Rugaciunea si ce nu este ea

Pentru unii, poate pentru prea multi, rugaciunea pare sa insemne cateva lucruri importante – unele foarte clare si simple, altele ceva mai subtile si rafinate:
1. O metoda de a-l informa pe Domnul despre anumite fapte si situatii, nevoi, disfunctionalitati
2. O incercare de a-i trasa Domnului sarcini si obiective, unele din ele „religioase”, altele de-a dreptul pamantesti
3. O tehnica prin care sa-l determine pe Domnul sa-si indeplineasca sarcinile si obiectivele de la pct. 2 mai sus
4. Un substituent crestin al meditatiei orientale
5. O tehnica de imbunatatire a propriei persoane
6. O metoda de epatare a celor din afara bisericii
7. O buna scuza pentru a nu se implica personal si financiar intr-o lucrare sau situatie dificila
... samd

Problema cu toate aceste modalitati de a percepe rugaciunea este ca nu se bazeaza pe o cunoastere corecta a persoanei lui Dumnezeu sau pe o corecta evaluare a noastra ca fiinte umane decazute, ulterior rascumparate dar total dependente de harul Domnului. Despre aspectele generate de ipocrizie nu mai discutam.

Totusi, urmatoarele aspecte biblice ar trebui sa fie mult mai clare pentru fiecare copil al lui Dumnezeu:
• Domnul este omniscient si omniprezent – deci nu exista nimic nou pentru el, nimic ce ar putea afla de la noi si sa nu fi stiut mai dinainte
• Domnul este Dragoste, Bunatate si Indurare– nu avem nimic sa-l invatam in acest domeniu, nici un model de comportament pe care sa i-l sugeram, nu putem sa imbunatatim nimic la El cu privire la aceste calitati
• Planul Domnului este facut din vesnicii si va fi dus la indeplinire in cele mai mici detalii – nu vom reusi niciodata sa-l invatam intelepciunea pe Domnul, nici sa-i propunem scheme si obiective care sa-i depaseasca standardele Sale perfecte; niciodata nu vom reusi sa-l deturnam pe Domnul de la planurile Sale prin indicatiile noastre, oricat de pretioase ni s-ar parea

Si atunci, pentru ce este rugaciunea ? Cum si de ce sa ne rugam ? Care sunt efectele rugaciunii ?

Am vazut ca rugaciunea nu inseamna sa-l avertizam pe Domnul ca ceva a scapat de sub controlul Sau si nici sa-l invatam cum sa rezolve situatia. Mai degraba, Dumnezeu cel Atotstiutor ne pune in situatia de a fi deranjati de mersul schiop al lumii acesteia, lume supusa blestemului pacatului. Este un har sa fii deranjat de aspectele pacatoase care guverneaza lumea de azi, este o binecuvantare sa suferi in omul dinlauntru din cauza nedreptatilor, a blasfemiilor sau a rasturnarii adevaratelor valori in viata de zi cu zi. Iar starea de incompatibilitate cu chipul acestei lumi se exprima prin rugaciunea celui care este in lume dar nu din lume.

Rugaciunea nu inseamna nici ca stim noi mai bine ce trebuie facut. Suntem fiinte rascumparate dar limitate, care nu au patruns nici macar intelesul paginilor Scripturii, nu avem nici o sansa sa participam la sfatul lui Dumnezeu cu nimic valoros. Valoarea noastra ne este data de Domnul Isus si de jertfa sa. Rugaciunea este impartasirea noastra cu scopurile lui Dumnezeu, este angrenarea noastra in planul Sau, este amestecul nostru in torentul puterii sale desfasurate din vesnicii in vesnicii. Daca planul Sau este perfect, de ce l-ar schimba Domnul la sugestia noastra ? Daca Domnul nu ar avea un plan perfect, pe ce se mai bazeaza credinta si rascumpararea noastra ? Daca il cunoastem bine pe Domnul si avem incredere in perfectiunea sa, de ce sa ne rugam ca si cum am nega atributele Sale ?

Rugaciunea nu este mesajul unui credincios prea bun si prea milos catre un Dumnezeu prea ocupat ca sa sesizeze o situatie de lipsa si suferinta. Numai El este bun in mod suprem si sursa bunatatii. De aceea, orice gand milostiv si orice gand de binefacere ne vin numai de la El. Si orice suferinta care vine din incapacitatea de a face binele pe care-l dorim altora este o suferinta izvorata din harul Sau. Si tot Domnul ne intoarce la Sine insusi, pe genunchi, ca sa tanjim dupa implinirea acelui bine pe care el l-a pus in mintea noastra.

Rugaciunea nu este gratuita si nici ieftina, ca sa fie oferita in mod usuratic spre linistirea constiintei noastre, ca o scuza pentru a nu ne implica personal sau financiar. Astfel, rugaciunea poate ajunge sa rivalizeze cu traditia „corban” - descrisa in Noul Testament - de protejare a averii personale fata de obligatia ingrijirii parintilor. Din punct de vedere spiritual, rugaciunea este primul lucru de facut intr-o situatie de criza; din punct de vedere practic, este ultimul lucru la care sa apelam, dupa ce am pus la bataie timpul si celelalte resurse ale noastre. Si un om nemantuit se poate ruga, dar Dumnezeu a randuit o ordine a jerfelor si, de asemenea, o ordine a rugaciunilor. Jertfa de ispasire si rugaciunea pentru pocainta trebuie sa fie primele. Un om nemantuit se roaga ca si cum Hristos nu ar fi murit si nu ar fi inviat. Un copil al lui Dumnezeu se roaga pentru ca El ne-a iubit mai intai, iar in rugaciune noi raspundem iubirii sale. Comunicarea cu Dumnezeu este un act sublim si ceresc, un privilegiu scump platit cu sange sfant, iar aducerea in aceasta discutie a unui subiect sau persoane inseamna maximum de mijlocire pe care o putem avea.

In rugaciune ca relatie de iubire, propria persoana cade pe locul doi. Dar noua ne este teama, iar sentimentele ne sunt alterate. De aceea, Domnul ne invata sa cautam mai intai Imparatia si interesul Lui, iar ceea ce ne este cu adevarat necesar ne va fi dat pe deasupra. Cand cel iubit sau cea iubita te va vedea cum uiti de propria persoana si i te dedici, te va lasa oare flamand si insetat, lipsit de haine si infrigurat ? Oare stie Dumnezeu sa ne iubeasca daca noi reusim sa il iubim pe El pana la uitarea noastra ? Cum arata rugaciunea celui ce-l iubeste pe Domnul, de cate ori apare ‚eu... eu... eu... eu... eu...’ in aceasta rugaciune ? Rugaciunea celui mantuit trebuie sa reflecte relatia de dragoste si uitare de sine pe care le dau credinta si cunoasterea Celui Preasfant.

Dar cum stau lucrurile cu puterea rugaciunii, putere despre care se vorbeste atat de mult ? Oricat de mult am dezbate acest subiect, as veni tot la concluzia lui Ioan: „Îndrăzneala, pe care o avem la El, este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă”. Sa ne miram ca Domnul indeplineste cu putere voia Sa exprimata de cei credinciosi ? Sau mai degraba sa ne minunam de marea lucrare a puterii lui si despre ce fel de putere este aceea care transforma un copil al pacatului astfel incat acesta sa ajunga sa-si doreasca ceea ceeste in planul lui Dumnezeu ?

Iar staruinta in rugaciune, ce putem spune despre staruinta ? Cu siguranta staruinta asociata rugaciunii este un lucru bun, pentru ca numai prin staruinta ajungem ca, din starea initiala in care venim la Domnul sa cerem cu ardoare un lucru derizoriu din perspectiva vesniciei, sa sfarsim cu zdrobire si umilinta acceptand lucrurile nebune ale lui Dumnezeu pentru viata noastra.