Cand suntem ispititi, efectele pacatului ne apar utile,
necesare si mai ales familiare. Gustul legumelor si al carnii din Egipt era inca
viu in gura copiilor lui Israel, pe cand tara promisa era o necunoscuta
garantata doar de marturia lui Moise.
Lumea pacatului se conecteaza direct la la firea noastra
pamanteasca si la simturile noastre: poftim ceea ce ne aduce beneficii
tangibile si imediate, iar beneficiul suprem este mandria personala (1 Ioan
2:16). Atractia ispitei se exprima prin pofta pe care ne-o starneste de a
beneficia de un rezultat familiar si care ne pare foarte bun pe termen scurt
(Iacov 1:14-17 unde in v. 16-17 ni se atrage atentia sa nu ne amagim ca
neascultarea deliberata de Dumnezeu ar putea produce ceva bun cu adevarat).
Pacatul ne apare concret si gata sa ne multumeasca simturile, pe cand promisiunile lui Dumnezeu sunt platonice si abstracte pentru firea pamanteasca:
Pacatul ne apare concret si gata sa ne multumeasca simturile, pe cand promisiunile lui Dumnezeu sunt platonice si abstracte pentru firea pamanteasca:
1Co 2:9 Dar, după cum
este scris: „Lucruri, pe cari ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi
la inima omului nu s'au suit, aşa sînt lucrurile, pe cari le-a pregătit
Dumnezeu pentru cei ce-l iubesc.”
Soarta care ne asteapta dupa planul lui Dumnezeu nu seamana
cu nimic din ce am experimentat si cunoscut, de aceea nu ne poate fi descrisa
in culori, arome si sunete familiare. Nu exista argumente bazate pe simturi si
emotii pentru a ne convinge sa-l urmam pe Dumnezeu.
Binecuvantarile lui Dumnezeu sunt duhovnicesti si se situeaza in locurile ceresti (Efeseni
1:3), nu sunt accesibile in felul lumii acesteia. Accesul nostru la locurile
ceresti nu se petrece doar in momentul mortii, ci chiar in aceasta viata, prin
primirea Duhului.
1Co 2:10 Nouă însă
Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul Său.
1Co 2:12 Şi noi n'am
primit duhul lumii, ci Duhul care vine dela Dumnezeu, ca să putem cunoaşte
lucrurile, pe cari ni le-a dat Dumnezeu prin harul Său.
Doar prin partasia Duhului Sfant reusim sa ne exercitam “simturile”
in lumea spirituala:
Evrei 6:4 Căci cei ce
au fost luminaţi odată, şi au gustat darul ceresc, şi s'au făcut părtaşi
Duhului Sfînt,
Evrei 6:5 şi au
gustat Cuvîntul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor...
Ceea ce Dumnezeu incepe in noi va fi dus la bun sfarsit:
1Co 13:12 Acum, vedem ca într'o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
Ceea ce Dumnezeu incepe in noi va fi dus la bun sfarsit:
1Co 13:12 Acum, vedem ca într'o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă. Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin, aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
De aceea, cuvantul lui Dumnezeu ne spune ca este o “nebunie”
divina sa dai concretul lumii acesteia pe promisiunile spirituale ale lumii
ceresti. Ignorarea simtului de conservare al firii pamantesti si urmarea lui
Cristos nu sunt decizii fundamentale care stau la indemana noastra, ci
reprezinta dovada si consecinta
izbavirii si a stramutarii noastre in lumea unde valoarea suprema este
dragostea ce iradiaza din Treime (Coloseni 1:13).
Odata stramutati, legatura credintei cu Dumnezeu devine mai
importanta decat valorile inversate ce ne bombardeaza simturile in fiecare zi
pe acest pamant (Evrei 11). Credinta ne
leaga de Cel iubit in absenta legaturii vizuale si ne aduce o bucurie care nu
este „in felul lumii” pentru ca are o stralucire imposibil de prins in cuvinte.
Dar stim ca legati prin simturile naturale de aceasta lume vom impartasi soarta
ei la judecata lui Dumnezeu, pe cand traindu-ne viata interioara prin legatura
Duhului ne aduce o bucurie eterna !