnezeu asupra lui Israel:
Eze 36:16 Cuvîntul Domnului mi-a vorbit astfel: Eze 36:17 „Fiul omului, cei din casa lui Israel, cînd locuiau în ţara lor, au spurcat-o prin purtarea lor şi prin faptele lor; aşa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăţiei ei. Eze 36:18 Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sîngelui pe care-l vărsaseră în ţară, şi din pricina idolilor cu cari o spurcaseră. Eze 36:19 I-am risipit printre neamuri, şi au fost împrăştiaţi în felurite ţări; i-am judecat după purtarea şi faptele lor rele.”

Pana aici, nu se intampla nimic surprinzator. De la darea Legii, Dumnezeu le-a pus evreilor in fata atat binecuvantarea, cat si blestemul – iar consecintele neascultarii erau clare:
Deu 28:15 Dar dacă nu vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi şi nu vei împlini toate poruncile Lui şi toate legile Lui, pe cari ţi le dau astăzi, iată toate blestemurile cari vor veni peste tine şi de cari vei avea parte. ............................................. Deu 28:25 Domnul te va face să fii bătut de vrăjmaşii tăi; pe un drum vei ieşi împotriva lor, dar pe şapte drumuri vei fugi dinaintea lor; şi vei fi o groază pentru toate împărăţiile pămîntului. ................................................ Deu 28:33 Un popor, pe care nu-l cunoşti, va mînca rodul pămîntului tău şi tot venitul lucrului tău, şi în toate zilele vei fi apăsat şi sdrobit. ...................................................... Deu 28:36 Domnul te va duce, pe tine şi împăratul pe care-l vei pune peste tine, la un neam pe care nu l-ai cunoscut, nici tu, nici părinţii tăi. Şi acolo, vei sluji altor dumnezei, de lemn şi de piatră. Deu 28:37 Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de rîs, printre toate popoarele la cari te va duce Domnul.

Desi Domnul era ferm in aplicarea pedepsei sale, El era dispus sa revina la binecuvantarile Legii odata ce pedeapsa pedagogica isi va fi produs efectul:
Deu 30:1 „Cînd se vor întîmpla toate aceste lucruri, binecuvîntarea şi blestemul pe cari le pun înaintea ta, dacă le vei pune la inimă în mijlocul tuturor neamurilor între cari te va risipi Domnul, Dumnezeul tău, Deu 30:2 dacă te vei întoarce la Domnul, Dumnezeul tău, şi dacă vei asculta de glasul Lui din toată inima ta şi din tot sufletul tău, tu şi copiii tăi, potrivit cu tot ce-ţi poruncesc azi, Deu 30:3 atunci Domnul, Dumnezeul tău, va aduce înapoi robii tăi şi va avea milă de tine, te va strînge iarăş din mijlocul tuturor popoarelor la cari te va împrăştia Domnul, Dumnezeul tău.

Dar ce situatie prevede Domnul in cazul din Ezechiel ? Odata alungati din tara lor printre Neamuri, urma ca evreii sa se pocaiasca in mod majoritar, intelegand si marturisind pacatul lor care i-a separat de Domnul ?
Eze 36:20 Cînd au venit printre neamuri, ori încotro se duceau, pîngăreau Numele Meu cel sfînt, aşa încît se zicea despre ei: „Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din ţara lor.” Eze 36:21 Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui sfînt, pe care-l pîngărea casa lui Israel printre neamurile la cari se dusese.”

Aceasta nu era o supriza pentru Domnul, caci El prevazuse de demult:
Deu 28:64 Domnul te va împrăştia printre toate neamurile, dela o margine a pămîntului pînă la cealaltă: şi acolo, vei sluji altor dumnezei pe cari nu i-ai cunoscut nici tu, nici părinţii tăi, dumnezei de lemn şi de piatră.

Vedem ca cei pedepsiti nu urmau sa invete lectia blestemului, iar suferinta lor nu urma sa-i apropie de Domnul. Ei continuau sa pangareasca numele Domnului, de data aceasta in exil.

Si totusi, Domnul anunta ca va decide sa actioneze in afara Legii !

Dupa ce legamantul Legii a fost aplicat, iar pedeapsa se va epuiza fara sa-si va produce efectul dorit, Domnul ne surprinde ! El va face bine poporului sau, desi acesta nu va pune la inima experienta pedepsei si nu se va intoarce la adevar si sfintenie. De ce se va intoarce Domnul la poporul Sau, cand poporul va umbla dupa dumnezei straini ?
Eze 36:22 „De aceea, spune casei lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui sfînt, pe care l-aţi pîngărit printre neamurile la cari aţi mers. Eze 36:23 De aceea voi sfinţi Numele Meu cel mare, care a fost pîngărit printre neamuri, pe care l-aţi pîngărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaşte că Eu sînt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, cînd voi fi sfinţit în voi supt ochii lor. Eze 36:24 Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strînge din toate ţările, şi vă voi aduce iarăş în ţara voastră.

De ce nu au reusit evreii sa puna la inima (Vezi Deut. 30:1 mai sus) lectia lui Dumnezeu ? In aceeasi perioada, Ieremia ii da replica lui Ezechiel si ne invata:
Jer 17:9 „Inima este nespus de înşelătoare şi de desnădăjduit de rea; cine poate s'o cunoască?

Dumnezeu stia ca oricat ar fi asteptat, nu s-ar fi intamplat ca evreii sa-si schimbe singuri inima, sa invete lectia exilului si sa se intoarca la adevaratul Dumnezeu ! Totusi, in mila lui, Domnul ne arata ca acolo unde se termina Legea, incepe Harul. El urma sa faca schimbari fundamentale in oameni, pentru ca Numele Sau sa fie laudat:
Eze 36:25 Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curăţiţi; vă voi curăţi de toate spurcăciunile voastre şi de toţi idolii voştri. Eze 36:26 Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Eze 36:27 Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmaţi poruncile Mele şi să păziţi şi să împliniţi legile Mele.

Atunci si numai atunci, dupa ce evreii vor experimenta prin Lege limitele pacatoseniei inimii lor, dupa ce harul si bunatatea Domnului vor fi aratate pentru Numele Lui prin curatirea, schimbarea inimii si locuirea Duhului Sfant in oameni – abia atunci evreii urmau sa inteleaga si sa se pocaiasca de nelegiuri si uraciuni:
Eze 36:31 Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre, cari nu erau bune; vă va fi scîrbă de voi înşivă, din pricina nelegiuirilor şi urîciunilor voastre. Eze 36:32 Şi toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, zice Domnul Dumnezeul, să ştiţi! Ruşinaţi-vă şi roşiţi de purtarea voastră, casa lui Israel!”

Dar cine, cand si cum urma sa aplice promisiunile lui Dumnezeu din Ezechiel 36:25-27 ? Cand urma sa apara mantuirea celor cu inima rea si inselatoare ? Cel ales sa ne aduca harul si adevarul era Domnul Isus:
Joh 3:5 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.

Ceea ce Ezechiel a profetit evreilor – stropirea cu apa ca simbol al curatirii, locuirea Duhului ca realitate a prezentei lui Dumnezeu si schimbarea inimii ca efect al nasterii din nou – Domnul Isus a venit sa infaptuiasca.

Transformarea profunda pe care harul urma sa o realizeze in oameni este ilustrata de Domnul prin viziunea pe care i-o da lui Ezechiel despre invierea oaselor uscate. Schimbarea era atat de radicala, incat nu insemna altceva decat ridicarea din moartea pacatului la viata ascultarii de Domnul.
Eze 37:1 Mîna Domnului a venit peste mine, şi m'a luat în Duhul Domnului, şi m'a pus în mijlocul unei văi pline de oase. Eze 37:2 M'a făcut să trec pe lîngă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văiei, şi erau uscate de tot. Eze 37:3 El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învieze?” Eu am răspuns: „Doamne, Dumnezeule, tu ştii lucrul acesta!” Eze 37:4 El mi-a zis: „Prooroceşte despre oasele acestea, şi spune-le: „Oase uscate, ascultaţi cuvîntul Domnului! Eze 37:5 Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către oasele acestea: „Iată că voi face să intre în voi un duh, şi veţi învia! Eze 37:6 Vă voi da vine, voi face să crească pe voi carne, vă voi acoperi cu piele, voi pune duh în voi, şi veţi învia. Şi veţi şti că Eu sînt Domnul.”

Profetia solemna si viziunea rascolitoare ale lui Ezechiel trebuie luate in serios. Legea e buna, dar omul este vandut pacatului si mort in pacat. Oricat ar experimenta Legea, omul nu va fi capabil sa-si schimbe inima. Nimic altceva decat invierea din randul celor cu inima de piatra nu va rezolva situatia. Impreuna cu Nicodim, ne intrebam si noi cum se poate face aceasta ? Domnul ne raspunde:
Joh 3:6 Ce este născut din carne, este carne, şi ce este născut din Duh, este duh. Joh 3:7 Nu te mira că ţi-am zis: „Trebuie să vă naşteţi din nou. Joh 3:8 Vîntul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.”

Simbolistica vantului ca actiune a Duhului lui Dumnezeu ne este lamurit tot de Ezechiel:
Eze 37:7 Am proorocit cum mi se poruncise. Şi pe cînd prooroceam, s'a făcut un vuiet, şi iată că s-a făcut o mişcare, şi oasele s'au apropiat unele de altele! Eze 37:8 M-am uitat, şi iată că le-au venit vine, carnea a crescut, şi le-a acoperit pielea pe deasupra; dar nu era încă duh în ele. Eze 37:9 El mi-a zis: „Prooroceşte, şi vorbeşte duhului! Prooroceşte, fiul omului, şi zi duhului: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Duhule, vino din cele patru vînturi, suflă peste morţii aceştia, ca să învieze!”

Nasterea din Duhul are loc la initiativa suverana si prin mila Domnului, fara ca cineva sa-si poate negocia, cumpara sau initia aceasta suprema binecuvantare - la fel cum suflarea vantului este experimentata dar nu poate fi controlata.

Isus a venit in primul rand la poporul ales pentru a pune in practica viziunea lui Ezechiel:
Joh 1:11 A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.

In discutia cu Nicodim, Isus ii reproseaza acestuia ca nu a reusit nici sa inteleaga nici sa invete poporul speranta profetiei lui Ezechiel:
Joh 3:10 Isus I-a răspuns: „Tu eşti învăţătorul lui Israel, şi nu pricepi aceste lucruri?

Ce trebuia sa inteleaga Nicodim si ce ne tine pe noi azi in viata:

Rom 10:4 Căci Hristos este sfîrşitul Legii, pentruca oricine crede în El, să poată căpăta neprihănirea.

Ganduri de Nasterea Domnului

Ca sa binecuvinteze toate Neamurile, Dumnezeu a ales intai un popor si i s-a descoperit prin Lege si prin Cortul Intalnirii. In special Cortul Intalnirii il preinchipuia pe Cristos prin functiile sale (selectie):
- altarul de la intrare care impunea o jertfa pentru a te apropia de Dumnezeu
- ligheanul pentru spalare si purificare pe baza jerfei oferite anterior
- capacul ispasirii care acoperea cerintele Legii cu insusi tronul puterii lui Dumnezeu

Darea Legii s-a facut intr-un context cutremurator. Evreii au fost avertizati sa mentina distanta fata de sfintenia lui Dumnezeu sub pedeapsa cu moartea. Atmosfera creata era una de teroare si apasare:
- Exod 19: 16-18 - ‘… au fost tunete, fulgere, şi un nor gros pe munte; trîmbiţa răsuna cu putere, şi tot poporul din tabără a fost apucat de spaimă. Moise a scos poporul din tabără, spre întîmpinarea lui Dumnezeu, şi s'au aşezat la poalele muntelui. Muntele Sinai era tot numai fum, pentrucă Domnul Se pogorîse pe el în mijlocul focului. Fumul acesta se înălţa ca fumul unui cuptor, şi tot muntele se cutremura cu putere.’
- Exod 20:18 - ‘Tot poporul auzea tunetele şi sunetul trîmbiţei şi vedea flacările muntelui, care fumega. La priveliştea aceasta, poporul tremura, şi stătea în depărtare.’
- Exod 24:16 - ‘Slava Domnului s'a aşezat pe muntele Sinai, şi norul l-a acoperit timp de şase zile.’

Din fericire, ‘După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rînduri şi în multe chipuri Dumnezeu, la sfîrşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul.’

Dupa ce fusese prefigurat de Cortul Intalnirii, ‘Cuvîntul S'a făcut trup, şi a locuit printre noi (literal: si-a facut cortul printre noi), plin de har, şi de adevăr.’ Isus a revelat pe deplin si a indeplinit in mod real toate functiile Cortului Vechi Testamental.

Evanghelistul Ioan asociaza in mod repetat venirea lui Mesia cu lumina si viata. Evanghelistul Matei are si el o viziune a luminii evangheliei vestite de Cristos care inlatura umbra si intunericul din viata oamenilor: Matei 4:16 – ‘Norodul acesta, care zăcea în întunerec, a văzut o mare lumină; şi peste cei ce zăceau în ţinutul şi în umbra morţii, a răsărit lumina.’

Desi Dumnezeu era indreptatit sa ramana ascuns in norul, fumul si teroarea Legii, El s-a revelat si in lumina harului lui Cristos. Intai ni s-a dovedit dreptul lui Dumnezeu de viata si de moarte asupra celor pacatosi si vrajmasi ai Legii. Multi israeliti au platit cu viata in exodul prin desert, cracnind mai mult sau mai putin impotriva Stapanului.

Prin har, din bunatate, de Nasterea Pruncului, Dumnezeu a hotarat sa ne intoarca si celalalt obraz. De la intunericul Sinaiului, intruparea a facut trecerea la lumina Evangheliei aduse de Prunc.

Sa fiti binecuvantati !

Pavel si Apolo - clarificari in 1 Corinteni 3

Nu este un studiu savant si complet, ci doar linia principala si inedita a ideilor pe care eu le gasesc in text.

Pavel denunta o problema in biserica din Corint:
1Co 1:11 Căci, fraţilor, am aflat despre voi dela ai Cloei, că între voi sînt certuri.
1Co 1:12 Vreau să spun că fiecare din voi zice: „Eu sînt al lui Pavel!” -„Şi eu, al lui Apolo!” -„Şi eu, al lui Chifa!” -„Şi eu, al lui Hristos!”

Biserica era dezbinata in 2 grupuri care se revendicau de la Pavel si de la Apolo, gasind in aceasta un motiv de mandrie si punandu-i pe acestia doi la concurenta ( 1 Cor. 4:6).

Ce raspuns da Pavel acestei probleme ?

1. Pavel si Apolo sunt pe acelasi nivel de merit in lucrarea lui Cristos, iar nivelul lor pe o scala absoluta de valori este egal cu zero – 1 Cor. 3: 7,8. Dumnezeu este cel care trebuie sa aiba parte de atentia si credinta noastra.

2. Ca slujitori ai planului divin, Pavel si Apolo actioneaza fiecare dupa capacitatea diferita primita de sus – 1 Cor. 3:5 si nu este treaba credinciosilor sa-i judece si sa le aprecieze lucrarea printr-o loialitate inutila – 1 Cor. 4:2,3,5. Judecata umana care compara efectele celor doua lucrari va fi injusta deoarece darurile si misiunile primite de cei doi lucratori remarcabili sunt diferite. Chiar o judecata justa ar fi indreptata spre un obiectiv gresit, fiindca o ierarhizare a lucratorilor nu serveste la nimic bun.

3. Exista o demarcatie clara intre lucratorii ca Pavel - Apolo si biserica locala – 1 Cor. 3: 9 ‘Căci noi sîntem împreună lucrători cu Dumnezeu. Voi sînteţi ogorul lui Dumnezeu, clădirea lui Dumnezeu’. Urmeaza o evaluare a modului in care fiecare din cei doi lucratori a contribuit la infiintarea si zidirea bisericii din Corint.

4. Pavel isi afirma intaietatea cronologica (el a sadit – 1 Cor. 3:6, a pus temelia – 1 Cor. 3:10), statutul unic (el este ‘parinte’ – 1 Cor. 4:15) si caracterul ireprosabil al lucrarii sale (el este un constructor intelept – 1 Cor. 3:10). Pavel se poate da ca exemplu – 1 Cor. 4:16 ‘De aceea vă rog să călcaţi pe urmele mele’ – si este in masura sa dea avertismente celorlalti lucratori (Apolo in acest context !) si sa le atraga atentia despre modul cum continua lucrarea inceputa de el !

5. Biserica este constructia care trebuie cladita pe temelia pusa de Pavel. O greseala este sa cladesti deasupra temeliei o structura care nu urmeaza liniile directoare ale planului initial si care va fi in dezacord cu temelia. O alta greseala este sa pui o temelie noua, asigurand astfel compatibilitatea cu noua structura, dar ignorand temelia veche. Exista o singura temelie reala care se poate pune (evanghelia descrisa de Pavel in 1 Cor. Cap. 1 si 2) si un singur mod de a construi o biserica locala solida – respectand directiile trasate de propovaduirea lui Pavel. Lucrarea despre care se vorbeste in 1 Cor. 3:12-15 este consolidarea bisericii locale prin invatatura care urmeaza evanghelizarii. Desi judecata finala asupra modului in care a fost formata o biserica va avea loc in ‘ziua Domnului’ – 1 Cor. 3.13, sunt semne puternice de avertizare ca Apolo nu facuse o treaba prea buna in biserica locala !

1Co 3:3 Pentrucă tot lumeşti sînteţi. În adevăr, cînd între voi sînt zavistii, certuri şi desbinări, nu sînteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni?
1Co 3:4 Cînd unul zice: „Eu sînt al lui Pavel!” Şi altul: „Eu sînt al lui Apolo”: nu sînteţi voi oameni de lume?

6. Rasplata de care se vorbeste in 1 Cor. 3 este rasplata invatatorilor din biserici. Lucrarea de care se vorbeste este in mod specific consolidarea adunarilor locale in stricta concordanta cu obiectivele simple dar puternice ale Evangheliei. Devierile care au dus la dezbinare sunt: ignorarea atat de catre Apolo cat si de corinteni a obiectivului de a construi o adunare compacta si intelegerea gresita de catre corinteni a statutului lui Pavel si Apolo.

7. Una din probleme este greseala pe care o poate face constructorul si care rezulta intr-o structura fragila. O alta problema este amenintarea din exterior, pe orizontala, inclusiv din partea unor asa-zisi credinciosi - 1 Cor. 3:17 ‘Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu; căci Templul lui Dumnezeu este sfînt: şi aşa sînteţi voi’.

8. In final, corintenii nu trebuie sa se laude cu apartenenta la unul sau altul din lucratorii lui Dumnezeu, pentru ca acestia nu sunt decat administratori ai lucrurilor ascunse ale lui Dumnezeu si descoperite alesilor sai – 1 Cor. 3:21 si 4:1.

9. Care era totusi motivul care ii dusese pe corinteni in greseala ? Ei judecasera doi lucratori care aveau doua daruri diferite incredintate lor (1 Cor. 4:2) si isi alesesera cate un mic idol. Ce dar avea Apolo ?

Act 18:24 La Efes, a venit un Iudeu numit Apolo, de neam din Alexandria. Omul acesta avea darul vorbirii şi era tare în Scripturi.
Act 18:25 El era învăţat în ce priveşte Calea Domnului, avea un duh înfocat, şi vorbea şi învăţa amănunţit pe oameni despre Isus, măcar că nu cunoştea decît botezul lui Ioan.
Act 18:26 A început a vorbi cu îndrăzneală în sinagogă. Acuila şi Priscila, cînd l-au auzit, l-au luat la ei, şi i-au arătat mai cu deamăruntul Calea lui Dumnezeu.

Spre deosebire de Apolo, Pavel se pare ca se prezentase ca un vorbitor mult mai slab:

1Co 2:1 Cît despre mine, fraţilor, cînd am venit la voi, n'am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită.
1Co 2:2 Căci n'am avut de gînd să ştiu între voi altceva decît pe Isus Hristos şi pe El răstignit.
1Co 2:3 Eu însumi, cînd am venit în mijlocul vostru, am fost slab, fricos şi plin de cutremur.
1Co 2:4 Şi învăţătura şi propovăduirea mea nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii, ci într'o dovadă dată de Duhul şi de putere,

Aceasta diferenta de daruri i-a dus pe unii corinteni la concluzia ca Apolo este mai merituos si merita loialitatea lor.

10. Dupa cum am vazut, Pavel ii mustra direct pe corinteni dar si indirect pe Apolo. Dupa ce se declara solidar cu Apolo si-si asuma o valoare nula in raport cu Ziditorul suprem, Pavel se distanteaza totusi de Apolo dupa cum urmeaza. Se descrie pe sine insusi in randul apostolilor (1 Cor. 4:9,10) care nu sunt intelesi corect de biserica, isi declara preeminenta ca parinte spiritual (1 Cor. 4:15) si-l trimite in Corint pe Timotei ca sa rezolve problemele create de Apolo (1 Cor. 4:17).

Biserica

Este un manifest, nu un studiu teologic. Nu este complet si poate fi gresit inteles din acest motiv. Am descoperit ca pot scapa de 'limba de lemn' bisericeasca, iara daca in loc de 'credinciosi' le spun 'oameni' lucrurile se vad intr-o perspectiva mai buna. E timpul sa spun aceste lucruri, chiar daca numai pe blog.

Ce este adunarea si cine o conduce

Adunarea bisericii trebuie sa fie locul cel mai potrivit pentru cei interesati sa-l cunoasca pe Dumnezeu. In cadrul adunarii, interesul oamenilor trebuie indreptat spre Biblie ca sursa de cunoastere a Dumnezeului iudeo – crestin.

Conform Coloseni 1:18 ”El (Cristos) este Capul trupului, al Bisericii”, iar asta inseamna ca nici un om, indiferent de darul sau functia sa in adunare, nu poate pretinde autoritate absoluta asupra credinciosilor. Deoarece Cristos este viu, intr-adevar El poate sa-si indeplineasca functia de Cap al bisericii. Deoarece Biblia este cea mai clara, sigura si completa exprimare a vointei lui Cristos la care avem acces, rezulta ca fiecare din noi trebuie sa decida pe baza Scripturii ce trebuie sa se intample in biserica sau daca ceea ce se intampla este conform cu vointa lui Dumnezeu. Definitia corecta a bisericii este ca cei credinciosi formeaza ei insisi biserica si raspund direct in fata lui Cristos. Biserica nu este o organizatie sau institutie separata de credinciosi, care sa fie condusa in mod suprem de unul sau mai multi oameni.

Din punct de vedere pamantesc, Biserica este o comunitate, o adunare, o grupare de oameni. Prin urmare, cele mai importante sunt relatiile si contactele dintre acestia.
Celelalte lucruri necesare pentru functionarea unei biserici (sediu, regulamente, programe, bani, alte aspecte) sunt de importanta secundara. Lucrurile acestea trebuie sa fie subordonate relatiilor din biserica si nu constituie un scop in sine.

Ce trebuie facut si cum
Cei care se aduna pot avea diferite grade de apropiere de Dumnezeu, de acceptare a Bibliei, precum si diferite nevoi personale legitime. De aceea, e potrivit ca si lucrarea bisericii sa se adreseze tuturor acestora prin cele de mai jos. Veti spune ca nimeni nu impiedica oamenii sa faca multe din lucrurile de mai jos acasa, pe internet, in timpul liber. Gresit ! Marea greseala este ca aceste lucruri nu se fac pur si simplu in biserica.

• Apologetica – In mod legitim, unii oameni au nevoie sa auda argumente pentru apararea credintei crestine in fata altor conceptii. Oamenii trebuie sa stie cui anume sa se adreseze cand au nevoie sa se informeze si sa dezbata subiecte apologetice: existenta lui Dumnezeu; veridicitatea Biblia ca sursa de informare despre adevaratul Dumnezeu; istoricitatea marturiei apostolice; canonul biblic; comparatia cu alte religii.

• Evanghelizare – Mesajul specific crestin trebuie proclamat in mod clar si complet. Crestinismul prezinta o serie de aspecte comune cu alte religii (existenta supranaturalului, viata dupa moarte, necesitatea normelor morale etc), de aceea evanghelizarea trebuie sa prezinte in primul rand mesajul specific si unic despre Isus si crucea sa. Evanghelia trebuie de asemenea predicata si reamintita constant in mod solemn in adunare. Mantuirea incepe si se termina numai prin har, iar Evanghelia este mesajul harului.

• Citirea publica a Scripturilor – Un aspect neglijat este simpla citire in comun a unor portiuni cat mai mari din Biblie, in adunarea bisericii. Inainte de a studia si comenta BIblia, aceasta trebuie cunoscuta, iar cei mai multi dintre noi nu reusesc sa citeasca suficient acasa. In plus, foarte multe texte sunt suficient de clare pentru a fi aplicate fara comentarii. Biserica primara practica aceasta citire publica. De prea multe ori, predicarea actuala se concentreaza pe cateva versete pe care le aprofundeaza, in loc sa prezinte portiuni extinse de text. Chiar si studiile duminicale ale cartilor biblice au un ritm prea lent – un nou convertit ar avea de asteptat 2-3 ani ca sa cunoasca o buna parte din Noul Testament. In loc sa invinovatim oamenii pentru lipsa studiului individual, mai bine am incepe sa practicam citirea Scripturilor in adunare.

• Studiul biblic in comun – Dupa citirea si cunoasterea Scripturilor, trebuie incurajat studiul ordonat al cartilor si interpretarea acestora. Este de evitat o metoda sufocanta de studiu, care sa dureze foarte multe ore pe un capitol. Biblia ar trebui studiata iterativ – adica sa se treaca pe rand si de mai multe ori prin fiecare carte, de fiecare data intelegand textul mai bine, mai profund. De exemplu, cele patru Evanghelii trebuie studiate cel putin o data in fiecare an, iar in fiecare an credinciosii vor intelege mai multe decat in anul anterior. Sa se incurajeze oamenii sa-si noteze intrebarile importante sau nedumeririle pentru studiile ulterioare.

• Educarea fiecaruia pentru studiu personal - Credinciosii trebuie sa invete cum sa studieze Biblia pentru ei insisi. Metoda corecta de studiu biblic cuprinde principii pentru aflarea sensului textului biblic (exegeza) si principii de aplicare practica in viata noastra (hermeneutica). Dupa interesul si capacitatea de intelegere a fiecaruia, se pot preda oamenilor notiuni de logica, principii de interpretare, istorie si geografie biblica, limba greaca si ebraica, notiuni despre secte si erezii (pentru a educa discernamantul in recunoasterea interpretarilor false).

• Predicarea tematica – Biserica trebuie sa cunoasca mai intai planul general al lui Dumnezeu (Fapte 20:27, Romani 8:28, Efeseni 3:11), temele sale si legatura dintre ele. La randul sau, predicarea trebuie sa urmareasca marile teme din planul lui Dumnezeu. Oamenii trebuie sa identifice temele mari ale revelatiei, asa cum sunt expuse de Biblie si dupa cum sunt necesare trairii crestine: creatia, istoria poporului evreu ales, profetiile despre Mesia, nasterea/ viata/ crucea si invierea lui Isus, formarea bisericii, rolul apostolilor, roadele Duhului, escatologia etc. Totdeauna, predicatorul trebuie sa prezinte subiectul sau in cadrul temei respective, iar biserica trebuie sa fie atenta la argumentarea biblica si la compatibilitatea cu restul temelor. De ex. sa nu se predice din Vechiul Testament in mod legalist fara a lua in considerare intelegerea adusa de Isus asupra subiectului respectiv in Noul Testament. Cei care predica trebuie fie sa provina din randurile bisericii, fie sa intretina un dialog permanent si deschis cu oamenii pentru a fi evaluati de acestia in mod sincer si deschis. Predicarea neregulata pe teme prea diverse, care de multe ori au concluzii diferite pentru aceleasi subiecte, nu ajuta la consolidarea bisericii. Oamenii nu trebuie uimiti sau incantati cu predici, ei trebuie educati in mod sistematic si complet in lucrurile spirituale.

• Consiliere spirituala si sfaturi de viata – Multi credinciosi intampina probleme grele in viata, de natura spirituala sau nu. Biserica este locul unde se studiaza si se practica intelepciunea divina, de aceea este de asteptat ca cei aflati in situatii dificile sa gaseasca aici sfaturi practice valoroase. Oamenii necajiti trebuie sa primeasca sfaturi si raspunsuri adecvate si personalizate. Simpla trimitere a oamenilor la Scriptura la modul general nu este acceptabila intr-o comunitate frateasca. Consilierea nu trebuie sa se transforme intr-o dependenta a oamenilor de solutiile unor lideri sau in amestecul bisericii in treburile personale, ci trebuie sa fie manifestarea solidaritatii si a grijii adunarii pentru membrii sai. Problemele spirituale trebuie sa aiba intaietate, dar si problemele ne-spirituale grave si importante pentru un credincios ar trebui adresate de biserica, in masura posibilitatilor. Cu cine se va sfatui o vaduva saraca, care nu stie la ce scoala sa isi dea copiii ? Cine va instrui un student in anul I aflat departe de casa cum sa-si caute o gazda ieftina si onorabila ? Cine va ajuta un credincios de la tara sa gaseasca un medic specializat pentru boala de care acesta sufera ? Cine il va invata pe cel fara carte sa apeleze la un notar cand cumpara o casa, pentru a nu fi victima unei escrocherii ? Daca nu avem aceasta purtare de grija pentru frati, oare cum va evalua lumea necredincioasa intelepciunea adunarii in cele ceresti, daca membrii sai se vor poticni in cele lumesti ?

Oamenii trebuie sa stie cu ce scop vin la adunare si ce au de facut acolo

Oamenii care vin la adunare trebuie sa invete pentru ei insisi, sa primeasca ajutor spiritual si material (la nevoie) din partea fratilor, iar cu timpul trebuie sa ajunga si ei in postura de a-i invata pe ceilalti si de a le sluji. Ei trebuie sa cunoasca in mod clar succesiunea etapelor pe care le au de urmat pentru a-si insusi invatatura crestina si pentru a se califica pentru slujire, dar urmarea acestor etape trebuie sa fie benevola. Cand spun ‘etape’ ma refer la un bagaj de cunostinte si experienta practica, iar ’calificarea’ nu inseamna examene sau aprobari formale din partea conducerii bisericii. Credinciosilor sa li se ceara sa-si asume raspunderea propriei cresteri spirituale, adica sa urmareasca sfintenia. Ei trebuie sa stie ca nimeni nu-i va verifica in mod formal si nimeni nu-i va respinge, dar ca un final fericit al vietii si buna slujire a altora nu sunt posibile fara a fi consolidati in credinta. Cresterea spirituala a fiecaruia este un proces personal si confidential intre fiecare credincios si Domnul sau, dar aceasta crestere are loc in adunare.
Pe de o parte, adunarea va trebui sa cunoasca si sa faca public crezul sau dezvoltat, adica planul general al lui Dumnezeu asa cum il intelege comunitatea respectiva. Pe de alta parte, credinciosii trebuie incurajati si lasati sa ajunga singuri la concluzii teologice, morale si practice personale. Nici o doctrina, oricat de corecta, nu va produce efecte in viata oamenilor daca nu este descoperita si adoptata in mod personal, prin procesul de invatare. Inainte de corectitudine si exactitate doctrinara, libera constiinta si decizia personala trebuie sa fie baza functionarii adunarii. Astfel se va asigura atasamentul si devotamentul fata de valorile crestine, mai mult decat prin impunerea acestora prin autoritatea pastorului sau a vreunui comitet.
Adunarea trebuie sa fie locul de identificare si semnalare a oportunitatilor de a lucra in slujba lui Dumnezeu. Biserica trebuie sa cheme oamenii in lucrare, iar fiecare din noi trebuie sa semnaleze asemenea oportunitati sau sa anunte ca s-a implicat intr-o anumita lucrare. Nu ar trebui sa ezitam in a lua initiativa, caci fiecare din noi este biserica. In schimb, ar trebui sa ne autoevaluam corect si sa cerem sfatul celorlalti in ce priveste capacitatile noastre morale si spirituale. Inainte de a da bani pentru vreo lucrare, trebuie sa fim noi insine implicati in cel putin una.

Cat de mult trebuie sa ne prefacem in adunare ?

In adunare, oamenii trebuie lasati si incurajati sa fie ei insisi, cu pacatele, problemele si defectele lor. Nu trebuie incurajat sau permis pacatul, ci scopul este de a descuraja ipocrizia si fatarnicia religioasa. Oamenii trebuie sa stie ca participarea lor la adunare este benevola si nu aduce nici un avantaj decat lor insisi. Progresul spiritual al unui credincios nu trebuie sa fie un prilej pentru a-l lauda, ci pentru a i se da responsabilitati benevole de slujire. Presiunea de conformare prea rapida si formala la valorile si comportamentul bisericesc distrug sansele noilor credinciosi la o schimbare reala de caracter. Riscul este ca adunarea bisericii va fi mai ”colorata”, dar acesta va fi contactul cu lumea reala de care biserica are nevoie. Biserica trebuie sa fie un spital pentru cei care vin sa se vindece de pacat, nu o vitrina pentru sfinti prefacuti.
Oamenii trebuie sa stie ca vor fi bineveniti, acceptati si slujiti de biserica atata timp cat vor avea un interes real de a-si schimba viata prin cunoasterea lui Dumnezeu. Nu gradul de sfintenie practica (cum vorbesti, cum te comporti) este criteriul de acceptare in compania bisericii, ci sinceritatea si interesul pentru Dumnezeu si credinciosii Sai. Astfel, oamenii vor intelege ca, atata vreme cat isi doresc asta, adunarea ii va asista in efortul lor de a intelege Cuvantul lui Dumnezeu, de a se inchina in mod real si de a-si schimba caracterul in consecinta.

Ce se intampla cu banii ?

Aspectele financiare ale bisericii trebuie sa fie transparente pentru toti membrii si chiar pentru vizitatori. De cele mai multe ori, castigul financiar este motivatia principala a sectelor. Banii cheltuiti in lucrarea bisericii trebuie sa fie minimul necesar pentru buna desfasurare a relatiilor din adunare. Nu trebuie folositi bani din afara adunarii pentru scopurile acesteia in mod constant. Adunarea nu trebuie invinovatita pentru lipsa banilor necesari unei lucrari anume. Scopurile si obiectivele activitatii trebuie sa apartina adunarii, iar daca o activitate esueaza inseamna ca esecul reflecta starea reala si naturala a bisericii. Dintr-un esec asumat s-ar putea ca biserica sa invete o lectie, dar o falsa victorie realizata pe banii si efortul altora va mentine confuzia asupra identitatii si obiectivelor noastre.
Lucratorii platiti sunt legitimi, dar trebuie sa fie cei pe care biserica si-i permite. Mai mult decat atat, lucratorii ar fi bine sa provina din randurile membrilor, nu sa fie adusi din afara. Daca biserica nu poate sau nu doreste sa plateasca un pastor, lucrarea trebuie facuta benevol de unul sau mai multi membri in timpul liber. Este mai bine sa avem 10 invatatori in adunare care sa invete 10 grupuri, decat 1 invatator care sa invete toata biserica deodata, in timp ce 9 invatatori stau in banci. Toti cei capabili de a invata mai mult decat altii trebuie incurajati si folositi in lucrare.